CÂNTURILE ABISULUI CU SENS ȘI ROST
CÂNTUL 1Autor: Gheorghe Apetroae d.B.
*
Te-am surprins demiurge al Totului sferei Tale,
cel din Tine, într-o luptă lungă și dreaptă:
- cu Tine, cel în nemurire, pe văile cerului
rozasii, chilimbare și nefeline;
- cu războinicul din Tine, sigur de victorie;
- cu timpul, ce-ţi fură și-ți dă, câte puţin,
cu sens și fără sens, cel lipsit de griji,
stropi de idei și picuri de putere,
iubirea pentru selene,luceferi și stele…;
- cu razele astrelor din Unica-ți sferă,
pe care le frângi în plăceri și în cădere
le preschimbi cu rost, în tăcere…!
*
Ești în dimensiunile Totului, în Unul:
- frumusețea celor Toate din Câmpiile Elisee;
- iubirea nesfârșită a ploilor de stele;
- muzica dorului și sângele sufletelor,
scurs în torenți adânci de pe buzele cerului…!
Toate, din înălțimile tale, cântă de atunci
și, pe Toate, deodată, pe rând, le știi
- de când le-ai nins și îți ning azurii și astrofilii;
îți fac plecăciuni și-și dăruiesc plăcerile,
voluptatea lor, de corindon și de azur privirea;
- de când îți poartă chipul cu prețul
luminii hematicelor umbre-n adâncul
adamit de pe ambele-ți fețe celeste,
cu larguri milerice de mări smaralde…!
Al Unui și al Aceluiași- Tu, în Totul,
cel din pretutindeni și din oricând,
de imanența revelațiilor demiurgice
ale neînceputului, nu îţi faci probleme…!
CÂNTURILE ABISULUI CU SENS ȘI ROST
CÂNTUL 2
Autor: Gheorghe Apetroae d.B.
*
Cu mâinile cuantice desfaci în câte una,
corolele mari și disforme ale stelelor
și, în forme minerale- pietre, le aduni
în poeme, le deschizi libere, porţile metagalactice…!
Totul sferei Tale intră și îți sărută inima:
axis-ul magnetic- marele black-hole
al cosmosului tău Unic- paragalactic-
un monstru vulcanic în stibin, ametist și citrin-…!
*
Demiurg, pe toate în inima ta le cuprinzi-
ești stafilopodul trident de sprijin la toate
în oriunde și în oricând, iar duhul tău- osia lumii-
miezul magnetic, în prasen și cu har Trinitar,
întoarce mereu din început spre neînceput
eritrinele - limonii turme rebele de astre…!
Pe toate le dansezi, în piruiete strânse și largi,
le priveşti mereu, oriunde ar fi, le zâmbeşti!
vulcanice iar unele reci, ești pe placul lor…!
În nopțile tale și ale mele le dezvelești
de taina norilor în trecere, alanii și alunii,
să le admiri nudurile lor fierbinți, unele reci…!
*
Da! Eşti pe placul la toate cele ale tale-
chiar și pe ale mele le porți prin locuri tăcute,
ademenitoare, numai de tine știute…!
Pe toate le dezbraci, le iubeşti şi le cuprinzi,
de ce, nici tu nu știi, în brațele tale axinii,
iar cu mâinile-ți polare, cu care dezmierzi
tânăr, de atunci, din vecii, cosiţele anatase
ale fetelor și le cuprinzi, pe cer, spre a-ți zâmbi,
de tine, toate, mereu să-și amintească,
Tu, Totul-demiurg, de fiecare, să-ți amintești…!
*
Toate s-au cotlonit în polii boracii ai inimii tale,
iar cu mâinele - ramuri din cer-, pe toate le porți
în pretutindeni, pe fiecare într-o eternitate!!
Da! Totul nu ești, desigur, în este, numai Unul
și, infinitul, pe care l-ai turnat în granat și în bazalt,
în carnalit și mineral, Totul în doi, ți-l desfăşori:
polii inimii și ai inimii- axis magnetic la toate: doi;
mâinile tale la toate și ale mele, două…;
ochii tăi și ai mei…: doi; buzele tale…: două;
tu și ea: doi, doi în doi și una pentru unul:doi...!
Din început, toate în Totul tău se întâlnesc,
câte doi, câte două se unesc, se iubesc,
își fac de cap, se urăsc, se despart neînţeles,
ale tale, de ale tale, cu sens și fără sens…!
Dar, până când, toate în Tine, cele ce sunt
se întâlnesc, se unesc, se despart ne-nțeles…?!!
CÂNTURILE ABISULUI CU SENS ȘI ROST
CÂNTUL 3
Autor: Gheorghe Apetroae d.B.
*
Tot alte cuprinsuri, din Totul tău desprinse,
din Universul în cinabru, ametist al dragostei-,
pe locuri în chihlimbar și în jasp, răsărite,
de inima ta- axis magnetic sunt prinse, purtate,
păstorite și-n cerul tău în oriunde aleargă…!
Din galaxii, din constelații, de inima ta atrase,
toate la tine se vor, te însoțesc și te iubesc…!
Pe toate le primeşti cu trupul în Cuvânt,
pe toate le crezi ce îți spun, cu rost, fără rost,
cu sens și fără sens, dar pentru ce și de ce,
nici tu nu ai știut, nu știi și nu vei putea ști…!
Ca să le fii pe plac, la toate- astrele-ți oferi
mâinile-ți înfipte în inima- osia Cosmosului tău:
și polii tăi în bronzit- infiniții miezului axis-
nori paragalactici în lazurit și în malachit…!
*
Să le arăţi cât de mult le iubeşti. le dorești,
pe toate le prinzi cu mâinile tale, le dezmierzi,
le îmbrățișezi, le mângâi fețele-n lumina Ta
și pe toate le bați pe umărul sufletelor…!
Mâinile îngemănate, sub greutatea sferei,
fiecare, împreună, simt mişcarea posibilă…!
In mâinile tale, toate se întâlnesc, se doresc
şi toate se iubesc...tot, câte două, ca un recif
cu infinite creste crisale, din mările astrale,
în lumina ta se lăfăie dezinvolte, îşi fac de cap
și, de tine, când unele se despart, cad în Haos
înveșmântate într-un lințoliu de nelumină…!
Neînţeles, fără sens, te lasă în solitudine,
precum orologiu ce bate trist miezul nopții…!
Tu-demiurg, pe toate le aduni și cu ele pleci
în zorii inimii tale- magnetic-, să le aduci
ființă zilelor, de când aceasta sunt ce sunt…!
*
Unele stele, ascunse, flămânde de limită,
sfărâmă şi îți înghit gros lanţul degetelor,
se conjugă în tine, în a Ta secundă…!
Din impulsul unirii în porfirul inimii,
îți fulgeră prin degete limitele Tale,
până la Haosul frigid, delăsător, și orgii,
până unde nu este, nici loc și nici timp…!
De când și de ce este ce este aceasta,
până când, în tine pier și din tine renasc
cu rost și fără rost toate cele ce sunt…
De ce-și prind din Tine putere, să piardă putere,
în cerul fluorin și melanteritic, în spesartin,
toate ale Tale, în oriunde și în oricând…?
Da! În mâinile tale, stele-n constelații-puzderii,
își înfloresc vrerile și-și desfată privirile-
ankerii, desmine și în dioptaz, galaxiile-…!
CÂNTURILE ABISULUI CU SENS ȘI ROST
CÂNTUL 4
Autor: Gheorghe Apetroae d.B.
*
Un univers în Totul sferei Tale - alt univers
e în marea iubire a celuilalt, fără somn…!
Pe toate le admire, le înțelegi și-n Tine le primești
să le stingi, să le renaști cu sens și fără sens…!
Sufletul lor de os mineral e în sufletul Tău,
ființe cu rost și fără rost, dar le dorești
și pe calea Ta le porți trupul, din trupul Tău,
pe calea mea să le-ntorci, să-ți aflu calea ta…?!
Da! În mâinile tale, tot alte lumi se nasc,
cresc, se iubesc, sufăr şi mor neînțeles,
cu rost și fără de rost, pe unele le adori,
le iubești, pe altele le urăști și le-nfrunți…?!
Raze ale stelelor aragonii, antofilii și arenii,
cu surâs angelic în abisul inimii îți pătrund
și cu marmoreene zâmbete te înfierbântă…,
îți mângâie clară și erigină privirea de lut
al sufletului înhăruit și-n travertin învelit,
să-ți dezghețe, infinite, hematicele gene…!
*
Dar, până când și de ce își câștigă și își pierd,
în sfera Ta- Unică, ființa furată din tine,
-din mâinile tale de carnalit- miezul de cer-
cu rost și cu nerost-, substanță cu dor de putere;
-din sufletele celestine, credința vie a pietrei,
risipind-o pe câmpiile olive ale veșniciei…?
Ai fost, să rămâi Tu mereu în cântecul zilei
Ființa Totului, pentru cele ce-au fost și sunt,
pentru cele care din urmă vin, la nesfârșire…!
Cu Cuvânt – demiurgul la prora constelațiilor-
cu miez magnetic:axis mega - black- hole-,întorci
și faci să răsară din marea Ta, să apună astrele…!
Da! cu magneticul tău Cu-vânt pe toate le strunești,
pe toate cele bune și rele, ale Tale, le ții în șah …!
Unele, pe care le porți cu cinstea lor în Tine,
în al tău mimesis, se ivesc, cresc și își dăruiesc,
de atunci, căldura lor- a ta, semănându-ne fericire,
existența pură ale celor ce sunt un Paradis-…!
Pe altele, în fără rost și fără sens, ființa lor o porți-
Infern înzăpezit- iarnă în suflet și, cu a ta voință,
seamănă cerul cu dureri, ură nestăvilită și frică…!
Dar până când, Tu, Totul, lași pe cele din urmă
din axiile Sferei Tale să-și procure nevrutele…?
Tu- Demiurgul, care pe toate le faci și le păstorești,
în abisul tău- dual ai un singur drept și rost:
să dezlegi pe cele rele de puterea de a distruge
viața ființelor celestine, angelice în suflete…!
Poezii şi eseuri ,Volumul „Despre neînceput”, Editura Hermann, 1992, revăzut, 2023.
EL, EMINESCU
15 ianuarie, 1950, 174 de ani, de la nașterea poetului M. Eminescu
Autor: Gheorghe Apetroae d.B
*
Când pe harfele de unde,
stele cad şi se aprind
orgi selenice pe lucii,
valuri risipte-n grind,
*
fruntea-boltă peste veacuri-,
El și-o-nclină visător,
să-şi revadă-n codrii Lacul,
strălucirea în izvor...!
*
Pe azure văi de cuget,
cu ochi negri lin(i) coboară
El, Luceafăr al iubirii,
printre nuferi să răsară…!
*
Cu Luna se plimbă-n trestii,
iar din cornu-i de argint
îşi desfată nemurirea,
dă tăcerii dor şi gând...!
*
Teii, încărcaţi de floare,
ning miresme de amor,
El luceşte în tot cerul,
spre trecut şi viitor…!
*
Din grădini cu flori de aur,
îi culege Lunii crinii,
să-i păstreze-n templul firii
candelabre de rubin...!
*
... El, ecoul între clipe-
stea cu duh prin galaxii-,
arc de cer în El-lumina
celei mai pure lumini...!
Poezii şi eseuri , Volumul „Despre neîceput”,
Editura Hermann, 1992
Vezi mai puţin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu