PE STÂNCI, LA PALOS
Christopher-s song on the cliffs at Palos
[Gheorghe APETROAE, Sibiu
Pe când coapsele crise i le dezgolea
abisinic şi ai ei nuri îi frământa
dezlănţuit cu întregul ocean,
cu glasul stins, El, Cristofor,
în al ei surâs îi şoptea princiar:
Felippa mea frumoasă, dorită,
plină de farmec,aprinsă-n cuvânt,
dator cu a mea viață îți sunt...!
Tu m-ai renăscut şi m-ai vindecat
de zacere cu sărutul trimis
pe Egee, la castel, în Levant...!
Chinul meu în rostul tău s-a stins,
și-n suavu-ți zâmbet sunt re-mplinit...!
Acum, nuntind cu tine la Palos,
în palat, printre cristale și marmori,
Veneră, pe stânci andaluze îți calc
și credinţă neţărmurită îți jur,
cum Azorelor,pe valul din larg...!
Ea îl privea zeu al luminii şi mării
și-o cunună de irişi albaştri
îi puse cu tot cerul pe frunte..!.
Clipele-i erau acum împărţite
între fiori și-un șir lung de plăceri...!
Uitase de negrele nopţi de nelinişti
şi de lungile lui aşteptări...!
Erau acum împreună, acoperiţi
de lauri, de roze și de adânci săruturi,
legănaţi de un madeiric ocean,
cu destrămâri în freneticul val...
Columbe pe zare le răsfăța privirea
și Luna scăldată de un larg portugal...
La Palos, în castelul pe stânci,
amorul lor primea peceţi stelare,
în Porto Santo, rangul regal...!
Fericirea era iarăși a ei ...
era a lor..., ca într-un vis ireal...! (G. Ap., 185)
î
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu