1.
DRUMUL ÎN NEFIINŢĂ
Autor: Gheorghe Apetroae dlB
NOTĂ: Da! Întoarcerea la arhetipul copilărie - acea viziune
culturală jungiană și proustiană, constituie primordiul creaţiei cu esenţele, energiile
şi forţele unor oportunităţi spiritual-metafizice proprii eului poetic, proprii
matricei eului uman cultural arhetipal. Este acel EU, pe care copilăria îl
vibreză și rezonează ființial, îl ritmează şi îl sustentează existential,
ţinând entivul tot mai departe de regatul nefiinţei!
*
Nepăsător, de ne-nceput adânc pătruns,
curtat de dor şi de înşelăciuni,
te prinzi în leagăn şarpe azuriu de cer
și vrei a fi stăpânul axei libere a lumii
în zarea erelor pe care tu le vezi cum pier
pe drum, în jocul tău cu libertatea lor...!
*
Apui și tu o stea recif, în tot al lui cuprins,
dar ştii s-apuci pe pajişti fluorine
cu vrerile în duh-nevreri-rotunde-n plaiul lor…
La ne-nceput tot urci, să-l tot cobori
din creste cu netrupul crisei amintiri:
făclia eritină a sângelui carnal,
în game de lumini, din care-ai glăsuit...!
*
Rămas în nesfârşită fire-a zilei reci,
porți cerul alb…, sub cruce aşteptat...!
Nelocul locului ţi-l înconjori zelos-
magneticul fluid în singular și-abstract,
iar clipele-ți împarți, în ultimul răvaş
la jumătățile din care să-l renaști...!
*
Trezești zorii din dulcele lor somn
și sorbi din vlaga sânilor de stele,
tăcerea raiului cu-albastre rotunjimi...
În freamătul dorinţei astrei alabastre,
revii la ea zâmbind, de trecere păzit,
sub râna cerului, în vălu-i boraciu…!
*
Iar a putea visa la zarea ultimului drum,
la îngerii copilăriei, care n-au murit,
trimiţi clepsidra rece vidă la-ntâlnire
şi-i muţi, din loc în loc, nisipul orb
în nicăieri şi-n tot. Prin rugă-l hăruiești,
să poți să-ncânţi bătrân, stele-zeițe…!
*
Doar viețile-s abstrase marii nefiinţe,
cât poți visa frumos la tot ce-i ne-nceput…!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu