LITERATURA: DESPRE ANATOL E. BAKONSKI (16.06.1925- 04.03.1977) ȘI CURENTUL NEOEXPRESIONIST ROMÂNESC.
Gheorghe T. APETROAE, Sibiu
Anatol E. Baconski a fost un poet, eseist, prozator, publicist şi traducător remarcat prin orientarea literară neoexpresionistă . S-a născut la Hotin, în comuna Cofa, la 16 iunie 1925. A urmat liceul la Chişinău şi la Râmnicu Vâlcea, iar cursurile Facultăţii de Drept, la Universitatea din Cluj-Napoca. A debutat literar cu poezie, la Cluj, în ziarul “Tribuna nouă”, în anul 1950. A ocupat funcția de redactor şef al revistei “ Almanahul literar”, devenită ”Steaua” iar poezia sa se încadrează în bună parte în poetica realismului socialist dar cu structuri de orientare modernistă, neoexpresionistă, fiind asociat și cu mișcarea suprarealistă din România. La Congresul scriitorilor, din 1956, respinge ideile dogmatice ale proletcultiştilor, iar scrierile sale iau o orientare modernist europeană. Ne situăm în orizontul deschis al poetului dezinvolt, dispus la refuzul oricărui canon şi la desuietudine şi la violarea dogmelor rigide în creaţie, fie şi suprarealiste, într-o ofensivă antimetaforică, unde “ transpare amestecul de ritualitate enigmatică şi senzualitate sublimată, de sensibilitate profundă şi expresia ei cvasi- preţioasă, filigranată”( Mircea Braga, Prefaţă la “Fluxul memoriei”... A tradus din lirica universală, din Salvadore Quasimodo, Carl Sandburg, Arthur Lundkvist şi este autorul volumului de traduceri “Panorama poeziei universale”, 1972...
Poezia lui Anatol E. Baconski este cuprinsă în 8 volume antume, întitulate: Copiii din Valea Arieşului, 1951; Cântece de zi şi de noapte, 1954; Două poeme, 1956; Fluxul memoriei, 1957; Dincolo de iarnă, 1957; Imn către zorii de Zi, 1962; Fiul risipitor, 1964, iar al 8-lea volum, intitulat Cadavre în vid, 1969, este o carte a orizontului meschin şi al suferinţei. De asemenea, un alt volum al său, postum, moralizator, intitulat “Corabia lui Sebastian” este considerat un jurnal al peregrinărilor dezinvolte dar şi agonice, în mirajul existenţial- poetic.... Mai interesant, dintre volumele sale de poezie, pare a fi volumul retrospectiv, antologic și cu aluzii la condiția sa de scriitor încorporat în literatura vremii, conștient de urmările acestei încadrări cu valențe uneori politice, intitulat ”Fluxul memoriei”, 1967.., și din care voi reda părţi din poemul “Drumuri în vânt”: “ // Drumuri, văd drumuri în vânt/ .../ încrucişându-se-n câmp, alergându-se..../veşnic în vânt gâturi lungi de cocor cenuşiu/ şi de palid flamingo- reţele, reţele se- ntind,/ .../ le-am urmat totdeauna cu patimă oarbă /.../ adesea fără să ştiu unde duc-/ .../ viaţa mea toată n-a fost/ decât o răscruce de drumuri şi creştetul meu/ n-a purtat niciodată alt nimb/ decât orizontul/ câteodată pe vreme de vânt, mă gândesc/ că nenumăratele drumuri pe care-am umblat/ se vor întoarce-ntr-o noapte la mine/ sugrumându-mă, ca pe Laokoon şerpii-/ poate că-aş merita o asemenea soartă/ de vreme ce paşilor mei le-a fost dragă/ eterna derivă/...//” Aici, vântul este o metaforă de destin al poetului și căpătă o valoare simbolistică...
De reţinut este şi caracterizarea realizată de Eugen Simion, cu privire la personalitatea literară a lui A. E. Bakonski şi pe care o voi reda, parţial, în continuare: “ În viaţa literară postbelică , agitată şi pestriţă, Bakonski părea un aristrocrat manierat şi rece, având în gesturile lui studiate un aer de nobleţe recent căpătată. Chipul avea o frumuseţe romantică, iar eleganţa lui vestimentară devenise celebră. Prelungea, într-o epocă proletariană, felul, specific secolului trecut, de a fi poet: unea în comportamentul lui neobişnuit extravaganţa unui dandy cu melancolia profundă a unui artist de tip nervalian”. Poetul este un estet al melancoliei, iar identificarea sa e subterană, evidentă în eluviul osmozei pe palierul veşnicei frământări și agitări, chiar și în ritmul hidrodinamic al valurilor (Elegia I)... Îi semnifică această stare de nelinişte poemul său, intitulat “Sonet negru”, din ciclul “Cadavre în vid” şi pe care încerc să îl redau, în continuare: “// Ce să vă caut, ce să vă mai cânt?/ Somnul pustiu, pădure străvrzie,/ nopţíle ard, şi fiecare zi e/ o ţară unde nu-mi găsesc mormânt, //Pe ochiul mare pleoapa mea târzie/ coboară-ntunecată. Nimbul sfânt/ al stelei celei mari declină-n vânt./ fantome-nsângerate-ncep să-nvie.// Singur rămas visezi printer făclii/ cai negri, câmpuri moarte, umbre vii,/ şi nu mai eşti în stare să le numeri.../ Şi capete , tăiate odinioară, / se-ntorc de undeva ca o povară/ ce ţi-a fost dat s-o porţi mereu pe umeri.// ..”
Ca prozator, se evidentiază prin direcţia estetizant- barocă, reflexivă, individualizată prin localizarea genuină a floului spiritual osianic, cu evidență în antologia de povestiri antumă, apărută în anul 1967, intitulată “Echinoxul nebunilor şi alte povestiri”, în “Scrieri”, ediţie postumă, 1990 și în romanul “ Biserica Neagră”... Ca eseist şi publicist, se remarcă prin comentarii de literatură universală contemporană expuse în: “Colocviul critic, 1957; “Meridiane. Pagini despre literatură universală contemporană”, 1965 şi în “Remembăr”,vol. I-II, 1968... Stilistica sa, evident expresionistă în discurs, exprimă sensibilitate, iar din punct de vedere a structurii metaforice, este imaginativă, fiind evidentă prin cultivarea genurilor rafinate (pastelul) şi prin tonalităţile delicate. Erotica discursului elegiac este, în acelaş timp, existenţial- meditativă, densă, entropic manifestă, spectacular- grotescă și percutantă prin sindinamica succesiunii de măşti în poezia pamfletară... Este distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1969,1972), pentru recunoaşterea facturii axiologice a creaţiilor sale literare şi literal- epistemologice, ca un aport substanțial la literatura română contemporană...
Decedează în Bucureşti, în plină tinerețe și activitate creatoare, în timpul cutremurului catastrofal din 4 martie, 1977, aflându-se în vizită, împreună cu scriitorul, criticul și istoricul literar Mihai Gafița și cu soțiile lor, la poeta Veronica Porumbacu și la soțul acesteia, recunoscutul critic Mihai Petroveanu, destinul său, ca și al celorlalți, fiind atât de tragic...
Gheorghe Apetroae, Sibiu
BIBLIOGRAFIE:
-Baconscki,A.,E.,Fluxul memoriei,Ed. Minerva, Bucureşti,1987, Ediţie îngrijită, prefaţă şi cronologie de Mircea Braga;
- Baconsky, Anatol, Wikipedia, encyclopedia liberă, 2014;
- Bucşa Ion, Capotă, Teodor, Cinezan, Vladimir ş.a. , Literatua Română, Crestomaţie de critică şi
Istorie Literară, Editura Dacia Cluj-Napoca, 1983;
- Braga, Mircea, Istoria literară ca pretext, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982;
- Apetroae, Gheorghe , Despre Mircea Ivănescu, “21 Radical”, nr.1212, anul 1994;
- Gafiţa, Mihai, referate.com, M. Gafiţa, biografia, 2014.
Poezia lui Anatol E. Baconski este cuprinsă în 8 volume antume, întitulate: Copiii din Valea Arieşului, 1951; Cântece de zi şi de noapte, 1954; Două poeme, 1956; Fluxul memoriei, 1957; Dincolo de iarnă, 1957; Imn către zorii de Zi, 1962; Fiul risipitor, 1964, iar al 8-lea volum, intitulat Cadavre în vid, 1969, este o carte a orizontului meschin şi al suferinţei. De asemenea, un alt volum al său, postum, moralizator, intitulat “Corabia lui Sebastian” este considerat un jurnal al peregrinărilor dezinvolte dar şi agonice, în mirajul existenţial- poetic.... Mai interesant, dintre volumele sale de poezie, pare a fi volumul retrospectiv, antologic și cu aluzii la condiția sa de scriitor încorporat în literatura vremii, conștient de urmările acestei încadrări cu valențe uneori politice, intitulat ”Fluxul memoriei”, 1967.., și din care voi reda părţi din poemul “Drumuri în vânt”: “ // Drumuri, văd drumuri în vânt/ .../ încrucişându-se-n câmp, alergându-se..../veşnic în vânt gâturi lungi de cocor cenuşiu/ şi de palid flamingo- reţele, reţele se- ntind,/ .../ le-am urmat totdeauna cu patimă oarbă /.../ adesea fără să ştiu unde duc-/ .../ viaţa mea toată n-a fost/ decât o răscruce de drumuri şi creştetul meu/ n-a purtat niciodată alt nimb/ decât orizontul/ câteodată pe vreme de vânt, mă gândesc/ că nenumăratele drumuri pe care-am umblat/ se vor întoarce-ntr-o noapte la mine/ sugrumându-mă, ca pe Laokoon şerpii-/ poate că-aş merita o asemenea soartă/ de vreme ce paşilor mei le-a fost dragă/ eterna derivă/...//” Aici, vântul este o metaforă de destin al poetului și căpătă o valoare simbolistică...
De reţinut este şi caracterizarea realizată de Eugen Simion, cu privire la personalitatea literară a lui A. E. Bakonski şi pe care o voi reda, parţial, în continuare: “ În viaţa literară postbelică , agitată şi pestriţă, Bakonski părea un aristrocrat manierat şi rece, având în gesturile lui studiate un aer de nobleţe recent căpătată. Chipul avea o frumuseţe romantică, iar eleganţa lui vestimentară devenise celebră. Prelungea, într-o epocă proletariană, felul, specific secolului trecut, de a fi poet: unea în comportamentul lui neobişnuit extravaganţa unui dandy cu melancolia profundă a unui artist de tip nervalian”. Poetul este un estet al melancoliei, iar identificarea sa e subterană, evidentă în eluviul osmozei pe palierul veşnicei frământări și agitări, chiar și în ritmul hidrodinamic al valurilor (Elegia I)... Îi semnifică această stare de nelinişte poemul său, intitulat “Sonet negru”, din ciclul “Cadavre în vid” şi pe care încerc să îl redau, în continuare: “// Ce să vă caut, ce să vă mai cânt?/ Somnul pustiu, pădure străvrzie,/ nopţíle ard, şi fiecare zi e/ o ţară unde nu-mi găsesc mormânt, //Pe ochiul mare pleoapa mea târzie/ coboară-ntunecată. Nimbul sfânt/ al stelei celei mari declină-n vânt./ fantome-nsângerate-ncep să-nvie.// Singur rămas visezi printer făclii/ cai negri, câmpuri moarte, umbre vii,/ şi nu mai eşti în stare să le numeri.../ Şi capete , tăiate odinioară, / se-ntorc de undeva ca o povară/ ce ţi-a fost dat s-o porţi mereu pe umeri.// ..”
Ca prozator, se evidentiază prin direcţia estetizant- barocă, reflexivă, individualizată prin localizarea genuină a floului spiritual osianic, cu evidență în antologia de povestiri antumă, apărută în anul 1967, intitulată “Echinoxul nebunilor şi alte povestiri”, în “Scrieri”, ediţie postumă, 1990 și în romanul “ Biserica Neagră”... Ca eseist şi publicist, se remarcă prin comentarii de literatură universală contemporană expuse în: “Colocviul critic, 1957; “Meridiane. Pagini despre literatură universală contemporană”, 1965 şi în “Remembăr”,vol. I-II, 1968... Stilistica sa, evident expresionistă în discurs, exprimă sensibilitate, iar din punct de vedere a structurii metaforice, este imaginativă, fiind evidentă prin cultivarea genurilor rafinate (pastelul) şi prin tonalităţile delicate. Erotica discursului elegiac este, în acelaş timp, existenţial- meditativă, densă, entropic manifestă, spectacular- grotescă și percutantă prin sindinamica succesiunii de măşti în poezia pamfletară... Este distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1969,1972), pentru recunoaşterea facturii axiologice a creaţiilor sale literare şi literal- epistemologice, ca un aport substanțial la literatura română contemporană...
Decedează în Bucureşti, în plină tinerețe și activitate creatoare, în timpul cutremurului catastrofal din 4 martie, 1977, aflându-se în vizită, împreună cu scriitorul, criticul și istoricul literar Mihai Gafița și cu soțiile lor, la poeta Veronica Porumbacu și la soțul acesteia, recunoscutul critic Mihai Petroveanu, destinul său, ca și al celorlalți, fiind atât de tragic...
Gheorghe Apetroae, Sibiu
BIBLIOGRAFIE:
-Baconscki,A.,E.,Fluxul memoriei,Ed. Minerva, Bucureşti,1987, Ediţie îngrijită, prefaţă şi cronologie de Mircea Braga;
- Baconsky, Anatol, Wikipedia, encyclopedia liberă, 2014;
- Bucşa Ion, Capotă, Teodor, Cinezan, Vladimir ş.a. , Literatua Română, Crestomaţie de critică şi
Istorie Literară, Editura Dacia Cluj-Napoca, 1983;
- Braga, Mircea, Istoria literară ca pretext, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982;
- Apetroae, Gheorghe , Despre Mircea Ivănescu, “21 Radical”, nr.1212, anul 1994;
- Gafiţa, Mihai, referate.com, M. Gafiţa, biografia, 2014.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu