Literatura, A dispărut .....Leonida Lari, Gheorghe Apetroae Sibiu

                  DINTRE  STELELE  MARI  ALE  UNIRII  NATIONALE

                                                    Gheorghe Apetroae Sibiu

•  
  

      Un nou episod tragic în poezia  românească, dincolo de Prut, încă puţin  sesizat de autorităţile literare româneşti,  s-a produs acum,  după dispariţia fugerătoare, nu cu mult timp în urmă, a poetului naţional Grigore Vieru. Este cel al al trecerii dincolo, întru eternitate  a poetei de limbă română şi  omului politic român  Leonida Lari .  Acum este lângă “magul”  Vieru, pe care l-a  urmărit îndeaproape, ca pe un astru călător de vază pe cerul cu în adevărat românesc.  În mijlocul spaţiului inefabil al  diamantinei Basarabii,”/ iradiind ba chipuri, ba flori însângerate,/ba o câmpie-ntinsă şi păsări care zboară/”(Revista “Nistru”, nr 3,1975, împreună şi îndeaproape, în întreaga lor carieră scriitoricească, au strălucit, ca întâi mergători de limbă şi de geniu, în aceste spaţii de drept şi suflet , româneşti . S-au configurat stele strălucitoare ale neamului nostru, pentru ca prin strălucirea lor literară şi morală să lipească tot mai mult sufletul zbuciumat al acestei părţi de Moldovă, al Basarabiei româneşti, al uneia dintre  fiicele exilate , impus,  ale României, prinţesă de dor, de constelaţia română, de sufletul larg matern al patriei mame. Spunea poeta: ”Eu sunt ca o ţară de dor/ Şi pâine/ Vorbeşte , când nu ţi-e uşor/ Cu mine./”.. Amândoi, cu frunţile înalte şi cu chipuri astrale, au  adunat şi strecurat, în locul umbrelor de plâns şi ale multor  săgeţi de durere, de ruine şi ceţuri păgâne, atâta  lumină în acel spaţiu  naţional de limbă şi de cultură, de invidiat,  în sufletele” cu foc de nemurire” ale confraţilor noştri basarabeni. Pentru că spunea poeta: “ Tu copile ce în preajmă /a bia începi să îngâni / Dacă limba uita-vei / ne-om simţi(şi) mai străini /”(Mitul Trandafirului, Ed. “Litera artistică”,1985. Amândoi au cinstit  şi l-au cântat în versul lor curat românesc pe Eminescu, înainte mergător de naţie, referenţialul  adânc de judecată şi de destin al acestui nobil popor. Spunea poeta “ Salut plecat!- pe toate vă ştiuse/…însingurat poet, salut plecat/…/Ce rar se naşte câte un bărbat/ Atât de drept şi curajos ca tine!”. Acest vers a constituit un semn şi un semnal intuitiv de pregătire pentru plecarea la petrecerea de dincolo , pentru însăşi ea,  poeta Leonida Lari . Fie-I ţărâna uşoară, iar sufletu-I  larg  şi adânc nemărginit românesc, cât al întregului neam , să-I dăinuească  constelar,  peste întreg spaţiul  acestui neam , în eternitate… Sibiu, 10.12.2011.