ÎNSEMNE DE GRAŢIE I
autor: Gheorghe Apetroae, Sibiu
x
Din apele tulburi cuprinzi în zăpezi
cerului imund, libertatea,
iar din curgerea lor
înteţeşti flăcările-n astre...!
Eşti pelerinul de curând trezit
cu ochii închişi, năbuiţi
de lacrimile zorilor...!
Poți să răstorni mirificul primăverii
în contururile ireale
și să inunzi cu sângele tău
mari, corturile stelare
pentru un nevenit, deja dispărut!
xx
Eşti curtat de marile stafii...
-Îngerul revoltat ți-a răguşit
în gornirile false de slavă?
Îţi creşti din lacrimile reci
Şerpii cei reci și calzi în fiori:
credinţa ta că oriunde
eşti în umorile celui venit!
xxx
Treci distins în zbor acvilă crudă
peste turnul de fier
ajuns în marele nesomn
să devii limba de sânge,
aripa de pământ
a clopotului din turnul pustiu
demult, de îngerii tăi părăsit...
xxxx
În doliu, negre, castanii și alunii,
în cerești intermundii,
gem zeii în inimi cu speranţe
până își încolţesc,
chinuiţi de simţirile tale,
flăcări cinabre în simetrii
pe braţe astrofilii de cer
izvodind de sub stâncile albe,
zăpezile polare...!
xxxxx
Pline-s de o neegală memorie -
şoaptele sincere ale valurilor:
- cuvintele tale de mag…!
Spre perfecţiune, exerseazi troparul
cu calvarul unirii din curcubeie
să întorci înspre cer pământul
ud cu pajiştea grasă, în anatas,
adormită de crinii albaştri!
xxxxxx
Adevărul din adevăr nu a îmbătrânit;
s-a vlăguit doar crezul înșelător-
neînțelegerea iubirii cu cerul din tine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu