Reluare:
COMENTARIU LA STUDIUL LITERAR REALIZAT DE ADINA GABRIELA
MUSTAȚĂ, INTITULAT „ DESPRE STENDHAL-HENRI MARIE
BEYLE. STENDHAL ESTE EXPRESIA VREMII SALE, DAR NU A SOCIETĂȚII VREMII SALE
(1783-1842)”.
Autor
comentariu: Gheorghe APETROAE, Sibiu.
Interesantă este exegeza realizată în medalion
de Adina Gabriela Mustaţă și consacrată prozatorului și eseistului francez Stendhal, o expunere de concept și document a existenței romanţate a unui dandy
al saloanelor selecte napolitane, florentine şi parisiene ale primei jumătăți de
secol 19.
Interesant
este şi faptul că viaţa lui Stendhal, atât de controversată, acesta a
personalizat-o şi și-a exprimat-o cu voluptate în romanele sale psihomorale şi
erotice, edificate, în principal, cu materialul frumuseţilor şi capriciilor
feminine ale societăţilor parisiene şi provinciale ale Franţei napoleoniene...
Cu un
temperament timid și romantic, suferind de ipocrizia societății din timpul său,
el a inventat pentru el însuși curentul existențial „beylism”, ca metoda
practică a fericirii... Stendhal era un oniric și își dorea „să-și dedice viața
visării cu ochii deschiși”, cu ochii vii și emeraldici pe care îi statuau
feminității „vânătorii fericirii", artelor și iubirii...
El descoperă, cu uimire, în același timp cu
războiul din Italia, unde ajunge combatant, doar „operă, dragoste și fericire”
și va continua să se întoarcă de mai multe ori în Italia la izvoarele artelor
și literaturii...
Cu un temperament timid și romantic, suferind
de ipocrizia societății din timpul său, el inventează pentru el însuși
"metoda practică a fericirii "beylism-ul", un curent de dreapta
cu caracter naționalist monarhic și manifestat prin hedonismul cirenaic epicurean-
natural, până la amoralitate și prin
voință schopenhaueriană, ca obiectivare intensă a vieții în forme libere și
conștiente, opuse curentelor următoare,
nihilismului nietzscheean și heideggerian, a inutilității existenței...
Stendhal
rămâne, astfel, unul dintre creatorii romanului modern și un anticipator al
literaturii secolului 20, prin cultivarea în structura operei sale a energiei
și voinței individului (Armance sau câteva scene dintr-un salon parizian la
1827; La rouge et la noir, 1830; La chartreuse de Parme; Lucien Leuwen-
publicată postum, 1894).
El este
un „veșnic pasionat, mai tot timpul dezamagit de fericire și (de) dragoste”,
carierismele sale găsindu-și rolul în destinul lui Julien Sorel, iar capodopera
sa „Roșu și negru” se constituie un exercițiu psihologic de identificare a
genurilor umane, multe în ambivalența lor psihică și ideatică duală, analizate
de scriitor în experiențe sociale, umane și erotice, de către eroii săi, care
își cultivă, cu luciditate și orgoliu, EUL.
Tematica şi modul de construire a cadrelor
existenţiale ale perioadei napoleoniene, a reminiscenței și a modelului
napoleonian de viață și atitudine romantică au trezit un mare interes şi au
înflăcărat spiritul de studiu- epistemologic al literaturii în Europa pe cea
mai mare parte de secol 19, fiind drenate axiologic dar și stilistic, prin
grila criticii literare, romanele sale care exprimă tensiuni morale ale
spiritului uman, în tendința de autostăpânire și elevație. Toate aceste
caracteristici auctoriale stendhaliene sunt aduse în centrul abordărilor
semiotice și semantice, prin promotorii genului critic literar consacrați
studiului asupra gnosticismului, agnosticismului și istoricismului eclectic-
social francez și nu numai francez, de la acea perioadă. Este un artizan al
romantismului francez, dar și un partener al lui A. Comte la definirea filosofică
a dreptului și sociologică a existenței.
Stendhal a fost omul fără prejudecăți
eclesiale și, descoperit de Saint-Simon abia prin manuscrisele sale postume, a
fost identificat de criticii timpului său ca fiind singurul scriitor
postrobespierrean, strict literar vorbind, din echipa lui Napoleon, dar și
printre primii sociologi ai artei (Istoria picturii în Italia, 1817; Rome,
Napoles et Florence, 1817), descoperind, cu uimire, în Italia, în același timp
cu războiul la care era înrolat, operă, dragoste și fericire și pentru aceasta
va continua să se întoarcă mereu în Italia...
Stendhal
este și un psiholog al dialecticii erosului (De l’amour, 1822), cu un tratat
prin care își împărtășește durerea sa pentru Matilde Dembowski, o încercare
reușită de analiză a sentimentului de dragoste.
Este și un mare biograf, realizând un număr
însemnat de biografii pentru personalitățile politice, culturale și artistice
din timpul său (Vies de Haydn, de Mozart et de Metastase,1817; Vie de Napoleon,
1817; Vie de Rossini, 1823; Vie de Henry Brulard; Souvenirs d’egotisme, postum,
1892, iar prin studiul său analitic „Racine et Shakespeare (1823, 1825) se va
remarca, înaintea poetului, dramaturg și romancier Victor Hugo, ca un
referențial augmentativ al polemicii romantice.
În mare parte, romanele sale au fost
analizate, evaluate și interpretate critic, prin prisma naturalismului,
realismului și romantismului francez, de criticii de literatură și arte
Saint-Beuve, Alfred de Musette, precum şi de criticul pozitivist- hegelian
Hippolyte Adolphe Taine…
Prin romanele sale: Le Rouge et le Noir
(1830), La Chartreuse de Parma (1839) și Lucien Leuwen (neterminat), Stendhal
si-a cucerit pentru eternitate locul lângă marii scriitori ai Franței, Balzac,
Hugo, Flaubert sau Zola, ca unul dintre marii reprezentanți ai romanului
francez din secolul al XIX- lea.
”Stendhal este expresia vremii sale, dar
nu a societății vremii sale”, avea să concluzioneze distinsa doamnă, criticul
literar Adina Gabriela Mustaţă, prin reliefarea academică a mesajului
stendhalian într-o poetică analitică a creației marelui romancier! Felicitări!… Gheorghe Apetroae,
Sibiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu