FRAGMENTE… DESPRE INCANTAȚIA FINALITĂȚII LA CHRISTIAN MORGENSTERN… „Cântece de spânzurătoare”...
Autor comentariu eseu: GHEORGHE APETROAE, Sibiu.
Abordând acest studiu de incantație a finalității, la Christian Mongerstern, am putut constata că inexistenţa heideggeriană - asein- a generat ontic şi gnomic o criză a metaphysicii, adusă într-o incantaţie a finitudinii (prin entropismul desfiinţării) cu forţa nihilismului fenomenologic husserlian, în fiinţa materiei.
Este vorba în acest concept epistemologic, la Christian Morgenstern, de un “Logos” al distrucţiei, în esenţă speculativ şi, invers, in constructio-compositum, atunci când se va apela la raţionalismul cartesian și kantian, în receptarea graduală a sensibilului, prin evaluarea și pozitivarea fiinţării temporale în formele sale aristotelice fizice și metafizice, a ordinii universale, în fond, a atemporalității în temporalitatea percepției ontogenetice.
Se receptează, dar, la Christian Morgenstern dia-logosul maieutic-socratic şi aletheicul platonic, de care vorbeşte demonstrativ și filosoful român Anton Dumiriu în adevărata capodoperă a logosului ființial- ontologic uman ”Istoria logicicii”, atunci când se stabilesc interferenţe logice în definirea diversităţii fiinţării nousului în materie cu dimensionări în coordonate ale fizicului cosmic, de la cuantic la metagalactic şi cunoaşterii metafizice revelatorii, în contrast cu finitudinile ontice personalist- moniste, apanajul dogmelor tomiste.
Distrugerea limitei, într-o evidenţă antropologică, neglijabilă la sferele universalului, este susţinută de neo-pozitivismul logic-scientist, fundamentat de curentul material- spiritual-dual pozitivist indus de Scoala de la Viena, prin denudarea dogmelor neotomadaghine şi ghilotinarea incertitudinilor simbolistic-fenomenologice, prin metode axiologice wittgensteiniene. Se regenerează – dialectizează, astfel, ontologicul, în perpetuu tangaj entropo - peratologic, între atemporalitate (nihilum nil – tempora) şi temporalitatea - zeit, o existență heideggeriană non-determinată, în limite ontice, ambele, și finitudinea și atemporalitatea-, fiind categorii în transcendere inferențială, pe via platonică ideatică a prezenţelor formale dialectic-sindinamice, cu proiecţii în structuralismul naturalist fenomenologic husserlian, apriori-cauzale, în cadre kantiene sincategorematice.
Doar Kant mai inventase o nouă manieră de a pune problemele epistemologice în raţionalismul apriorist,..(dând) subiectului cunoscător (ipse intelectus, al lui Lebniz), o greutate şi dimensiuni creatoare necunoscute până la el, vulnerabile, însă, prin stările biolimitative ale intelectului uman (David Hume)...!
Este vorba de un ontologic în sine (Noumenon- Dasein) în transcenderea sinelui şi în alt..(alter ego), determinat şi evidenţiat aici de idealismul biologist pozitivist limitativ, cel socializat la Auguste Comte, raționalizat la Kant, dialectizat la Hegel şi revelat la Schelling, în coordonate spaţial-temporale, dar nesemnificate în universal, limitate.
Este un ontologic aletheic înzestrat cu forţa principiilor (“Grund”-satz) universalităţii şi individuaţiei, ambele-principii axiologice ale transcendenţei cu valențe syncategorematice, de speţă convenţional pseudoangelică, o atenuare a misterului prin entazie intelectuală (Lucian Blaga, Cenzura transcendentă), un ontologic estetizat și obiectivat în formele corporale-aristotelice armonic simetrice, leibniziene - in principium rationis-, într-o permanentă culisare anticlină şi sinclină, în tangajul spiritualizării duale şi universale, o angajare în soluționarea finalității ontice a universalului.
Se receptează o mobilitate axiomatică între metafizica transcendenţei non-iconice material-spirituale şi materia pură, dialectizată spinozist în substanţa ei cu voinţă universală şi cu valenţe naturale posibil gânditoare universale sau posibil reflexive, intelective, în exerciţiile reprezentării schopenhaueriene, o dinamică a stărilor ontice imposibil de receptat de bioanalizatorii umani.
Hegel detonează limitele aprioriste kantiene, dând ideii absolute, imposibil cognoscibilă, valenţele de însumare istoric-dialectică subiect-obiect, în ipostazieri existenţiale, formulând, astfel, legea stadiilor progresiste liniare euclidiene și cele exponențial lobacevskiene gândirii umane, de construire a realităţii cosmice din elemente fizice gravifice, reflectate in cogito-ul cerebral-pineal.
Asistăm la extrapolările nelimitei şi ale nedefinitului material la formele monadice, expresii metafizice duale ale nemărginirii nemărginitului depăşit spaţial-temporal în universal. Se actualizează realul în sensibilul ireal şi se dimensionează existenţele genezic temporale dialectice, cum ar fi cele în dinamica spiritului intelectiv uman humeian- în ipse- evolutiv, caracteristici canonice ale biologicului antropologic schelerian cu valenţe sociologice formale comteene sau, printr-o nouă extrapolare la orice – aposteriori- (Wie-sein) socio- biologic.
Se degajă o regulă în coborârea şi în urcuşul sinclimaxic al unui existent material spiritualizat care culisează cu amplitudini regresive şi progresive în absolutul axiomatizat de depăşirea trecerii spre tot neînceputurile ontice... Aceasta, și numai spre evidenţa unor orientări raţionalist-dialectice în explorarea (i)cognoscibilităţii diversităţii duale universale şi a metafizicii infinitului mereu actualizat ca substanţă- în câmpul veşniciei cu corespondențe în creştere eliptic hiperbolică și descreşteri placid - litotice, sensuri în culisarea eternului obiectivat dar și metafizic revelat, cu incantații ale finalității în non-sensul proximei finitudini.
Dr. ing., dr. h.c. Gheorghe Apetroae
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu