;">APUS
CU CERB
Gheorghe Apetroae Sibiu
În largul poienii din pădurea albastră,
la izvoarele serii colorate de toamnă
cerbul, plin de trufie, în inima turmei-
arcaş dibaci al coroanei tenebre,
adulmecă bolta, suflarea şi-aprinde,
săgeată cu vârful de sceptru s-aruncă,
ia stelele-n coarne şi cerul la fugă...
toţi arborii vremii îi vreamătă-n vene!...
De vânt, mânaţi flămânzi înspre creste,
cânii Proserpinei îl scot din turmă,
colţii-raze-i înfing în coapsele-i albe,
gambele-i sfâşie...
stele, în salbe, copitele-i scapără...
sângele serii îi curge de sub chişiţa neagră
şi cu ultima spasmă din ultimul muget
astrul alunecă sub stei răpus, printre ciute,
şi cade-n cutremur sub stânci andaluze...
Departe rămase, din vreme trezite,
de urletul apelor însângerate de seară
ciutele-şi sorb vreri din izvoarele nopţii
şi-mbătate de vise pe pajiştea luminii
în mersul bolţii pasc zorii veciei -
flăcări de sânge dianic aprinse!
... cu centaurii nopţii petrec cerbu-n uitare
şi-n valuri de raze, împreună se scaldă!
E nuntă-n tot cerul sub un văl de uimire
şi un rai de plăceri, poiana albastră-a luminii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu