FRAGMENTE… DESPRE INCANTAȚIA FINALITĂȚII LA CHRISTIAN MORGENSTERN… Cântece de spânzurătoare...
Gheorghe T. Apetroae, Sibiu: comentariu eseu
Epistemologic, inexistenţa heideggeriană - asein generează ontic şi gnomic o criză a metaphysicii, adusă într-o incantaţie a finitudinii (prin entropismul desfiinţării) cu forţa nihilismului fenomenologic husserlian, în fiinţa materiei.
Este vorba în acest concept, la Christian Morgenstern, de un “Logos” al distrucţiei, în esenţă speculativ şi, invers, in constructio-compositum, atunci când apelează la raţionalismul cartesian în receptarea graduală a sensibilului, prin evaluarea și pozitivarea fiinţării temporale a formelor aristotelice fizice și metafizice, a ordinii universale, în fond, o atemporalitate a percepției ontogenetice.
Se receptează, dar, la Christian Morgenstern dia-logosul maieutic-socratic şi aletheicul platonic, de care vorbeşte demonstrativ filosoful român Anton Dumiriu în Istoria logicicii, atunci când se stabilesc interferenţe logice în definirea diversităţii fiinţării nousului în materie cu dimensionări în coordonate de la cuantic la metagalactic şi cunoaşterii metafizice revelatorii, în contrast cu finitudinile ontice personalist- moniste, apanaj al dogmelor tomiste .
Distrugerea limitei, într-o evidenţă antropologică, neglijabilă la sferele universalului, este susţinută de neo-pozitivismul logic-scientist fundamentat de curentul material- spiritual-dual pozitivist indus de Scoala de la Viena prin denudarea dogmelor neodaghine şi ghilotinarea incertitudinilor simbolistic-fenomenologice, prin metode axiologice wittgensteiniene. Se regenerează – dialectizează, astfel, ontologicul, în perpetuu tangaj entropo - peratologic între atemporalitate (nihilum nil – tempora) şi temporalitatea - zeit, o existență heideggeriană non-determinată, în limite ontice, ambele - finitudinea și atemporalitatea- fiind categorii în transcendere pe via platonică ideatică a prezenţelor formale dialectic - sindinamice, cu proiecţii în structuralismul naturalist fenomenologic husserlian, apriori-cauzale, în cadre kantiane.
Doar Kant mai inventase o nouă manieră de a pune problemele epistemologice în raţionalismul apriorist,..(dând) subiectului cunoscător (ipse intelectus, al lui Lebniz), o greutate şi dimensiuni creatoare necunoscute până la el, vulnerabile, însă, prin stările biolimitative ale intelectului uman (David Hume)...
Este vorba de un ontologic în sine ( Noumenon- Dasein) în transcenderea sinelui şi în alt..(alter ego), determinat şi evidenţiat aici de idealismul biologist pozitivist limitativ, cel socializat la Auguste Comte, dialectizat la Hegel şi revelat la Schelling, în coordonate spaţial-temporale , dar nesemnificate în universal, limitate.
Este un ontologic aletheic înzestrat cu forţa principiilor (“Grund”-satz) universalităţii şi individuaţiei, ambele- principii axiologice ale transcendenţei, de speţă convenţional pseudoangelică, o atenuare a misterului prin entazie intelectuală (Lucian Blaga, Cenzura transcendentă), estetizat și obiectivat în formele corporale-aristotelice armonic simetrice leibniziene - in principium rationis-, într-o permanentă culisare anticlină şi sinclină, în tangajul spiritualizării duale şi universale, o angajare în soluționarea finalității ontice a universalului. Se receptează o mobilitate axiomatică între metafizica transcendenţei non-iconice material-spirituale şi materia pură, dialectizată spinozist în substanţa ei cu voinţă universală şi cu valenţe posibil gânditoare universale sau posibil reflexive, intelective, în exerciţiile reprezentării schopenhaueriene, o dinamică a stărilor ontice imposibil de receptat de bioanalizatorii umani . Hegel va detona limitele aprioriste kantiene, dând ideii absolute, imposibil cognoscibilă, valenţele de însumare istoric - dialectică subiect - obiect, în ipostazieri existenţiale, formulând, astfel, legea stadiilor progresiste ale gândirii umane, de construire a realităţii.
Asistăm la extrapolările nelimitei şi ale nedefinitului material la formele monadice, expresii metafizice duale ale nemărginirii nemărginitului depăşit spaţial- temporal în universal. Se actualizează realul în sensibilul ireal şi se dimensionează existenţele genezic temporale dialectice, cum ar fi cele în dinamica spiritului intelectiv uman humeian- în ipse- evolutiv, caracteristici canonice ale biologicului antropologic schelerian cu valenţe sociologice formale comteene sau, printr-o nouă extrapolare la orice – aposteriori- (Wie-sein) socio- biologic.
Se degajă o regulă în coborârea şi în urcuşul sinclimaxic al unui existent material spiritualizat cu amplitudini regresive şi progresive în absolutul axiomatizat de depăşirea trecerii spre tot neînceputurile ontice... Aceasta, și numai spre evidenţa unor orientări raţionalist-dialectice în explorarea (i)cognoscibilităţii diversităţii duale universale şi a metafizicii infinitului mereu actualizat ca substanţă - un câmp al veşniciei cu corespondențe în creştere eliptic hiperbolică- descreştere placid - litotică, sensuri în culisarea eternului obiectivat dar și revelat, cu incantație în non - sensul proximei finitudini.
Gheorghe T. Apetroae, Sibiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu