Literatura. Lângă Labiș, sub crucea Talionului, Gheorghe Apetroae Delaboroaia

 LÂNGĂ LABIȘ, SUB CRUCEA TALIONULUI

Autor: Gheorghe Apetroae Dela Boroaia
*
Era atunci când El, pe codrii arși ai Suhei împărat,
vorbea cu fagii însetați din uscăciunea frunzei...,
când, în prelins, izvoarele curgeau în adăparea ciutei
și-o stea-n galop pe cer topit, de arma tatălui atinsă,
cădea pe ocoliș de munți în inima poienii dogorâte...!
*
Era când ochii lui scrutau lazurul pietrelor încinse
în flișul ametist, căzute din despicarea-n secetă a stâncii-
al Stânișoarei miez vulcanic, reaprins în ochii astrei...!
Dansau cu el în apa Suhei, poienile cu luminări în arce
și sfinxul temător, căzut în cerul din fuiorul Parcei!
*
De-atunci se tot încing în luminări la creste focuri -
sudori cu iz de vâsc şi mosc din maldăre de cetini-
și ciutele în cavalcade trec pe-alama feţelor agreste
la șuvoirile-n izvoare, purtate în beții stelare –
l-amiezi caniculare, satanice în duh, în inelări barbare…!
*
Îl vezi pe El, ca și atunci, pe obârşie - nfrățit cu linxul,
cu brazii cei înalți și retezați de vânt la „Taliana cruce”,
cu fagii groși căzuți și de țapini conduși înspre uluce,
tot, suferind de prăvălirea lor în irizări năluce
spre poala muntelui, răsfrântă-n cer la vânătoarea ciutei!
*
În retrezire-i Stânișoara, când crestele-și veșmântă-
în văl de soare - ncins, alt duh să își aprindă,
tot altă stea căzută din abis cu chip de căprioară
în apa limpede a Suhei, bând însetată, ca să piară
de clonțul cel de fier al pasării cu aripi reci, atinsă…!
*
Și-aceleași locuri dragi, la-altar de cer s-o plângă...!

Tu, mergi la locul sfânt, al lui și îl urmezi sălbatic
l-auz de clopote cu limbi însângerate, de furtuni purtate,
jelindu-i inima din Ne-nceput a ciutei, sub Talionul Crucii,
de-al pasării cu clonț de fier ucisă: un zbor fatal

al glonțului păgân dintr-o paternă, flămânzită pușcă…!

Gheorghe Apetroae Delaboroaia,  Moișa - Boroaia, 20.08.1988