VASILE HATOS: „ TAINICA SIMŢIRE”
Considerații la volum, de Gheorghe Apetroae, Sibiu
Recenta invitaţie pentru simţirea tainelor purtate în versurile din volumul intitulat „Tainica simţire”, scris de poetul Vasile Hatos şi apărut cu sprijinul Fundaţiei Culturale Est-Vest la editura „ Amanda Edit - Bucureşti”, în anul 2014, ne introduce într-un tratat, în versuri, de principii cu amprente metafizice și teogonice.
Ne obligă, în același timp, la o iniţiere în mediul proustian şi cel ahmatovian, la memoria copilăriei, ca determinant ”apriori”, declanşatoriu al sensului iniţiatic în cunoașterea misterelor spațiilor abisal-transcendentale, o predilecție a autorului.
Pădurea este unul din cadrele naturale, unul preferat de poet, interpretativ-comprehensiv (Kunst der Interpretation), un cadru pe care îl supune cercetării, ca fiind priincios pentru iniţiere (16, 45, 46), pentru experienţele copilăriei (16, 17), un călăuzitor anamnetic al simţirii (35), stea polară spre universalitatea cunoaşterii în depășirea acelui mediu al penumbrelor (6) : „Copil fiind, îmi plăcea să hoinăresc prin păduri / umblând după călugări şi breabăn”, sau (7): „Îmi place să hoinăresc prin păduri /căutând absolutul în mine/.., /căutând universuri uitate”.
Dar întoarcerea la copilărie nu e necesară, atât timp cât poetul o simpte interioară şi vie (17): „ Eu sunt copilul uitat în copilărie/ cu simţuri uitate în al meu / suflet.../ .... / unde puritatea răzbate prin timp/ ... /... Adevărul se naşte în suflet de copil”. În (20) şi (21): „Fericirea există / prin cunoaşterea absolută a spiritului / cunoscând experienţele vieţii / aducând reamintirea vieţii / întorcându-mă la copilărie / la sufletul de copil / unde Dumnezeu educă conştiinţa”.
Meditaţia filosofică asupra fiinţării, a vieţii în acest cadru natural, asupra căruia poetul realizează fine observaţii şi pe care le expune descriptiv-naturalist, apare explicitată în versuri de o vie imaginaţie, semilibere şi exegetice și aproape precise. Acest mod de expunere îl ajută pe poet să-şi declare cu totul intuitiv - bergsonian, modalităţile de cunoaştere a realităţilor gnozice ontonome, cu pregnanţe expresive, de felul „alegeam văi s-adun al florilor gând/ purtat de gândurile şi valurile/ inocenţei de copil” îl indentifică şi îl individualizează ingenu.
Natura este mediul inițiatic care nu l-a trădat pe poetul metafizician, chiar și la „ Întâlnirea cu Lupul”. Pentru că poemul de început în volum, intitulat „Întâlnirea cu Lupul. Iniţierea” este un început existenţial reflexiv de identitate ancestrală, prin iniţierea transfigurată în misterele getice, pentru o alungare a stărilor malefice din genom, încă din copilărie, pentru o decelare a misterelor, pornind pe potecile pe care păşeşte doar singur, neînsoţit, și relevate în versurile: <Păşesc în universul meu viu/de lumi şi visuri uitate /ajung într-o vale plină cu flori/ şi-o râpă îmi apare în faţă/ încerc s-alung frica din mine/încă din faşă/... / dar dintr-odată lupul îmi apare/ în faţa mea de după fagi,/ (3) mă privea cu dor nesaţiu, gândindu-se / ce face un copil singur în pădurea de fagi?!/ .... mai jos nişte oameni ... / ... / văzând Lupul deasupra mea/ .... / strigau către Lup: „ Fugi de-acolo!” / eu rămăsesem înlemnit,/ fiindcă strigau : „ Ce caut singur acolo?”> Ne aflăm în fața unui exerciţiu reflexiv fenomenologic, de participare istorică a sinelui prin antecesori la universalitatea naturii, iar expunerea este cuprinzătoare, totemică prin Lup, este psalmică şi devine explicitară, un „Auslegung”, o hermeneutică a creaţiei (Welcker, Preller, H.G. Gadamer), un exerciţiu al participării la universalitate, luând ca repere active contopirea în subconștient a somaticului din prezent cu sufletul simţitor în steagul getic- Lup, totem al iniţierii în adâncul sinelui: ” Nu vezi cum Lupul te priveşte / pe după copaci/ nu vezi misterele acestea / din pădurea de fagi!/ dar în clipa acea simţeam/ că totul se năruie în mine /că lupul acesta / e o parte din mine / ... / Privirile ni se întretaie, /El, Lupul mă priveşte / Eu îl privesc iar /şi simt că ceva se strecoară în mine,/ ... / o clipă am simţit că Lupul este şi altceva,/că ochii aceia roşii şi calzi, /privirea este o iniţiere/ce o simţeam în pădurea de fagi. ” Se observă, din start, cum Vasile Hatos nu intră în tiparul istoric comprehensiv al livrescului pentru o cunoaştere hermeneutică a nemuririi şi absolutului, teologică (Baumgarten), ci acesta se mulţumeşte cu un ocoliș, prin călătorii de simţire „ socratiene” cu Platon în istoria logicei semantice (Bockh), pe care le declară prezente, la zi, cu dialoguri interioare pozitive, într-o versificaţie simplă, în bună măsură în subconştient, fără alaiul cunoaşterii epistemologice ( Friedrich Schlegel). Taina nemuririi (31) este identificată în dantescul purgaţiei (30) şi în simţul libertăţii (17) şi este conjugată cu taina veşniciei prin gândul purtat spre infinit(44) în exerciţiul căutării metafizice(34,40)..
Poetul, mereu introvertit, încercă şi reuşeşte să ajungă în universul stărilor de principii existenţiale ale cognoscibilităţii şi ontologicului, interioare arhitipale, spre a le decela - pe via spaţial - temporală praxisologică, anistorică (Schleiermacher), apelând la reîntoarcerea la natură (39), atunci când îi simte chemarea(14 ,17), la o cunoaştere în sinele tău a Universului (32).
Fericirea, iubirea, dragostea, păcatul, iertarea şi suferinţa, ca principii categorial antropologice sunt expuse de autor în imagini interioare comprehensive cu multe valenţe psihice, proprii adâncimilor sale sufleteşti, pe care le-a identificat, reflectat și proiectat din exteriorul mărginit în interiorul său (E. Husserl), ca o conştientizare fiinţială parmenidică, încercând a o exprima lingvistic în volum (47). Aici poetul le desfineşte pe toate în eul său, motivat de sinele simţitor, adânc spiritualizat, contopit cu fiinţarea în universal, ca un rezultat al îmbinării tainelor - fantasticul exotic - cu trăirile psihice personale şi cu observaţiile realiste încă din copilărie şi deduce, astfel, facil, urcarea spre infinit prin iubire (43) şi iertare (47), cât şi căderea în fiinţă prin dragoste(43).
Gândurile, sensurile existenţiale (29, 33) îi apar poetului Vasile Hatos din viaţa de copil împreunată cu natura „ Din tainice simţuri al mirosului fân/ de fân, iarbă şi taine”, sau din „mă cheamă”(14): „gânduri uitate îmi aduc/ simţirea de taine,/taine de început./ şoapte se aud prin simţiri,/...”. Sunt cauze ale receptării armoniilor metagalactice şi cromaticii astrale, un cadru al perfecţiunii şi libertăţii existenţiale, mediul care validează dezmărginirea, destăinuirea şi verifică contopirea singularului cu universalul, problematica existenţei umane, poziţia omului în cosmos, ascensiunea spre propriul eu (46), cât şi pătrunderea în sine prin iubire(47). Sunt toate acestea ipostaze existenţiale(Max Scheler), chiar dacă mediul acestei omogeneze are o structură vădit religioasă, sunt sensuri spirituale tuşate de predicţii mesianice augustiniene, motiv de alianţă şi contopire cu ontonoma dumnezeire, așa cum o identifica Radu Selejan. Rolul poetului este cel de Hermes, de mijlocitor între oameni şi Dumnezeu, în pact cu Dumnezeu (20), în ascensiunea spre propriul eu(46), când părţile sunt singulare, antinomice şi nu pot suferi în absolutul existenţei o dedublare ontonomă?!
Discursul poetului nu este imnic, este, în schimb, panteistic - vizionar, cartezian planic și spațial cu contururi fenomenologice multidimensionale, de universalitate a naturalului, cu transgresiuni noetice în complexitatea revelațiilor cu valențe bioetice: „ O frunză o simţeam cum cade pe umăr / şi universul întreg îl simţeam / cum se-adună la mine în umbră / ce tainice doruri în suflet aveam!”. - Da! Astfel de prefigurări le expoza versificat cu mult timp în urmă, cu pregnanţă satirică în „Comedia frunzişului”, Adam le Bossu…
Vasile Hatos, într-o lirică caracterizată prin stil precis şi explicativ, obiectivează intensitatea trăirilor din copilărie şi le proiectează posteriori în complexitatea relaţiilor existenţiale, în revelarea adevărului şi realităţilor ultime. Aceasta impresionează prin decelarea nemelică a misterelor în iubirea pentru natură, pentru om, prin modul în care reuşeste o individuaţie monadică continuă, leibniziană, prin simţiri sentenţiale, de desluşire a tainelor şi prin separarea de violentările pregnante ale cadrelor antropo - sociale. Expunerea acestora (tainelor) este suficient de plastică, cu simţul leopardian al armoniei, spre o înţelegere istorică şi o cunoaştere culturală stratificată a vieţii explicitată hermeneutic prin voinţă şi reprezentare (Schopenhauer) în poezie şi gândire ( Heidegger), în limitele perathosului pitagoreic (Theodorus), în care simţirile sunt receptate în destăinuire interioară, în versuri cu tentă lirică blagiană(34) : „ Dar renăscând în mine o flacără ce arde / puterea vieţii mele e-un nimb ce nu mai scade, / e limpezirea vieţii, e sensul vieţii mele, / l-am căutat în mine, prin miile de stele „
Asistăm la o creaţie versificată cu o relativă estetizare, unde nu recunoaştem efectul ritmului, perioadei, entima metaforei şi a altor mijloace de prezentare poetică, dar prin care se constată preocuparea poetului filosof, Vasile Hatos, mai ales prin poemele înserate în partea a doua a volumului, de a încearca, printr-o expunere lapidară, autentică, să soluţioneze novator problemele fundamentale ale existenţei în varietatea acestora, în prezenţa contrastelor din mediile gnozice şi ontologice. În aceste medii, el percepe facil tensiunile reflexiilor structurilor exterioare şi impresionează prin uşurinţa receptării directe din oricare mediu a stărilor ipostaziale într-o imagistică cu stânci, arbori, flori..., induse în acorduri de sunete în interiorul poetului şi relevate confesiv în versuri cu o tentă bacoviană (36): „Aicea , iubito, aşa-i de cald şi bine, /ai vrea să stai numai cu mine,/ ... / ce bine-i, ce bine-i la tine, / ... / de ce cauţi noaptea cu stele? /de ce , iubito, tu mă săruţi prin ele?”…
Inducerea bergsoniană a exteriorului în interior, în sine, în profunzimile eului, în experienţa noetică şi în realitatea interioară noumenală se realizează fără tuşe de egocentrism... Pentru că Vasile Hatos expune toate ipostazele fiinţării dintr-un cadru descriptiv generalizat-axiologic explicit, într-un alt cadru, intuitiv estetic implicit, pregnant simbiolistic şi critic, damosoian reflexiv, relevându-şi stările de exaltare determinate de „beatitudine”, efectul împlinirii în cunoaştere prin reuşita proprie, de a hiperboliza şi translata simţirea în desfinirea tainelor...
Iniţierea în simţire şi decopleşirea de povara misterelor este expusă şi evocată de poet într-un cadru adolescentin în spaţiile naturale, feerice şi de mister, aşa cum le expunea narat, simbolistic şi Alain - Fournier în „ Le Grand Meaulnes”, într-un limbaj panteistic, aducându-le din universul interior direct şi relativ umanizat ( R. Carnap)... Vasile Hatos, acest zel panteistic, al identităţii de limbaj în semantica misterului natural, îl induce în versurile: „ Simţeam Limbajul Naturii / căci conversam cu frunze şi flori, / le simţeam cum m-adie pe gură, / cu sărutul lor pur conversând în culori! / vorbeam cu fagul din vale / ... / un gorun cu frunzele late / s-abate din drum povestindu-mi cu dor, / că timpul este materia uitată / în universul din noi.”, sau ne sugerează „ că mârâitul (lupului) este un Limbaj al Naturii, / că urletul este un foc al urii, / ce-l spune şi lupul în tăcerea pădurii / e un limbaj aparte / venind ca un torent al iubirii / să stai de vorbă cu pietre şi stânci, /să simţi că Lupul / ţi-a vorbit! / că i-ai înţeles misterul.”. Să înţelegem că finalitatea iniţierii este o denudare reuşită a misterelor, astfel relevată: „ că ai înţeles ce vrea să spună o floare /când o priveşti în tăcere / că ai înţeles ce vrea vântul / când îşi alină gândul / că ai înţeles umbrele nopţii /... / că iniţierea începe / când pătrunzi secretele naturii”…
Dorul şi erosul sunt alţi termeni ai ecuaţiei existenţiale, agregând simţirile fiinţării cu tainele dorului şi ale iubirii, în versurile: „Simţeam cum tresaltă iubirea din mine / simţeam că trăiesc în alt univers / simţeam că sufletul meu în natură / este legat printr-un vers / de pietre, de ierburi şi doruri ce-adună / în mine, un întreg univers”.
Universalitatea interioară este realizată de poet prin inducerea timpului fiinţial cu rol perturbator în materie, timpul nefiind decât naşterea perpetuă a universului în fiinţă și îl expune în versurile: „Că timpul este materia uitată / în universul din noi/ ... / în interiorul Universului meu/ eu cad peste punţi de mătase / iar timpul îl simt, în mine, / este un întreg Univers / născut în Fiinţă / ... / sărut şi vântul ce m-adie tăcut / cu simţurile născute în uitare / şi, iată un întreg Univers / răsare în zare”.
Poetul reuşeşte cunoasterea prin simţirea interioară a tainelor universului (32), iar întoarcerea la infinit se pare că o realizează pe via neînceputului (27), dar numai printr-o cădere, prin dragostea în fiinţă (43), spre a urca la infinit prin iubire (43), taina veşniciei, constând în fiecare gând purtat prin absolut (44).
În concluzie, prin modul de abordare a naturii exterioare în cunoaștere şi interioare a umanului, începând cu exerciţiul iniţiatic, prin redările realiste ale vieţii interioare şi prin cercetarea euristică comprehensivă a interpretării obiective a fiinţării în individuaţie şi în universalitate, prin exprimarea scrisă a vieţii în complexitatea ei expusă versificat, relativ estetizată sub aspectul limbajului uzitat, versuri simple dar care sublimează trăiri, simţiri şi idei, într-o viziune critică a textelor (Valesius, Flacius, N. Hartman) ne determină să înţelegem și să afirmăm că există suficiente principii de natură ontogenetică şi gnozică în poemele înserate în volumul poetului Vasile Hatos cu titlul sugestiv de „Tainică simţire” care să arunce lumină asupra scopului moralizator al acestora, să-l descopere pe poet ca un Aratos al fenomenelor universalului, un interpret hermeneut autentic al existentului şi al noezicului, un metafizician veritabil, valoros pentru viziunile sale filosofice şi un contributor virtuos la tezaurul paulenian al teogoniei patristice contemporane... dr. ing. prof. Gheorghe Apetroae, scriitor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu