SĂ CÂNȚI ÎN EI CU- ANGELIC GLAS
Privirea cerului în tine de-o-ncolţești,
cu zâmbetele unui infinit de stele,
în mreaja lor uşor te prinzi,
din criptic- lungi cărări desprinzi
luminii celor care îți revin
să cânți în ei cu- angelic glas…!
Pe- obârşii din trecut îi urci,
dar poţi tu să ucizi vreo rază?
Din crug, celestul duh s-alungi-
cuprins trecut la Ne-nceput:
fluidul clipei- val fierbinte
al scoicii mării din cuvinte?
Cu chip de astru zbori în tine,
să lupţi, să urci în cei ce-au fost
la temple sacre, să se-nchine...
Pe drumul astrei tale prinși,
balsam de crini le ningi și vii
pe-obscure treceri cu rostire!
Și de tumultul tău sedus,
în contemplaţii, le subjugi
dorința lor le-o schimbi magnetic-
o axă-a trecerii spre sine...!
Le înţelegi, pe rând, ce vor
din morți stelare și neliniști…!
Sfidând magnetice simţiri,
te-aclamă ei, te vreau levit,
dar sunt năuci, au gând de zbor...
Ar vrea urcări cu aripi rupte
în zarea ce i-o lepezi zilei...
vorbindu-le, îi scoţi din fire...!
Când cei sclavi umbrei îți cer graţii
în templu tău din Orion,
ajunși și ei, i-alinți și-i mângâi...!
În luptă le câștigi apusul
și cânți onest la cer, slujbaș,
la rangul celor sfinţi în glas!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu