Literatura, Meditaţie la catafal...Mircea Ivănescu , Gheorghe Apetroae Sibiu

De la scriitorul Mircea Ivănescu, un rămas bun...  Gheorghe Apetroae  - Sibiu

       Legătura de  suflet şi materială cu tine, Mircea Ivănescu, are , acum,  în faţa catafalcului în care stai condamnat de instanţele entropice ale Universalului stâlp de trup luminat de - spiritualizat, dimensiuni cosmice!... Peste nimic, s-a prăbuşit din cerul andaluz şi citrin al frumosului şi al astralului Sibiu , pentru a se înălţa în loc şi a-i opri prăbuşirea în neantul clipei şi pentru totdeauna, încă o fiinţă. Este aceasta una dintre stelele, unice în  strălucire pe cerul literaturii şi spiritualităţii româneşti, mereu în căutările dedalice, cum cele ale unui Ulise homeric. Este scriitorul european şi traductologul anglicist Mircea Ivănescu, sufletul blând , adânc şi înalt auctorial, astral în simţiri şi în silogisme ţesute din ironii anecdotice, spre dezalienarea adâncurilor din cu-vânt cu jocuri de esenţe spirituale sublimate în crome anatase tremole. 

       Aşadar, atât de jos, fiind şi atât de apăsat de procesiunea ta de înhumare, cred că tu, Mircea Ivănescu, poţi lesne să atingi, cu lumina livrescului tău, toate traveele şi colţurile cerului , locurile veşniciei tale, în chip divin, de serafim cu aripi în amplieri apoteosice  creatoare de lumină prometeică, iniţiatică, largi cât cerul. Eşti  tu acum, acea umbră a unei fiinţe mult iubită de noi, de cei care te-au cunoscut, dintre care mulţi ţi-au fost discipoli şi au exultat în lumina ta mereu curgătoare în revărsări solare şi acum plecată  cu tine , după o altă stea pe vesperale văi, pentru a se pierde în înălţimile cu voie divină, ori pe câmpiile vide ale unui cer hăruit cu harul flacării tale, cu al tău nemărginit lăuntric transubstanţializat în el pentru eternitate!.. Că sufletul tău şi-a căpătat insolitul din vieţile înalte james - joyceiene şi poundiene, pe care le-ai împrumutat pentru exilul pământean, din  viziunile halucinante, groteşti şi stranii, în tangajul realului cu fantasticul, ale lui Kafka, din dramatismul şi sindinamica fluxului conflictual narativ dialectizat prin metaforele antinomice, ale lui Faulkner, sau din complexitatea sufletelor proteice în topologii cu peisaje lucinde şi, de ce nu, din ironile enciclopedice şi gnomice configurate antinomic şi metaforic, de Musil, ori din armonia interioară a versului care individualizează, în eseu imnic, cosmicul antic în diacroniile existenţiale, la Holderlin şi nu numai. Sunt coordonatele verticalei celestei tale traiectorii  providenţiale, muncite sisific de-alungul vieţii tale, mult meritate şi bine-cuvântate. . Şi nu oricum!... Mările sepulcrale vor vântura acel nisip tenebros al tău, cum şi al altora, dar spiritualizat , complexat în teluricul din neant, care se va amesteca cu cel al Stelei tale iubite,  distinsul ziarist şi om de cultură, un alt astru căzut, şi el, în acelaş neant, spre ne-pierire, acum mai bine de 13 ani, din acelaş cer sibian!...

     Cu tine, sub tine, poate şi deasupra ta, în apolinicul razelor tale vor trece în  angelice plutiri îngerii sacerdotali în chip de păsări sfinte şi în zborul lor astral, cu fâlfâiri de cristice aripi, în coruri de slavă, cu goarne, surle şi trâmbiţe îţi vor cânta  şi îţi vor însoţi zborul lung, spre a-ţi auzi mereu cântecele mării tale existenţiale în valurile-i crisale şi smaragde care au bătut adânc deceniile navei tale spirituale, tu rămânând statornic, în glorie şi invincibil la prora literaturii naţionale, a postmodernismului literar şi a traductologiei, până, hăt, la vârsta neputinţei!...

   Printre noi, cu noi, ai plecat cu sufletul, ca o clipă, în sacrificarea unui tradiţionalism literar  nefericit adormit, vremuit de optuzele 
întunecimi ale unui demers literar apocaliptic, în speranţa unei vremi escatologice, de trezii iconoclaste şi de renaşteri pure, Mircea Ivănescu!... Plecarea ta e un transfer într-un alt exil, cel al identităţii literare şi îşi va lăsa aici şi oriunde,acum şi pentru totdeauna, reverberaţiile golului nemărginit în sufletele celor care te-au cunoscut şi te-au înţeles, care au trăit spiritual în preajma ta  şi te-au  iubit ca pe o flacără a flăcării divine, din care şi-au sorbit căldura luminii. Ei sunt veniţi aici, din Sibiu, de la Bucureşti şi de la Cluj, de la Iaşi  şi din Basarabia cea sfântă şi românească, pentru a înnota în regret şi în mările lor pline de lacrimi spre înălţimile tale, de mult rupte de bruiajul coborâtor al cotidianului, în a te purta pe valuri de stăruinţă pe ultima ta cale pământească, spre edenul madeiric – paradis al eternităţii tale!..

   Tot atât de mult, ţi-au  simţit  plecarea şi colegii scriitori de la revistele literare sibiene "Transilvania" şi " Euphorion", de la alte reviste la care ai publicat cursiv şi ţi-ai lăsat, în filele lor, mai bine de 50 de ani, vlaga voinţei schopenhauereiene şi genei tale literare, existenţa-ţi solară în literatura română astrală, şi nu numai, o viaţă caracterizată printr-o muncă livrescă tenace şi la fel de fructuoasă, reperată axiologic pe tărâmul creaţiei estetice.

   De aceea, colegii tăi scriitori n-au reuşit să se desprindă uşor şi oricum de tine, cel care ai fost mereu cu ei, de decenii,  Mircea Ivănescu!...
 I-am văzut alături, proteici şi neproteici, lângă catafalcul tău, în acest ceas, arc al despărţirii de tine, pe redutabilii cărturari Mircea Tomuş , Mircea Braga, pe scriitorii  Ion Radu Văcărescu, Mihai Posada, Dumitru Chioaru, Rodica Braga, Anca Sârghie..., pe poeţii basarabeni şi pe toţi cei care , mai vârstnici sau mai începători, au stat în preajma ta, pentru a se hărui cu tot sufletul tău, lângă tine, Everest al culturii române, spre a lua din înălţimile tale şi a primi de la tine prinosul intelectual  de  lumină scriitoricească!... 
     Mă aplec spre tine, Mircea Ivănescu,  cu gratitudine, pentru a-ţi sorbi toate culorile amintirilor, începând de la 1984 şi pentru a-ţi mulţumi de căldura cu care m-ai primit atunci, dezinteresat, în universul tău literar!... Mă obligă aceasta, de a-ţi purta vie şi integrală imaginea de magistru, ca a unui personaj de mit, unei fortăreţe inexpugnabile în poezie, unei referinţe morale şi spirituale, lumina din lumina astrului liber care a apus încă în plină zi, dar  fără a-şi pierde cât de puţin din genuina-i  strălucire!... Memorez momentul anului 1984, în care m-ai lasat să-ţi iau, fără vamă, lumină din vulcanicii tăi ani, atunci, în vogă literar-existenţială!... De aceea  nu am odihnă şi nu pot şi nu ştiu decât să te caut mereu primul printre cei din care am crescut în lăuntrică  iubire spirituală, rodire întinsă din razele-ţi solare, ca ale unui cer celestin - senin îngăduitor şi ocrotitor!...

   Tot timpul tău a rămas în noi un havuz ce –şi eluviază absintul marelui  tău spirit

într-un fluviu de gratitudini şi de mare trecut literar, un Cronos prăbuşit, spre a se înălţa, pe cascadele canonice ale  literaturii 
postmoderniste futuriste!...

     Că tu, Mircea Ivănescu, nu pleaci spiritual dintre noi!..Tu ai rămas zidit în tot monumentul  cultural naţional  prin întreaga-ţi existenţă raţională şi intuitivă, anabazică şi celestă , pentru eternitatea căutărilor întru marea-ţi  fiinţă a Fiinţei. Vom păstra mereu vie imaginea chipului tău de lumină, într-o permanenţă a surâsului generos pe buze, cu o grimasă expresivă a dimensiunii bunătăţii tale nemărginite şi cu semnificante intelectual- arnoldice anecdotice. Ai trecut după steaua ta, stea cu har din harul veşniciei cristice, iar noi rugăm providenţa la răsplata muncii tale de propăşire aici, pentru cei ce-ţi urmează, a unei literaturi într-un sublimat de înaltă factură hermeneutică, estetică şi gnomic -     epistemologică!...   Că răsplata binelui făcut este de a te primi în înflorile grădinilor celeste, unde nu-ţi vei înceta prezenţa nobilă, opera ta de prim ctitor spiritual – intelectiv  al paradisului veşnic!... 
      Nouă, cei de aici, nu ne-a  rămas decât să te căutăm în misterele cerului, prezenţi mereu pe cărările albastre - ametiste ale celestului, spre a te re-găsi şi a te re-aduce, un Nestor al nostru, în atingerea memoriei Edenului,  din zodiile eterului!…
     Să-ţi glăsuiască, ţie, sfânt magistru întru  nobilă literatură , clopotele cele sfinte ale catedralelor, eternitatea helenică, cu vocea revolută a nemărginirii!.. 
     Să ne vestească, ele, prin dangătul astral, spre a ne bucura, ştirea sosirii marelui tău spirit în slava celor mai înalte ceruri!... Ele, să-ţi primească, în văzul lor , lumina veşnică a fiinţei tale înspre primenirea luminii lor  şi s-o păstreze   întru cele divine, iar crucea acoperită de jerbele de lumină din florile recunoaşterii pământeşti să-ţi păstreze aici, între noi, cei veniţi în tine şi neveniţi, tronul tău uzurpat de teluricul ţărânii , pentru toţi cei care ne-am certat cu Caliban, rămânându-ţi străjerii loiali ai oglinzii tale vii , simbolul etern al cerurilor mereu împlinite  în iubirea nemuririi tale!...

               
               Sibiu, 23.07.2011….Meditaţie la catafalcul scriitorului Mircea Ivănescu    - Gheorghe Apetroae  Sibiu