DIMINEAŢA SERII- THE MORNING OF THE EVENING Autor: Gheorghe Apetroae, Sibiu *

 

DIMINEAŢA SERII- THE MORNING OF THE EVENING
Autor: Gheorghe Apetroae, Sibiu
*
Din corola trandafirului,
desprinse de crepuscul,
în roiri olive, petalele cad
dimineaţă a serii ...!
*
O mână își aruncă
pe pajiştea albastră
flori albe- portocalii...!
O frunte germinează
orizonturi de clipe ...!
*
Priviţi-o! E Selene în zborul
de Soare al nopţii,
liberă, înspre Nadir...!
Marea-i dansează-n coroană...!
*
La Carul Mic şi Mare
căluţii aleargă în herghelii
prin Andromeda, prăfuind
cu infinitul Furiile, în ritmuri…!
*
Își desface cerul corola
din care petalele
picură în căderi galactice,
o dimineaţă a serii:-
briliantul bolţii înflorite

de o noapte a soarelui...!

Interferenţe literare, nr. 2, Fălticeni,1997 

Vezi mai puţin

LITERATURA:ÎNCHINARE - DEDICATE POEMS TO THE POEM; autor: Gheorghe Apetroae- Sibiu

 

ÎNCHINARE - DEDICATE POEMS TO THE POEM

Gheorghe Apetroae- Sibiu

*

Cu primul zeu în sine, altul,

ascuns de muntele cărunt,

înveţi la Eros să te-nchini,

la marele tău demiurg…!

*

…ajungi ca să vibrezi adânc

în duh, un liber unicorn,

zburdând pe pajiştea albastră…

tot pleci şi-n pretutindeni vii…!

*

Din trăsnete şi norii slobozi,

pe stei abrupt cobori şi cânţi

cu glas ales de mare preot….,

din mers implozii, desenând…!

*

Dansezi prin ploi cu baiadere

la crucea satului din stele,

liturgic mesian în blugi…

Din fulgere înveţi să fulgeri…!

*

Te vrei un faun pe irugi

şi nimfe-n vreri uşor seduci

le umpli vidul şi le farmeci,

cu fin balsam de crini în sine…!

*

Un curtezan cu glass sirenic

tot absolutul ți-l închini

privirilor aprinse-n taine,

pân-hăt în ultimul amurg…!

*

Un arc din zori mileric viu

cu desfinitul Ne-nceput,

în frenezii, petreci cu Eros,

și-al Reiei munte, săgetând,

închini poemele, Poemei…!

ANIMA MUNDI sau DESPRE ADEVĂR . Autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

ANIMA MUNDI sau DESPRE ADEVĂR

Forța sufletului nu este de ajuns fără cunoașterea adevărului.

 Rene Descartes

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

*

Pe când simțirea amiezii cu sete o sorbi din al secundei pocal

și cercul i-l frângi, înșiroind-o curată pe fruntea stelară,

ochii ei de vultur: ruguri aprinse, săgetând, cereștile altare

hăruiesc vieți în duhuri ce cântă și râd celeste în fiecare floare…!

*

Pe osia ta de lut crinii prinși se-nfiorează cu clipe neființă,

se desfloresc la treceri în ființă…Îngenunchiați, îi ridici,

pe brațe îi culci îmbălsămați și, ca pe zâne, zâmbind le săruți,

clare-n oglinzi, clipele ploilor, - din rugi de stele peregrine…!

*

Apoteotic, în norii sidefii,ascuns, în destrămarea lor plutești 

pajură cu aripi de lumină și pe fiecare zi o tot întorci 

solară-austră, în zborul de suflet slobozit din gând și din mit:

stăpâna oricărei vieți haruite cu duh și dor de neînceput…!

*

Zorii ruginii, de lipsa amiezii lor, curg prăfuiți de a ta nevrere

și cu fire de raze-și unduiesc prin albastreierburi plăcerile…

Crugul, să-l irizezi adamic, îl speli de noima ploilor rebele,

ochii îi sechestrezi sub pleoape de umbre, spre nevedere…!

*

Pe Totul din tine și din oriunde, dedus, sp-l dezbraci de mister,

răgazul i-l pipăi hapsin, adevărul i-l scoți de sub lespezi de cer…!

Oricărei clipe îi sorbi simțirea curată în gând, ca ambrozia din pocal

și în cuvintele sângerânde-n amiezi, îi zidești un templu solar…!

*

Te înalți, Anima mundi,- tulpină de cuget și înlăcrimezi senină,

pe cântecul izvoarelor celeste cu sursur sângeriu în auriile amiezi

și-ți porți în buchete de raze-nflorite pe văi buiece-n buiestre,-

sufletul galactic, cu treceri de clipe,- osie stelară la tronul ceresc…!

CHEMĂRILE SFINTEI MĂNĂSTIRI PUTNA (Glasul Putnei) Autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

CHEMĂRILE SFINTEI MĂNĂSTIRI PUTNA

(Glasul Putnei- variantă)

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

*

Români, ce v-ați durat din geți

și tirageți, din carpi, ființa,

în sfânta și străbuna limbă,

veniți laPutna și striviți tăcerea-

să v-auziți fiicele voastre:-

o Basarabie și-o Bucovină,

jelind din Nistru și din Tisa…!

 

 

*

Voi moldoveni, vlahi, ardeleni,-

români de-un sânge, limbă, glie,

veniți la Putna, lângă Ștefan

si-mi trageți clopotele sfinte,

cu al lor duh, vă-nhăruiți în El…! 

La El, vă chem cu glasul cristic

să apărați hotarul sfânt...!

*

Vă chem în românească limbă

și-n glasul clopotelor sfinte,

din Ceremuș, până la Istrul,

din Tisa, Mara, pân-la Nistrul,

să v-adunați de-un neam, de-o limbă,

pe unicul pământ străbun,

precum vă-ndeamnă Cantemir...!!!

*

S-audă-n glas de clopot  orbii

cum că românii- s liberi daci,

pe locul lor din început stăpâni;

voi: Decebal, Corvin, Mihai,

veniți, dar, și striviți tăcerea…

și-ajunși la Putna, lângă Ștefan,

voi știți și-acum ce-i de făcut...!

*

Veniți, cât Ștefan vi-i de strajă-n Putna,

și pe-ale României, preaiubite fiice,

pe Basarabia și Bucovina,

de-un singur neam,-române-n viță,

unite-n cuget, glie, limbă,

la pieptul țării să le strângeți,

auguste-n românesc triumf!!!

*

Poem, pe care l-am înscris în Hrisovul Mănăstirii Putna, în anul 1991.

 

 

 

 

 

CU GLAS DE DRAG ȘI DOR DE LABIȘ, MĂLINII TOT CUVÂNTĂ; autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

CU GLAS DE DRAG ȘI DOR DE LABIȘ, „MĂLINII” TOT CUVÂNTĂ

(Sub Crucea Talienilor)

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

*

Era atunci când EL împărățea pe codrii arși ai Stânișoarei,

pe când vorbea cu fagii însetați, din uscăciunea frunzei...;

când în prelins curgeau izvoare la adăpat de căprioare

și-o stea-n gallop, pe cer canicular, de arma tatălui străpunsă,

cădea pe ocoliș de munți, în inima poienii dogorâte...!

*

Era atunci când ochii lui, scrutând lazurul zărilor încinse

și flișul ametist din despicarea stâncilor, de El, atinse,

al Stânișoarei miez vulcanic jăruia aprins în ochii astrei...!

Dansau cu El, în apa Suhei, poienile cu luminări în arce

și sfinxul temător, sărind pe cerul din fuiorul Parcei...!

*

De–atunci, se tot încing focurile în lumini pe limpezi zări-

sudorile-cu iz de vâsc şi mosc în maldăre de cetini;

și-n șuvoiri crisale de izvoare, purtate în beții, sub creste

trec căpioare-n cavalcade, pe-alama feţelor agreste,

l-amiezi caniculare, satanice în duh, în inelări barbare…!

*

Tu-l vezi, pe El, copil și-acum, pe obârşie-nfrățit cu linxul,

cu brazii cei înalți și retezați de vânt sub „Taliana cruce”,

cu fagii groși, căzuți și de țapini conduși înspre uluce,

tot, suferind de prăvălirea lor sub stei, în irizări năluce,

la poala muntelui întoassă-n cer de căprioare-n ciurde...!

*

În retrezire-i Stânișoara, când crestele cu duh se înveșmântă,

cu văl de soare-ncins, pe zare, alt foc să își aprindă

tot altă stea căzută din abis, cu chip de căprioară să dispară,

de clonțul cel de fier al pasării cu aripi reci atinsă,

în apa limpede a Suhei, lunecând, bând însetată, ca să piară...!

*

Cu glas de drag și dor de Labiș, „Mălinii”, fremătând, cuvântă:

- să vii, iarăși să plângi durerea căprioarei, a ei viață frântă,

să plângi, din inimă, mâncând, s-o plângi așa străpunsă

de glontele,- clonțul de fier al pasării-,în zbor fatal plecat

în marea foamete, dintr-o paternă flămânzită pușcă...!

Gheorghe Apetroae dlB, Moișa-Suseni, 20.08.1988

Referințe NICOLAE LABIȘ:

- relev, mai jos, dezvăluirile criticului literar ION APETROAIE, fost coleg cu Nicolae Labiș la Scoala Superioară de Literatură din București, despre ”CUM SCRIA LABIȘ ”:

- ION APETROAIE spune : ”... pe Labiș, poetul firesc în manifestări, îl caracteriza spontaneitatea și acest fenomen era în drepturile lui și în scris. Este adevărat, Labiș, acest poet profund și cu trăiri intense - era spontan și în scris, dar el nu rămânea la prima manifestare a spontaneității. El relua ideea, imaginea și (le) lucra îndelung...”

- GHEORGHE ANDREI NEAGU, scriitor, Opera Omnia, director Revista „Oglinda literară”: - poetul și-a luat acest pseudonim, „NICOLAE LABIȘ”, apelând la substantivul„ căprioară” tradus în limba franceză „La biche”.

- GHEORGHE APETROAE dlB: Da! Acest mod firesc, în manifestările creatoare ale poetului Labiș, mi l-a descris fratele cumnatei mele Nuța n. BÂRLEANU, care a fost doctorul GHEORGHIȚĂ BÂRLEANU, general în rezervă, comandant al Spitalului Militar din Cluj, de loc din Boroaia, coleg cu NiCOLAE LABIȘ, la liceul ”Nicu Gane” din Fălticeni.

Îl reproduc, dar, pe GHEORGHIȚĂ BÂRLEANU: ”NICOLAE LABIȘ era un elev bun la învățătură, printre cei trei elevi mai buni din clasă, mereu în întrecere, printre care mă număram și eu. Era spontan în gândire și mereu preocupat de poezie. Ne fascina pe toți colegii, prin rapiditatea cu care își expunea ideile în versuri...și insistența sa în perfecțiunea acestora”.

- Cum și eu sunt din Boroaia-Moișa, nu departe de Mălinii lui Nicolae Labiș, după discuția cu Gheorghiță Bârleanu asupra poetului Labiș, am imaginat poemul, pe care l-am redat mai sus:

Literatura. La Porto Santo, tex recurent; autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

Literatura. Ciclul de poeme „Cântecul lui Cristofor”; autor: Gheorghe Apetroae dlB.

LA PORTO SANTO

- mai înainte de plecarea lui Crhistofer Columb spre Indii

*

Cu mlădieri smaralde-n valuri, sub cerul nins de ametist, Felippa în Levant, ajunsă, alesu-i Christ și-l ea, din Chios, și-n dezmierdări şi-n dăruiri, cu pătimiri sfinte-n săruturi pe caravela „Sfinx” îl urcă

și-n paradisul „Porto Santo”-l duce o insulă-n strai andaluz…! * În moștenirea ei e-ntreg Azorele și-al Madeirei- lumii Eden…!

Acolo-n zorii ninşi pe zare

se sparg mereu de stânce arenii

înalte, nesfârșite valuri,

aşa cum stelele de Haos…!

Acolo-i prinse-n neuitare

lui Christ, icoana-n roze crome,

Felipa…, și-l aşează prinţ…!

*

Ajunși un singur trup și duh,

în sânge-și clocotesc fiorii!

Sunt ei rămași în vreri şi simţ

cuprins de drag, cerul iubirii

pe tot ținutul andaluz…!

Cu gându-n unduiri de valuri

prelinse-n zboruri de columbe,

visa, el-Crist..., visul Felippei,

Ea, lui - Oceanul fericirii…!

*

În vechi, castelul de pe stânci

de argilii şi-agate marmori,

în dese dezmierdări fierbinţi

de-mpătimiri sfinte-n săruturi,

când stele, bolții cad în Sine,

pe braţe-nlănţuind lumini,

Felippei, cer şi vis, lui Christ

îi naște –oceanul noi dorinţe,

un drum spre depărtate Indii…!

DIN LIMITĂ, NICICÂND NU POȚI SĂ PLECI; autor: Gheorghe Apetroae dlB

DIN LIMITĂ, NICICÂND NU POȚI SĂ PLECI

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

Cât pământească e a ta cădere

în suferință, vie, în culorile iubirii;

când toate câte sunt n-au preț,

tu, cel pătruns de ritmul poeziei,

fii bucuros că ești, ai fost și vei rămâne

un trecător prin vămi de foc cerești…!

*

Pribeag în suflet, abisal în gând,

și mântuit de plâns, neobosit în rugă,

bați căile pe creste și străfunduri...!

De-ți vrei ieșirea din vâltoare,

cu tot ce-ți vine spre-mplinire,

din limită nu poți să pleci...!

*

Cât stele-ți mușcă din plăceri, avide

dar poți ieși oricând din al lor eu,

palatul din ruini ți-l poți zidi ușor…!

Cât sufletul ți-e demn și lin ți-adie-n fire,

pe ne-nceput îl ții în rost, robit,

....poți să te-ncrezi în nemurire...!

*,

Pe hăuri, mag, îți limpezești misterul

cu necuprinsuri albe de ninsori,

pe cer ți-s îngeri serafimi stăpânii

pe flori, verduri și galaxii stelare,

pe vii și morți, pe poezii, vestale

și pe- al surâsului fecioarei...!

*

Să nu speri, dar, tu, lut, alt ev, de foc,

lumini din cer, pe care tu nu le vezi…,

la care lesne să ajungi, nu poți…!

Fii bucuros că flacăra-ți rămâne

doar o prezență-n osemântul firii…:

substanța-n trupul veșniciei…!

Din limită, nicicând nu poți să pleci…!