autor Gheorghe APETROAE, Sibiu
Îi apăruse în
destin nechemată ispita
și, rezidind
în El o ultimă dragoste,
îl cuprinse
cu multe neînţelesuri:
cum că în
senectute irişii gândului Lui
petrec cu
dorinţele din neînceput,
a-și regăsi în
Ea cerul albastru!
Ea îi
pregătea de sfârşit, un cântec:
răsfăţul
faustic al nopţii valpurgice!
Simţul i-l
testa, tot Ea, dezvelindu-şi,
câte una,
formele și, în marş nupţial,
în oglinda de
cristal îi arăta Lui
chipul
angelic, buzele-i în surâs ireal!
El o
privea magul iubitor de început-
al mării val
crisal în ultimul bal!
Tot Ea,
cântând pentru El la pian,
îi
desprinse uşor sufletul de trup
şi i-l plimba
gând prin salonul oval-
zarea-i
ultimă siderală în simfonii de Haydn...
În locul
crucii, îi încrucișa cuvintele
cu fulgerări
crisoberile i le însângera!
De pe hău,
astrele alb-roze, în fulgere,
se grăbea a i
le culge anemone
cu scânteieri
cinabre, irişi-ametiste-
buchete de
vise din selenicul clar…
Cristale
albastre se prindeau în cearcăne-
peisaje
andaluze pe irișii ce încă revărsau
razele regăsirii
ispitei în cerul albastru...
ascultau
împreună “Aida, Marşul triumfal”.
Din cântecul
de leagăn îi fura amintirile-
irișii
gândului, iubirea în ultimul bal...!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu