joi, 28 septembrie 2023

Literatura: APUS CU CERB, autor: Gheorghe APETROAE d.B.

 IMAGINI AUTUMNALE

APUS CU CERB


Autor: Gheorghe Apetroae D.B.
*
În largul poienii din pădurea albastră,
la izvoarele serii colorate de toamnă,
cerbul, plin de trufie, în inima turmei,
un arcaş dibaci al coroanei tenebre,
adulmecă bolta, suflarea şi-aprinde,
săgeată cu vârful de sceptru se-aruncă,
ia stelele-ciutele în coarne şi cerul la fugă..!
Toţi arborii zării îi freamătă-n vene…!
*
În haită, din cornul de lună desprinși,
de vânt îndemnați, înspre pradă trimişi,
câinii Proserpinei pe cerb îl aleargă,
din turmă îl scot, de pe zare-l alungă,
colţii: raze-i înfing în coapsele-i albe,
gambele-i sfâşie, stele șiroaie de salbe
în iureș copitele fulgere-i scapără
și sângele serii îi curge de sub chişiţa neagră…!
*
Un astru, de zile apus, sub stei alunecă,
din bolta toamnei târzii se prăvale-n irugă
cu o ultimă spasmă, în ultimul muget
și suflarea și-o curmă sub stânci andaluze…!
Departe rămase, cu vrerea în ele trezite
de urletul apelor însângerate de seară,
stelele-și sorb liniști din al nopţii izvor,
și pe pajiștea serii pasc al zilei crepuscul...!
*
Cu liniștea serii petrec pe cerb în uitare
și-n alte valuri de raze, cu ai nopţii centauri
se împreună, stelele-ciute se-adapă, se scaldă
și-n mersul bolţii își pasc zorii veciei:
flăcări de sânge galactic, în vreri dianic aprinse!
- E o logodnă cervidă acum cu centauri
şi e nuntă-n tot cerul în toamna târzie…!
E un rai de plăceri: poiana albastră-a luminii…!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu