Literatura, Colind, Gheorghe Apetroae Sibiu

4,342

duminică, 25 decembrie 2011

Literatura, colind şi harismă, gheorghe apetroae sibiu

Colind

 Gheorghe Apetroae Sibiu

Aici albite-s zilele, frumoase-n

datini

cât Vifleemu-n flori de

chiparos;

găsim eros în ASTRA

TRANSILVANĂ,

colind: urmaşii locului din

care-au fost …

Lumina cea mai caldă arde-n

candeli

cu clopoţei şi voci trandafirii;

prin tot regatul ASTREI paşte

Mielul:

credinţa cerului în stea la Beit-

Sahur …

Ne sunt frumoşi şi tot mai crişti

copiii:

brazi argintii pe-zăpezite bolţi …

cuvântul s-a împodobit cu sânge-cântec:

colind de serafimi la naşterea-n

Hristos.

„Foaia Poporului”, nr. 11 – 12, 1995

Harisma

 Gheorghe Apetroae Sibiu

Pe sub bolţile aurite

cu zorii de lumină,

în Iisus să ajung,

cu smerenie păşesc

în glasul de crez

al clopotelor sfinte;

de graţie, mă închin

şi cerul slăvesc …

Duhul sfânt, pogorât

mă înalţă-n Treime

într-un miracol divin

de iubire, nestins;

reverberează-n altar

lumini inefabile, smulg din

glasul razelor

nemurire şi vis …

Din Pacea creştină

înfloreşte o inimă;

irump nădejdi

pentru o lume-n Isus

cu adevărul Crucii,

care se revarsă

lumină de stea

peste apus …

Prealargul albastru,

Mântuitorul coboară

Îndumnezeitul trup

celest prin Cuvânt;

mărturisesc crezul meu

în Isus, Mariei şi-o naştere-a

cerului

prin Ea, pe pământ …

„Foaia Poporului”, nr. 11 – 12, 1995

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Literatura, regretul libertăţii, gheorghe apetroae sibiu

  DOR  DE VEŞNICII

Gheorghe Apetroae Sibiu  

REGRETUL  LIBERTĂŢII  

                                                                     

- De mult, în circul  facerii, din ne-nţeles, pe faţă,

reci zorii lor şi-i vor mai calzi  prin legi,  în cer ...
Cu olimpiene frunţi - pleşuve  şi  dohori de "Leşe",

cu glas des-cânt, aleşii îşi declamă-n  crez

să piară spiritul fratern...îl sfâşie în trunchiuri,

iar gândul liber îl adorm într-un fals cântec...

Îşi ard, în flăcări, Eul şi-l spală-n ape repezi...

fiorii  razei pier în zbor prin norul cel stibin,

pe stâncă, ropot de sonate, demonice cohorte vin,  

vărsând  păcatul ruginiu, pe haturi ninse de lumini...

-Astrale, frunzele, le strânge-n patimi, vântul

iar de le-atingi sau le râvneşti, uşor şi-ascund

în giulgiul mântuirii şi-n iluzii, dorinţele târzii,

ispitele iubirilor fraterne ale inimilor în robii,

în ţipătul de şarpe, la drumuri largi în tâlhării...

clocotitoare spume, ofrande de-adevăr roşesc

în desfătări, apusul celor ce în razele lor zac

pe  ne-ştiutul grind trec şi, sângerând pe plac

din inimile reci, bulboane-ncremenesc în cerc...

Într-un dezmierd al aripei de înger, fulguiesc 

pe ţeasta ţării, seminţele-speranţe-n fluturi...

străfulgerând, lovind, iubind şi -acoperind în jur,

cum unei  primăveri, viu cerul cel prins de azur,

E stea de trecere-n nădejdi cu zbor în re-vederi

şi clopotul cu limbă rece, de mulţi săraci în vreri,

cum trupul fără suflet în braţul ceţii groase strâns,

de criză-nvins, cu ochii la dezastru- nchişi...

Ei sunt săraci şi-n inimile ne-putinţei  gem : 

îşi dau prihana-cristele iubiri şi tac în somnul lung,

sporind puterea în plimbări prelungi prin legi 

cu ucigaşe vâlvătăi, frământ cu glasul lătrător, 

regretul libertăţii - lipsa de principii  îl zidesc

mereu şi primenesc misterul, pustiind lumina...  

Dar o să vină, El, Luceafăr,Ea, Lună-n cer,

treziţi din somnul greu, învăluiţi de flăcări sfinte

înbobocind în flori de crin solarele lor buze:

Potop  de  lacrimi la un duh regal , în schimb, 

şi-ai apăra şi a-i  sluji, în arme, tronul din  exil,

cu izul de pucioasă-a milei, candela lui stinsă...

să ningă cu lumină în ferestre ceruri, le deschid

călugării din schit, ce plâng, pâine, cerşind ,

în vrăjmaşii, câştigul muncii din banala milă... 

Şi gem sub flacări  sus şi  în ravagii  marii,

petrec în răsăririle cu slava lor, spre a nu  fi

flori şi copii, a lumina, ci doar bătrâni cuminţi,

toţi terfeliţi de cei  simţiţi puternicii de sus,

cei care grijă n-au de cei  îndureraţi  şi mulţi ...

vorbindu-le de sine în pustiu, vieţii, de tăcere…

că ceasul adormirii lor e-n năluciri  rebele,

să tremure, le-nfing adânc în nimicirea vieţii

în deşteptarea care curge-n libertatea ceţii !...

Pe veşnicie-s  carii, iar viermi războinici se tocmesc

cucernici şi smeriţi, pe stârvuri, devorând poeţii ...