CHEMĂRILE SFINTEI MĂNĂSTIRI PUTNA (Glasul Putnei) Autor: Gheorghe Apetroae dlB

 e

ponrtodsS104026 ah0590ggt fs85c84m13m0um88gu9006g2c5cutu282 ·

Distribuit pentru: Public

CHEMĂRILE SFINTEI MĂNĂSTIRI PUTNA

(Glasul Putnei)

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

*

Români, ce v-ați durat din geți

și tirageți, din carpi, ființa,

în sfânta și-n străbuna limbă,

nu v-auziți fiicele voastre:-

o Basarabie și-o Bucovină-,

jelind din Nistru și din Tisa???

*

Voi moldoveni, vlahi și-ardeleni,-

români de-un sânge, limbă, glie-,

veniți la Putna, lângă Ștefan...!

Vă chem la El, cu glasul cristic,

să-mi trageți clopotele mele sfinte,

să vă sfințiți cu al lui har…!

*

Vă chem în românească limbă

și-n glas de clopote, - sfințite-,

din Ceremuș, până la Istrul,

din Tisa, Mara, pân-la Nistrul,

vă adunați de-un neam, de-o limbă,

precum vă-ndeamnă Cantemir...!!!

*

Acum cât glasul vă mai cântă...,

veniți, dar, și striviți tăcerea

de ger pe un străbun pământ…!

La glasul- clopot-, toți românii

vă apără-n hotarul sfânt...!

*

Vă chem la mine, lângă Ștefan

la pieptul țării să le strângeți,

pe sfinte ale voastre fiice...,

pe Basarabia și Bucovina,

unite-n cuget, glie, limbă,

auguste-n românesc triumf!!!

*

S-audă cei orbi că românii

sunt dacii demni de-al lor trecut,

stăpâni pe loc, din început...!

Voi, Decebal, Corvin, Mihai,

voi știți și-acum ce-i de făcut...!

*

Cât ele-n grai român vă plâng,

veniți la mine, lângă Ștefan

și-mi trageți clopotele sfinte...!

Ele- or rosti la cer, din Putna,

de- un singur neam, român în viță,

de un sigur și străbun pământ!!!

Poem, pe care l-am înscris în Hrisovul Mănăstirii Putna, în anul 1991.

CU GLAS DE DRAG ȘI DOR DE LABIȘ, MĂLINII TOT CUVÂNTĂ; autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

CU GLAS DE DRAG ȘI DOR DE LABIȘ, „MĂLINII” TOT CUVÂNTĂ

(Sub Crucea Talienilor)

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

*

Era atunci când EL împărățea pe codrii arși ai Stânișoarei,

pe când vorbea cu fagii însetați, din uscăciunea frunzei...;

când în prelins curgeau izvoare la adăpat de căprioare

și-o stea-n gallop, pe cer canicular, de arma tatălui străpunsă,

cădea pe ocoliș de munți, în inima poienii dogorâte...!

*

Era atunci când ochii lui, scrutând lazurul zărilor încinse

și flișul ametist din despicarea stâncilor, de El, atinse,

al Stânișoarei miez vulcanic jăruia aprins în ochii astrei...!

Dansau cu El, în apa Suhei, poienile cu luminări în arce

și sfinxul temător, sărind pe cerul din fuiorul Parcei...!

*

De–atunci, se tot încing focurile în lumini pe limpezi zări-

sudorile-cu iz de vâsc şi mosc în maldăre de cetini;

și-n șuvoiri crisale de izvoare, purtate în beții, sub creste

trec căpioare-n cavalcade, pe-alama feţelor agreste,

l-amiezi caniculare, satanice în duh, în inelări barbare…!

*

Tu-l vezi, pe El, copil și-acum, pe obârşie-nfrățit cu linxul,

cu brazii cei înalți și retezați de vânt sub „Taliana cruce”,

cu fagii groși, căzuți și de țapini conduși înspre uluce,

tot, suferind de prăvălirea lor sub stei, în irizări năluce,

la poala muntelui întoassă-n cer de căprioare-n ciurde...!

*

În retrezire-i Stânișoara, când crestele cu duh se înveșmântă,

cu văl de soare-ncins, pe zare, alt foc să își aprindă

tot altă stea căzută din abis, cu chip de căprioară să dispară,

de clonțul cel de fier al pasării cu aripi reci atinsă,

în apa limpede a Suhei, lunecând, bând însetată, ca să piară...!

*

Cu glas de drag și dor de Labiș, „Mălinii”, fremătând, cuvântă:

- să vii, iarăși să plângi durerea căprioarei, a ei viață frântă,

să plângi, din inimă, mâncând, s-o plângi așa străpunsă

de glontele,- clonțul de fier al pasării-,în zbor fatal plecat

în marea foamete, dintr-o paternă flămânzită pușcă...!

Gheorghe Apetroae dlB, Moișa-Suseni, 20.08.1988

Referințe NICOLAE LABIȘ:

- relev, mai jos, dezvăluirile criticului literar ION APETROAIE, fost coleg cu Nicolae Labiș la Scoala Superioară de Literatură din București, despre ”CUM SCRIA LABIȘ ”:

- ION APETROAIE spune : ”... pe Labiș, poetul firesc în manifestări, îl caracteriza spontaneitatea și acest fenomen era în drepturile lui și în scris. Este adevărat, Labiș, acest poet profund și cu trăiri intense - era spontan și în scris, dar el nu rămânea la prima manifestare a spontaneității. El relua ideea, imaginea și (le) lucra îndelung...”

- GHEORGHE ANDREI NEAGU, scriitor, Opera Omnia, director Revista „Oglinda literară”: - poetul și-a luat acest pseudonim, „NICOLAE LABIȘ”, apelând la substantivul„ căprioară” tradus în limba franceză „La biche”.

- GHEORGHE APETROAE dlB: Da! Acest mod firesc, în manifestările creatoare ale poetului Labiș, mi l-a descris fratele cumnatei mele Nuța n. BÂRLEANU, care a fost doctorul GHEORGHIȚĂ BÂRLEANU, general în rezervă, comandant al Spitalului Militar din Cluj, de loc din Boroaia, coleg cu NiCOLAE LABIȘ, la liceul ”Nicu Gane” din Fălticeni.

Îl reproduc, dar, pe GHEORGHIȚĂ BÂRLEANU: ”NICOLAE LABIȘ era un elev bun la învățătură, printre cei trei elevi mai buni din clasă, mereu în întrecere, printre care mă număram și eu. Era spontan în gândire și mereu preocupat de poezie. Ne fascina pe toți colegii, prin rapiditatea cu care își expunea ideile în versuri...și insistența sa în perfecțiunea acestora”.

- Cum și eu sunt din Boroaia-Moișa, nu departe de Mălinii lui Nicolae Labiș, după discuția cu Gheorghiță Bârleanu asupra poetului Labiș, am imaginat poemul, pe care l-am redat mai sus:

Literatura. La Porto Santo, tex recurent; autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

Literatura. Ciclul de poeme „Cântecul lui Cristofor”; autor: Gheorghe Apetroae dlB.

LA PORTO SANTO

- mai înainte de plecarea lui Crhistofer Columb spre Indii

*

Cu mlădieri smaralde-n valuri, sub cerul nins de ametist, Felippa în Levant, ajunsă, alesu-i Christ și-l ea, din Chios, și-n dezmierdări şi-n dăruiri, cu pătimiri sfinte-n săruturi pe caravela „Sfinx” îl urcă

și-n paradisul „Porto Santo”-l duce o insulă-n strai andaluz…! * În moștenirea ei e-ntreg Azorele și-al Madeirei- lumii Eden…!

Acolo-n zorii ninşi pe zare

se sparg mereu de stânce arenii

înalte, nesfârșite valuri,

aşa cum stelele de Haos…!

Acolo-i prinse-n neuitare

lui Christ, icoana-n roze crome,

Felipa…, și-l aşează prinţ…!

*

Ajunși un singur trup și duh,

în sânge-și clocotesc fiorii!

Sunt ei rămași în vreri şi simţ

cuprins de drag, cerul iubirii

pe tot ținutul andaluz…!

Cu gându-n unduiri de valuri

prelinse-n zboruri de columbe,

visa, el-Crist..., visul Felippei,

Ea, lui - Oceanul fericirii…!

*

În vechi, castelul de pe stânci

de argilii şi-agate marmori,

în dese dezmierdări fierbinţi

de-mpătimiri sfinte-n săruturi,

când stele, bolții cad în Sine,

pe braţe-nlănţuind lumini,

Felippei, cer şi vis, lui Christ

îi naște –oceanul noi dorinţe,

un drum spre depărtate Indii…!

DIN LIMITĂ, NICICÂND NU POȚI SĂ PLECI; autor: Gheorghe Apetroae dlB

DIN LIMITĂ, NICICÂND NU POȚI SĂ PLECI

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

Cât pământească e a ta cădere

în suferință, vie, în culorile iubirii;

când toate câte sunt n-au preț,

tu, cel pătruns de ritmul poeziei,

fii bucuros că ești, ai fost și vei rămâne

un trecător prin vămi de foc cerești…!

*

Pribeag în suflet, abisal în gând,

și mântuit de plâns, neobosit în rugă,

bați căile pe creste și străfunduri...!

De-ți vrei ieșirea din vâltoare,

cu tot ce-ți vine spre-mplinire,

din limită nu poți să pleci...!

*

Cât stele-ți mușcă din plăceri, avide

dar poți ieși oricând din al lor eu,

palatul din ruini ți-l poți zidi ușor…!

Cât sufletul ți-e demn și lin ți-adie-n fire,

pe ne-nceput îl ții în rost, robit,

....poți să te-ncrezi în nemurire...!

*,

Pe hăuri, mag, îți limpezești misterul

cu necuprinsuri albe de ninsori,

pe cer ți-s îngeri serafimi stăpânii

pe flori, verduri și galaxii stelare,

pe vii și morți, pe poezii, vestale

și pe- al surâsului fecioarei...!

*

Să nu speri, dar, tu, lut, alt ev, de foc,

lumini din cer, pe care tu nu le vezi…,

la care lesne să ajungi, nu poți…!

Fii bucuros că flacăra-ți rămâne

doar o prezență-n osemântul firii…:

substanța-n trupul veșniciei…!

Din limită, nicicând nu poți să pleci…!

ÎNTOARCEREA DE PE CALEA NEFIINȚEI, autor Gheorghe Apetroae dlB

 

ÎNTOARCEREA DE PE CALEA NEFIINȚEI

Autor: Gheorghe Apetroae dlB.

Da! Întoarcerea în toamna ta la arhetipul copilărie, acea viziune culturală

jungiană și proustiană,constituie primordial creației cu esențele, energiile și

forțele unor oportunități cultural- metafizice proprii eului poetic, eului

uman-cultural arhetipal. Este acel EU pe care copilăria îl vibrează ființial,

îl pulsează și sustentează existențial, ținând entivul tot mai departe de

 regatul neființei! G.A.

*

Nepăsător, de Ne-nceput adânc pătruns,

curtat de dor și de înșelăciuni,

te prinzi în leagăn șarpe azuriu, de cer

și vrei a fi stăpânul axei libere a lumii

în zarea erelor, pe care nu le vezi cum pier…!

*

La Ne-nceput tot urci, să-l tot cobori…!

Cu vreri-nevreri în duh rotunde-n plaiuri,

pe crestele la trupul crisei amintiri…

Pe drum, în jocul tău cu libertatea lor

apui și tu o stea recif, în tot al lui cuprins…!

*

Rămas în nesfârșita fire-a toamnei reci

făclia eritrină a sângelui carnal, cu har

ești așteptat sub cruce-n zbor de heruvim,

în game de lumini, din care-ai glăsuit,

magneticul fluid în singular și-abstract….!

*

Nelocul locului ți-l încojori, bătrân zelos,

iar clipele-ți împarți cu ultimul răvaș

la jumătatea cerului cel nevăzut, rămas…

ca să renaști în el, zâmbești icoanelor

tăcerii raiului cu rotunjimi albastre…!

*

Pe zori, să îi trezești din dulcele lor somn,

resorbi avid din vlaga sânilor de stele caste

și la Neînceput, de trecere păzit, revii

sub râna cerului, în vălu-i boraciu,

cu freamătul dorinței astrei alabastre…!

*

Să poți visa la zarea sidefie a ultimului drum,

la îngerii copilăriei, care n-au murit,

tu, îți trimiți clepsidra rece-vidă la-ntâlnire…

îi muți, din loc în loc, nisipul tău de mort

și-n nicăiri și-n tot, cu har divin, în rugă…!

*

Și-atunci, poți să încânți, bătrân, stele zeițe

un razvrătit, poți să îți porți povara vieții,

să poți visa, din nou, la tronul Ne-nceput,

la armoniile divine, iubirea-ntru credință,

să îl cuprinzi pe Totul Necuprins, în duh

*

cu toate viețile abstrase Marii Neființe…!