CU GLAS DE DRAG ȘI DOR DE LABIȘ, MĂLINII TOT CUVÂNTĂ; autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

CU GLAS DE DRAG ȘI DOR DE LABIȘ, „MĂLINII” TOT CUVÂNTĂ

(Sub Crucea Talienilor)

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

*

Era atunci când EL împărățea pe codrii arși ai Stânișoarei,

pe când vorbea cu fagii însetați, din uscăciunea frunzei...;

când în prelins curgeau izvoare la adăpat de căprioare

și-o stea-n gallop, pe cer canicular, de arma tatălui străpunsă,

cădea pe ocoliș de munți, în inima poienii dogorâte...!

*

Era atunci când ochii lui, scrutând lazurul zărilor încinse

și flișul ametist din despicarea stâncilor, de El, atinse,

al Stânișoarei miez vulcanic jăruia aprins în ochii astrei...!

Dansau cu El, în apa Suhei, poienile cu luminări în arce

și sfinxul temător, sărind pe cerul din fuiorul Parcei...!

*

De–atunci, se tot încing focurile în lumini pe limpezi zări-

sudorile-cu iz de vâsc şi mosc în maldăre de cetini;

și-n șuvoiri crisale de izvoare, purtate în beții, sub creste

trec căpioare-n cavalcade, pe-alama feţelor agreste,

l-amiezi caniculare, satanice în duh, în inelări barbare…!

*

Tu-l vezi, pe El, copil și-acum, pe obârşie-nfrățit cu linxul,

cu brazii cei înalți și retezați de vânt sub „Taliana cruce”,

cu fagii groși, căzuți și de țapini conduși înspre uluce,

tot, suferind de prăvălirea lor sub stei, în irizări năluce,

la poala muntelui întoassă-n cer de căprioare-n ciurde...!

*

În retrezire-i Stânișoara, când crestele cu duh se înveșmântă,

cu văl de soare-ncins, pe zare, alt foc să își aprindă

tot altă stea căzută din abis, cu chip de căprioară să dispară,

de clonțul cel de fier al pasării cu aripi reci atinsă,

în apa limpede a Suhei, lunecând, bând însetată, ca să piară...!

*

Cu glas de drag și dor de Labiș, „Mălinii”, fremătând, cuvântă:

- să vii, iarăși să plângi durerea căprioarei, a ei viață frântă,

să plângi, din inimă, mâncând, s-o plângi așa străpunsă

de glontele,- clonțul de fier al pasării-,în zbor fatal plecat

în marea foamete, dintr-o paternă flămânzită pușcă...!

Gheorghe Apetroae dlB, Moișa-Suseni, 20.08.1988

Referințe NICOLAE LABIȘ:

- relev, mai jos, dezvăluirile criticului literar ION APETROAIE, fost coleg cu Nicolae Labiș la Scoala Superioară de Literatură din București, despre ”CUM SCRIA LABIȘ ”:

- ION APETROAIE spune : ”... pe Labiș, poetul firesc în manifestări, îl caracteriza spontaneitatea și acest fenomen era în drepturile lui și în scris. Este adevărat, Labiș, acest poet profund și cu trăiri intense - era spontan și în scris, dar el nu rămânea la prima manifestare a spontaneității. El relua ideea, imaginea și (le) lucra îndelung...”

- GHEORGHE ANDREI NEAGU, scriitor, Opera Omnia, director Revista „Oglinda literară”: - poetul și-a luat acest pseudonim, „NICOLAE LABIȘ”, apelând la substantivul„ căprioară” tradus în limba franceză „La biche”.

- GHEORGHE APETROAE dlB: Da! Acest mod firesc, în manifestările creatoare ale poetului Labiș, mi l-a descris fratele cumnatei mele Nuța n. BÂRLEANU, care a fost doctorul GHEORGHIȚĂ BÂRLEANU, general în rezervă, comandant al Spitalului Militar din Cluj, de loc din Boroaia, coleg cu NiCOLAE LABIȘ, la liceul ”Nicu Gane” din Fălticeni.

Îl reproduc, dar, pe GHEORGHIȚĂ BÂRLEANU: ”NICOLAE LABIȘ era un elev bun la învățătură, printre cei trei elevi mai buni din clasă, mereu în întrecere, printre care mă număram și eu. Era spontan în gândire și mereu preocupat de poezie. Ne fascina pe toți colegii, prin rapiditatea cu care își expunea ideile în versuri...și insistența sa în perfecțiunea acestora”.

- Cum și eu sunt din Boroaia-Moișa, nu departe de Mălinii lui Nicolae Labiș, după discuția cu Gheorghiță Bârleanu asupra poetului Labiș, am imaginat poemul, pe care l-am redat mai sus: