DIN
LIMITĂ NU POȚI SĂ PLECI
autor: Gheorghe Apetroae d.l.B.
*
Cu
sufletul mereu pribeag,
cu
pământeasca ta simțire
cuprinsă-n
ritm de poezie,
de
suferinți și de iubire...,
din
limită nu poți să pleci,
în
plâns mântuitor și-n rugă,
*
De-ți
vrei ieșirea din vâltoare
și
căi înalte de-mplinire
pe
lumea ta, în devenire,
când
totul e la fără preț
și
ne-nceputul nu e-n rost,
te-alegi
cu-o simplă pomenire...!
*
Când
sufletul ți-e trecător
și-ajunge-n
hăuri de mister
iar
stele-ți mușcă din plăceri,
îți plimbă-n ele nemurirea,
nici
unde, tu nu poți să pleci
și-un
zbucium e a ta gândire...!
*
Dar,
poți zidi o nouă lume,
din
pasări - curcubeu, culori
și
necuprinsuri de ninsori...
Numai
atât, din ce-i firesc,
din
limită nu poți să pleci,
din
eul tău nu poți să ieși…!
*
Deci,
nu spera l-alt ev de foc…
Stăpâni
ți-s îngerii pe cer,
pe
bolți albastre, crini în floare,
pe
vii, pe morți și poezie,
și
pe-al surâsului fecioarei,
când
crezi mereu în nemurire...!
*
Când
toate câte sunt n-au rost,
din
limită nu poți să pleci;
fii
fericit că poți rămâne
întru
cuvânt, robul luminii
la
ce-i galactic, demiurg-
substanța-n
trupul veșniciei-...!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu