VI. DOR DE VEŞNICII
DESPRE NE- DREPT ŞI ABSURD
- Înger al uitării, păstor regal
de două noi anotimpuri:
şi de calde suflete stelare ,
în corul tău de sfinte laude ,
de ce te temi de umbre ?!..
poposite-s în blues grijile:
păsări mari obosite de zbor,
pe care, din restul fericirii
le chemi şi rechemi
pentru altă naştere în dor...
lumina ta în zăpezi o ascunzi
secunde în ultimii muguri
cu necroze hematice- crise..
E vrerea celui ce nu-i simţi
reînflorirea, zborul în chip
de porumbel - orfeu lăuntric
al frunzelor, lumină în cântec...
Bestial, tu, la ce poţi să renunţi,
când numai singurătatea ei
poate slobozi lacrimi în irişi
şi violete foşniri de veştede frunze-
speranţe citrine-n incendiul
unei lumi întoarse în neguri
din cer rupte zdrenţe-n cutremur:
strigăte sinistre-n suspin?
Culmea trecerii e paradoxul...
Ucisă-i veşnicia rădăcinii
din regretul tremol al frunzelor
azi în rugini, ciuruite de omida
tomnatică a vechiului păcat...
În necuvinte, îţi recuvântă
recile ploi fierbinţi în stăruinţă,
dese-n albul liliac - aprilie:
fluture roz de toamnă lungă:
suflete împânzite,iar să revină
iubiri în flăcări, izvor de plăceri
raze stelare, arc: lumina luminii
cercul nud în fântâna icoanei,
ea, absurdul rugului ram cu-vânt
freamăt angelic în ruginiul ţărânei,
lângă schitul din Darvari, o cruce,
cum El, în glas, stejarul regat
din ram - trunchiul din Manvri,
şoptind ne-liniştile-n ghindă!...
Des-prinderi cu silinţe a frunzelor
e chiar iubirea în a ta lumină -
e a ta zodie ce nu se-nclină
lui, înger, la-nchipuiri…
Ispita e sacrul fior din nebunii,
înainte de banala viaţă cristică
pentru oricare moarte, o invidie...
o fală-ţi: naşterea ne-dreaptă şi
absurdă! Continuă…
G.A.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu