De osia cerului - Gheorghe T. Apetroae

GHEORGHE T. APETROAE - ANOTIMPUL MIRACULOASELOR COMBUSTII

DE OSIA CERULUI TĂU

Gheorghe Apetroae, Sibiu

Străin, desculț ajuns la cerul tău, acum

de osie îl prinzi și îl dansezi în blugi,

îl strângi și-l joci cu-n ritm din voia lui,

deschis de-atunci de El- de zeul tău-

galactic ne-nceput în vreri neîmplinit!

Din ce- ai trecut în El și-n jur ai risipit,

acum ții restul numai de pe vânt,

ţărânei tale- bronzul poeziei-, să admiri

zenitul prafului astral, magnetica-i visare

și Totu-n El în ea, nimic din ce ai prețuit!

Zbârcirile-ți olive-ți zac carnalice în cute

dar nu ți le arată firii tale-n bolți azurul...

Cel fost un râu de gânduri, liber în cădere

și-al poeziei cer pe lunci bătute-n stele,

cu trecerea în depășiri, rămâi neprețuit...

Calvarul tău e azi în jocuri printre cruci:

că porți prin sine-n trecerede braţ cu ele,

bulboane abastre-n bolți, oglinzi rebele-

o stavilă păcatelor, din iriși să îți spele

al razei calde flux- cuprinsu-i infinit!

Prezența încă ți-o admiri în El și-i porți

de osie un arc de raze altor stele,

te crezi statuie a Venerei marmoree...

Cu ea te-ngropi, ca să-ți reverși din glie

mirabila tenebră a timpului balaur...!