RASMILES în cenaclul literar "Pavel Dan" -Gheorghe Apetroae Sibiu
Am lecturat acest ciclu de poeme, din arhiva de autor, publicat cu pseudonimul de "rasmiles",de pe cite-ul cenaclului "Pavel Dan",fără a reuşi să reperez autorul. M-am gândit să încep să zburd cât mai repede pe câmpiile cu înfloririle de erotism ale aceastui gen de poezie, urmând a mă convinge pe parcursul studiului acestui ciclu de identitatea scriitoarei. Dar, nu mai
repede de a reitera gama paletelor literare, de o evidentă rezistenţă şi consistenţă estetico- gnomică, din acest site, care reuşeşte să promoveze cu succes activitatea literară a cenaclului studenţilor şi intelectualilor timişoreni "Pavel Dan", condus ingenios de un magistru cu o tenacitate de invidiat, de scriitorul Eugen Bunaru. Am remarcat activitatea literară susţinută a membrilor acestui cenaclu,cât şi relevarea ultimului eveniment literar, cel al întâlnirii, în data de 14 aprilie a.c.(2012), cu prozatorul Radu Pavel Gheo. Am reţinut, de asemenea, numele autorilor acestui cite de socializare literară, care manifestă mult înteres şi consecvenţă în promovarea unei creaţii literare de calitate, realizând, astfel, evidenţa unui cenaclu literar,tot mai remarcat în cadrele literaturii naţionale. Printre autori se remarcă, desigur, scriitorii poeţi şi prozatori: Moni Stănilă; Ana Maria Puşcaşu; Alexandru Colţan; Crislit; Marian Oprea; Rasmiles; Cătălina Letiţia; Alex Condrache; Filiana Popeti; Nicoleta Papp; Alex Roşu; Arnold Schlachter; Livia Batista; Aleksandar Stoicovici. Dar, nu numai atât!.. Am reţinut şi şirul de scriitori , dintre care mulţi dintre ei redutabili în literatura contemporană, care onorează literatura română prin colaborarea cu cenaclul "Pavel Dan. Aceştia sunt: Alexandru Vakulovschi, Andrei Ruse, Cătălina George, Claudiu Komartin, Cosmin Perţa, Cristina Ispas, Dan Sociu, Daniel Vighi, Gelu Diaconu, Marius Ianuş, Mihail Vakulovski, Miruna Vlada, Oana Cătălina Ninu, Savatie Bastavoi, Radu Vancu, Ovidiu Baron, Dragoş Varga, Răzvan Tupa, Tudor Creţu, Vlad Moldovan, Ştefan Baştovoi ş.a. . După unele observaţii generale,dar de o evidentă factură în promovarea creaţiei literare contemporane, am să trec la prezentarea de consideraţii lematice asupra ciclului de poeme, pe care, personal l-aş intitula "rasmiles",şi ştiu de ce, sugerându-i autoarei grăbirea desconspirării publice a identităţii. Voi începe cu primul poem din ciclu, intitulat " Untitled", semnificând o imagine cu reflexie de lumină provocatoare, incitantă, în ochii de observator al poemului. Din primul vers, se degajă o atmosferă în mai multe planuri, una, apollogetică , încărcată de azurul unui cer prea senin, reflectat în irişii poetei, apropiaţi de cerul erotismului, până la contopirea privirii adânci, reflexive , cu acel cer , o alta, anamnetică şi tributară copilăriei ,dar actualizată, în teluricul psiho-biologic al maturităţii ,cu evidenţă conjunctivă, în versurile: " unchiul meu dă cu putere frânghia-n / avânt şi leagănul meu cel roz de lemn / zvâcneşte ca un bulgăr de pământ / ţintit în aer/", o alta, conciliantă temporal, împăciuitoare a primelor două, într-un cadru paradisiac şi în narcisismul ludic complex, imaginativ profund şi policord, de zbor salvator, dar şi de cădere prematură din zbor, în teluricul unui ontologic entropic,mai evident în versurile "...două degete care nu vor să ţină leagănul./ Ştiu că nu-s dintre păsări şi iarba, rece, / mi-ar întinde mâna de-ar fi să cad,.../". Dacă primul poem începe într-o notă de lumină cu reflexii erotice, atunci poemul, intitulat " Răbdare" degajă , încă de la primul vers, o stare de luptă cu relativitatea trăirilor sublime, într-o existenţă devenită statică, glacială şi patologică, sepulcrală, dar şi erotică, reflectată chiar şi în apocaliptic, cu un recurs în geamăt, fie el şi conjugal, destul de evidentă în versurile: " Irişii-s de piatră,/ îmi râd sub gene că încă/ mi-e frică să-mi las mânat de ei, îngustul piept, / prin troiene calc şi-n troiene, zestrea mea, / de gheaţă..../ ...de n-ar fi geamăt pe buza mea.../. Este promovat de autoare idealul rugii la cer, în zbuciumul salvator al urmelor de existenţă , spre apocalipticul ce apare evident în versurile: " ...de cerul mi-ar face un loc sub el / ghetele să-mi scurg de vânturi aspre, / bluza să-mi scutur de ger/ că n-am ştiut cu sufletul de ele să mă prind/ mai bine/", pentru ca finalul poemului să fie reflexiv , cu accente antinomice şi nihilist hedeggeriene, de fiinţare doar în temporalitatea copleşită de arderi vulcanice,de un erotism lilitic ,până la difuziile din lavele thanatice, şi evidente în versurile: " Clintirile mele-s de singurătate, neclintirile-s / de dragoste / De n-aş fi , de n-aş fi, pe sub gene să-mi râdă/ sub gene, irişi negri de piatră!/". Şi poemul , intitulat " Clipping masc" este într-un clişeu anamnetic, imaginea, configurând o existenţă cuprinsă de apofantic, dar şi de regret,îni umbre exibite, în versurile: "... şi soarele a uitat de umbra lacomă / privirea caldă să şi-o .nnoade:/", un cadru de climax boreal din care se ejectează sau eluviază premoniţiile apocaliptice şi simţul de nelinişte, dorinţa muritorului exhibit de a nu muri şi de a nu transgresa apele Styixului, în jurul ţinutului lui Hades, până la împlinirea scenei falluxiene , temeri, exprimate în versurile : "...plutesc prin carnea-i de praf- un luntraş / micuţ şi vânât, dospind la întâmplare ciuperci / crescute pe copaci,/ Lasă-l măcar de un spectacol.porţile cu var aprins să mi le scrie!" Şi în următorul.poem ale acestui ciclu, intitulat: "Six" , sau mai clar spus, "sex" , cât şi în următoarele poeme ale autoarei , intitulate: "Soare", "Chibrituri", "Latifundiar" , " Ţi-am uitat ibricul pe foc", "Ori vară de jar, ori toamnă de popor" şi "Melancolie", toate ,emană, mai mult sau mai puţin, aceleaşi respiraţii conjugale,într-un teatru,poate comic,poate tragic, în care se joacă aceeaşi piesă, pe variate scene, cu acte de erotism adânc şi prelungit, în care actorii sunt bine deghizaţi . În fiecare act, graţie unor metafore de nudă vestimentaţie , bine induse,şi ,credem, noi, gustate din plin de actualele tinere generaţii antropomorfe de papiliformi se gustă esenţele unei poezii de rafinament şi de reflexii adânci asupra ontologicului uman , în multiplele ipostaze existenţiale. Putem crede, aşadar, şi de ce nu, că şi acest gen de poezie, în care vulgul, destul de bine încifrat în metafore, devine patetic în acest registru, dar şi exaltant, putând deveni un "ars amandi" , de un real succes, pentru acum şi pentru toate timpurile !...cu stimă, Gheorghe Apetroae Sibiu , 9-04.2012 .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu