Gheorghe Apetroae, Sibiu
În adâncul lor căzuţi, cauţi mereu
tulburat de imagini rupestre
şi obosit de zborul lor lung,
eonii eritrini ai punctului, în tine
prăvăliţi din orizonturi vetuste!…
Cu ei cobori, să-i urci, neostoit…
Dar sunt tot mai obosiţi eonii:
luceferi şerpuind trecerea…
În cuvinte călătoreşti guraliv
cu alint de cântec metallic-
lumina căreia în tine-i asculţi
până în seri târzii, respiraţia!..
E trilul, în ea, al filomelei
ucisă de înfrăgezirea crângului
înalt crescut pe un pold aletheic!…
Dar , eonii nu-şi uită astrele
pe care-n suiş, auzindu-le, ecstatice
îşi trâmbiţează singure sigură căderea:
- impulsuri în sânii materiei
tatuaţi pe firea marelor mistere!…
Urlă necontenit din clepsidră
cerul plin în ninsori cu mizerii
rebele, puroind stâncile eului,
printre ele - scurgerile venerice!...
Altul e-n ea, ea e alta, în altcineva
devine şi mâine nu o mai iubeşti!…
Clipei, neînceputul să-i dezveleşti-
restul de adevăr obosit de tine
îl dezbraci, pe rând, de tăcere…
În duh şi în gând îţi curg erele!…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu