TU, ÎN CĂDERE, SFÂȘII CEAȚA DE PE HAOS
Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu
*
Cu irişii lor de ametist nourii stibinici iarăşi trec
pe vremelnicul cer apollinic;- sunt îngerii tăi, Demiurge,
înzăpeziţi în flori și altoiți cu veşminte de vis
pe jumătatea
sferei tale văzută, cu vergile abisului...
*
În albastrul măzgălit cu ai tăi fiori învie în nevoințe
pomii, încă cu sevă, și-ți zoresc nimfele în iubiri apofatice,
te încântă, în cor vegetal, cu covorul primăverilor...
Le recunoști, în seri, în flori, glasul de raze al stelelor...
*
Zboară în șiruri fluturii în culori hematice și fluorine
peste largul necuprins, deasupra zărilor tale virgine...
În sărutul lor învărați, înțeleg bine ne-începutul cuvintelor:
glasul iubirii în decoruri rupestre cu pâraie de sânge...
*
Îşi deşartă vara din amfore vrerea ta, în flăcările jăruite
ale bacantelor,
însetate de licorile limpezi, de ele sorbite,
seduse de miresme, amăgite de liberul tău cântec
și dezleagate de podoabele din rugul altarelor sfinte...
*
Tu, Demiurge, în cădere, sfâşii ceaţa gri și groasă de pe Haos,
când stele-n corole își pierd turcuazul în interzisele tale cuvinte
în dansul cu cerul, în înlănţuiri, cu heruvimii și serafimii,
sărutate pe buzele zorilor tale
hyacinthe...!
*
Tot, Tu, îi admiri mării valul smarald, iar Lui îi admiri Absolutul...!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu