ŢARĂ BOLNAVĂ
Gheorghe APETROAE, Sibiu
Ţară bolnavă, durerea şi răul îţi zac ascunse cu cerul în noroi şi pâslă de fum;
din zăpezile pe stânci balauri cresc pe creste, purtaţi de vântul toamnei peste stei, nebuni …
Cascade, peste tot, îţi înzăporesc lumina din izvoare, bulboanele-nghiţind îngheţul tău în râu;
mai vin şi păsările-n crâng, doar ca să-ţi cânte jalea, când şobolani din zodii îţi mişună urban sătui destui …
Și-ţi dorm „bâtlani” în trestii şi-n mâl „ceata de broaşte”, iar nada în năvod s-adună tot mai greu …
Mai ai femei cu braţele de flori întinse prin casele curate, uitate de plăceri...
Mai stau căpiţele de fân în dosul şurii şi-n ţarc mioare, prea puţine, mai behăie de miel,
iar vacile, rămase din măcel, aşteaptă de păşune, s-adune-n clopul sorţii al laptelui „mister” …
Mai ai cărările pe crestele alpestre, tot aşteptând mioarele, în turme care nu mai vin
şi stele blonde-ţi mai răsar devreme, dar când te văd în umbră, în noapte-ţi pier în chin …
Ţi se-nmulţesc, în schimb, „hârciogii”, se-mbuibă ca flămânzii toamna din porumbiştea neculeasă de ţăran …
şi tot mai rară-ţi creşte iarba printre spinii verii, iar sălcii prinse-n dâlme te plâng, dar în zadar…!
Tu ai şi „cruci” pe cer şi cruci în cimitire, ce se-nmulţesc acum prin satele ce pier,
când mulţi copaci, de noul vânt, blestemul tău, căzând zăpor de suferinţă, se vor sicriul tău …!
Şi-ţi cresc din ploaia nopţii peste frunte „şerpii” şi râuri scurg veninul lor în marea-ţi de dureri…
La serile albastre de tăcere plâng bătrânii, în van, ducându-se, te duc doar ca să mori cu ei …!
Ţi se-n înmulţesc „năpârcile” în taină, iar gloata ţi-e muşcată, e-n groaznice dureri, de ieri …
Și mulţi ţărani îşi dau hectarul pe-o para, la zar primit, de s-ar scăpa de el …. e greu …!
Au ruginit piroanele în porţi ce cad din balamale, iar carele nu-ți ies din curţi, nici se întorc din ţarini;
se-mpodobesc ferestrele în colb şi în paianjeni şi-n vatra stinsă de cătun, în sihle se-ntorc anii …!
Ciulinii cresc în şes, se-ntrec cu mărăcinii şi-ţi bate „Traista goală”, de mulţi ani a pustiu;
La Râul Vadului închizi devreme ochii şi casele îți urlă în steu din senin …
Și vin străinii, ca să-ţi vindem totul, în a-ţi grăbi pieirea; să-ţi verse sărăcia în sacul ce ţi-e gol;
ei vâră-n sacul lor pân-l-or tixi nebunii, noi, să cerşim la poduri pentr-un leu …
La subsiori, pe trup, pădurile îţi tund, de poale te despoaie, în alte părţi virgine putrezind...,
dar cresc vârtoşi din gropile din drum stejarii de care să te sprijini, să nu apleci de boală, nici de vânt …
Că pomii tăi, bătrânii, de rod lipsiţi, s-or altoi de vreme, spre- a-ți înflori noi stele din muguri rubinii
şi-n gând de vindecare să-ți înmulţească zorii izvoarele prunciei, să-ţi ieşi din agonii …!
Valea Oltului, 5.03.1999
Este cuprins în ciclul de poeme „ Destine”, din volumul de versuri„Depășirea trecerii„ Editura FIAT-LUX, București, anul 2000
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu