DUPĂ O RĂTĂCIRE -
Un poem ofelian cu accente arthurrimbaudiene.
Autor: Gheorghe Apetroae (Dela Boroaia), Sibiu
*
Ai revenit, psalmodiind cântări
în nopțile de liniști sub salcâmi…
Cu buzele emfatice de așteptări
ai sărutat pe cer polară fruntea ei
de lut oliv în dansul rătăcirii tale …
*
Iar păru-i cris, vâlvoi, învăluit
de nori de dezmerdări: platonice-aurori,
i-ai răsfirat în văluri de brocart
pe nesfârșite - înspumate ape…
*
Cu-n talc pe al ei drum ea ți-a zâmbit,
să o primești în raza ta de-atunci,
în ea să uiți și-n ea să-nveți să înflorești
un crin sălbatic, sângerând pe seară...
*
cum să iubești și s-aromezi în pâine
miezul zilei mai carnal,
în lanul plin de maci albaștri,
în oase drepte, rătăcind sihastru
,*
De cercul sângelui făcut scăpat,
la ne-nceput cu diafanul astru,
de cercul crucii umbra-i răstignind,
de gândurile negre să-l dezbraci...
*
Cu brațul flăcării, mileric, să îi smulgi
din egiria razei tale alte raze
în zborul grav de fluturi albi
pe pajiștea din plaiu-n alabastru!
*
Să-ți uiți de cât ai fost iubit,
iubit de zei, de vânt, de îngeri și de flori,
de ne-nceputul de culori – balsam
al vrerilor adânci, prin tine rătăcite…!
*
Înger pastor al turnului căzut,
cu aripile de lumini, înmătăsind,
s-ajungi la straja altor zori, te lupți
spre-a evada din nepăsarea clipei...
*
Ecou ale celor care sunt și încă-s ne-mplinite…!
Gheorghe Apetroae, Sibiu, 11 Iunie, 1996
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu