ELOGIU, MATERNITĂȚII
Soţiei mele, Ana, pentru cei patru fii!
Autor: Gheorghe Apetroae d.l.B.
*
Din tot ce-n inimă ai strâns și-ai dat din al ei jar-
cununa ta de laur- lor, spre a te bucura, n-o ceri,
cât tot mai semeni primăveri cu mâinle-n zăpezi,
pe cheiul tău înalt, de valuri încercat, în nerăgaz
și cele patru stele noi le păstorești prin ani...!
*
Cu chipul îngeresc, curat și-unzâmbet ireal,
ce mi-a sporit în suflet dimineți, vraja luminii,
izvor de grație maternă ești și-un suflet celular
purtat în trupul anilor cu miez de-nmugurire
din duhul razelor în patru vieți, stea rară, a iubirii...!
*
Prin primăveri, robind, hrănești astrele tale
pe brațe-ți obosite-n ramuri înverzite și le porți
din sevă-ți odrăslite drepte, din fire-ți înfrățite,
spre-a le sluji cu zâmbete din dimineți senine,
de ele să te bucuri, zeiță, că toate-s zestrea ta...!
*
Cu dimineţi înrourate, lumina lor, tu le sporești;
pe orice vânt, adeseori iscat, li-l potolești în ram...!
Tulpină-n românesc Ardeal, în patru despicată,
ești trunchi de arbore, cu seva lui străbună să îi crești,
ești primăvară-n grație maternă, sfințită și înobilată...!
Pagina literară, Tribuna, nr. 9517 din 10.03.1989, redactor
Octavian SUCIU; text recurent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu