PE
STÂNCI, LA PALOS
Christopher-s song on the cliffs at Palos
Autor:Gheorghe Apetroae d.l.B.
*
Pe când, coapsele crise i le dezgolea
abisinic şi ai ei nuri argilii îi frământa
dezlănţuit, cu cerul și întregul ocean,
Cristofor, în al ei surâs, în castelul
din Palos, pe stânci, îi şoptea princiar:
amorul lor își primea, în Porto Santo,
peceţi stelare și rangul regal...!
*
- Felippa mea iubită, frumoasă și dorită,
plină de farmec, aprinsă în cuvânt,
dator cu viața mea toată, ție îți sunt...!
Tu m-ai renăscut şi m-ai vindecat
de zacere cu sărutul zefirului,
de tine trimis pe Egee, la castel, în Levant...!
O fericire îmi ești și un vis ireal, de atunci!
*
Chinurile mele în rostul tău s-au stins,
cu suavu-ți zâmbet m-ai reîmplinit...!
Iar, acum, iubire, nuntind cu tine, în Palos,
în palat, printre cristale și marmori,
Veneră, pe stâncile-ți andaluze îți calc
cu credinţa neţărmurită, pe care ți-o port,
cum Azorelor, le poartă valul din larg!
*
Ea îl privea ca pe zeul luminii, al mării
și o cunună de irişi albaştri- mileritici
îi puse: tot cerul cu stele, pe a lui frunte..!
Clipele trecute îi erau acum împărţite
între fiori și șiruri lungi de plăceri...!
Uitase acum de nesfârșitele nopţi de Sienna,
de neliniştile ei și de lungile lui aşteptări...!
*
Erau iarăși împreună, acoperiţi de lauri,
de roze și pluteau în adânci și lungi săruturi…
Și în tornada crină a emeraldelor ape,
cu noile destrămâri în frenetice valuri,
legănaţi cum corăbii, de un madeiric ocean,
Le răsfăța, la Palos, pe zare privirea, columbe
și Luna scăldată de un larg portugal!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu