EL, EMINESCU
Gheorghe Apetroae, Sibiu
Fruntea- boltă peste veacuri
o înclină visător,
să-şi revadă-n codri, lacul,
strălucirea în izvor...
pe azure văi de cuget,
cu ochi negri lin coboară
El, Luceafăr al iubirii,
printre nuferi să răsară
când pe harfele de unde
stele cad şi se aprind
orgi selenice pe lucii,
valuri risipte-n grind...
cu Luna se plimbă-n trestii,
iar din cornu-i de argint
îşi desfată nemurirea,
dă tăcerii dor şi gând..!
Teii, încărcaţi de floare,
ning miresme de amor,
El... luceşte-n rostul lumii
spre trecut şi viitor…
Din grădinile de aur,
...El - ecouri între clipe -,
îi culege Lunei crini
să-i păstreze-n templul firii
candelabre de rubin...
arc de cer e-n El, lumina
celei mai pure lumini...
Gheorghe Apetroae, Sibiu
Revista „Foaia Poporului” - ASTRA, nr. 6, ianuarie, 1993
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu