vineri, 30 ianuarie 2015

Literatura, Alte...reflexii, Gheorghe Apetroae, Sibiu

ALTE ...  REFLEXII
 Gheorghe Apetroae, Sibiu
Să-ți graviteze-n jur o lume,
te-arunci în mijlocul vâltorii
şi nu-i refuzi nimic din TOT...
pe-aleele de roze albe vise
cu al lor balsam și în iubire
nutrești  a vieții poezie !...
în  zboruri sacre, printre astre,
la re-ntâlniri de ochi albaștri,
stelarii  iriși adunați buchete
i-oferi speranţe în regrete!...


Ești tu, în orice duh al  razei
și legile le porți cu tine -
trecut, prezent și ne-nceput-,
închise-ntr-o nemărginire...
de-ți vrei ieșirea din vâltoare
și alte căi,  spre împlinire,
pe lumea ta, în devenire,
nu le spera, ci doar atât:
fii  fericit că- ai fost, rămâi
fluid de dragoste și gând,
pentru oriunde în oricând-
substanță-n câmpul veșniciei...


hiperbolei  deschisă-n sine,
nu-i  cugeta un alt cuprins! ...


Gheorghe Apetroae, Sibiu
Din volumul de poezii şi eseuri” Despre neînceput”
Editura HERMANN, 1992

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu