ÎN FIREA FILOSOFULUI CONSTANTIN NOICA
Autor Gheorghe Apetroae (Sibiu, d.l.B.)
L-am întâlnit de mai multe ori pe filosoful Noica în mersul mașinii care mă ducea în interes de serviciu la lucrările de investiții pastorale, pe care le realizam atunci în munții înalți ai Sibiului, dar și în cel al culegerii de elemente geo-floristice pentru teza de doctorat, pe care o pregăteam încă de atunci, din anul 1982, cu trecere, desigur, obligatorie prin Stațiunea Păltiniș, înspre munții Cindrelului, ai Frumoasei și ai Șerbotei. L-am întâlnit, de mai multe ori, pe drumul ce urca de la Ocolul silvic înspre Stațiunea Păltiniș, până la cărarea care îl ducea la o casă – o cabană de lemn veche, relativ mică, așezată pe un deal greu accesibil, între brazi, acolo unde locuia de câțiva ani. Era un bătrân slab, potrivit de înalt și cu baston. Purta un pardisiu uzat și pe cap o bască, la fel de uzată, ce îi acoperea doar parțial o frunte lată și înaltă, profilându-I un chip luminous, liturgic. Dar, Noica drumețea nu întâmplător. Pe drumul pe care îl parcurgea zilnic, odată sau de mai multe ori, într-un cuprins învăluit de mirajul locurilor de mister blagiene, filosoful gândea și dialoga maieutic cu Socrate... Gândea la aporiile eleatului Zenon și la adevărul dublu-aletheic al lui Platon, la ființarea parmenidică, la nelimită și la limita-perathosul pitagoreic, la dialectica, holistica și la idealismul obiectiv ontologic al lui Hegel, la raționalitatea cosmică și la criticismul esoteric raționalist al lui Kant, la intuițiile bergsoniene... La ce nu gândea acest mare filosof...? Gândea și se plimba, de parcă se afla de braț cu Aristotel și cu hedonicul Epicur, la silogisme și la simboluri, la esențele categorial- existențiale, dar și la logica formelor eucldiene, la cele neuclidiene și hilbertiene, la axiomele negaționiste cu bucuriile simple, la dialectica și metafizica fenomenologică a spiritului husserlian și al ființării de Sine și pentru Sine. Și medita, în metafizica sa, la nihilismul heideggerian, la diferențialele divine ale simetriilor monadice leibniziene, la raționalismul euristic cartesian, la psihologismul Gestalt- levinic și la ipotezele cuantice einsteiniene. Nu neglija, totuși, misterul cognoscibil al miticului și ontologicul neotomist, nici agnosticismul intelectiv al lui David Hume, nici scolastica lui Anselm de Canterbury. Gândea, desigur, la spinozismul ontic lessingian, cu Levi-Strauss, la antropologismul lui Kierkegaard, cu acel katarsis in fatum- ca act estetic-epistemologic pur, promovat și dezvoltat de Gentile, la deismul adaptat la estetismul structural, și toate acestea spre un meliorism spencerian, pe care l-a transcens filosoful român prin prisma sociologismului augustcomtean, el, însuși, neputând fi rupt, nicidecum, de socialul românesc, de binefacerile și de tragismele sale...!
Filosoful Noica, în condiția sa existențială, accepta austerul și îi repugna hedonismul... Fundamenta, în același timp, în legea lui, în hermeneutica și axiologia sa construcțiile logice formale ale convenționalismului neopozitivist scientist, promovat atunci în vogă de Scoala pozitivistă de la Viena, identifica cu profunzimea sa valențele apoteotice existențiale raționale camusiene în dimensionarea fenomenologic duală a Universalului, ființatrea Totului- absolutului spațio- temporal, desigur, din orizontul său ideatic și din cel al devenirii bergsoniene, dar și din cel al ființării supraumane, elitist și nihilistic nietzscheene. Filosoful era înzestrat cu acea voință de putere schopenhaueriană, ca și Nietzsche, un aspect care a fost tratat de filosoful Noica atât de eminescien, în spiritul ancestral umanist românesc, fără a se delimita, cu viziunea sa, prin excelență kantiană, de declinul multicultural și social determinat al Occidentului, mergând, desigur, în ciclicitate, în destinul ființării biologice, în exemple valide, pe urmele predecesorului său, Oswald Spengler..!
Mulți oportuniști l-au căutat și l-au abordat speculativ pentru viziunile sale filosofice sistemice, pentru deschiderea spre rațiune, spre logică și spre metafizică, cu intenția de a se canonize prin El, adunând convorbirile cu el într-un așa-zis Jurnal de la Păltuiniș, dar pe care l-au ținut și l-au mediatizat numai pentru a-și obține, astfel, valențe valorice...
Merg deseori la schitul Păltiniș, acolo unde este înmormântat filosoful și aprind lumânări pentru viii și pentru morții mei, dar, nu de puține ori, aprind o lumânare, într-un gând de rugă și pentru cel care a fost intelectualul strălucit, cu valențe ideatice demiurge, marele filosof român, Constantin Noica!
LA SCHITUL PĂLTINIȘ- SIBIU
lui Constantin NOICA
Autor: Gheorghe Apetroae (Sibiu, d.l.B.).
*
Chemat de NOICA în ființă, la Păltiniș revii
și intri-n casa veche unde își rostise geniul,
apoi te urci la schit, la-l său mormânt, să-i spui
că-n hruba-n care-a locuit, pe Dealul Mare,
bizonii pe pereții (peșterii) pictați și-acum
îl stăruiesc cu prețul unei vieți stelare...!
*
La locul lui de veci, la schitul sfânt, urcat
în vlaga peșterii, tu sapi într-o sfințită stâncă,
fața să-i vezi- altar de cer, într-o eternă veghe,
cum stă imperial, cu Tricolor la cap, sub brazi,
încoronat de flori, de buxuși și smirdari,
cum limita prin abisalu-i gând transcende…!
*
Să cânți cu El și-n El cu maicele-n evlavie și har
la corul slujbelor de multă binecuvântare,
să bați în toaca care-l ține treaz, în lunge clopotiri,
primind pe cei ce vin înșiruiți la schit
din locuri multe neștiute, din chin, necaz și ură
la o solemnă, sacră, preoțească rugă...!
*
Cu el, să cânți la cerul albăstrit de El, în al său mers,
să îl revezi în gândul pe bolta-n care ți-a premers…
Cât lumânări din ființarea Sa vecia își topesc,emerg,
revii la Schit, pe chipul lui să-ți altoiești destinul
cu rosturi drepte care ard și-n oglidire-l țes,
șă îți strecori din Haos, l-al lumii Univers,
trăirile prin El, de cosmică lumină...!
Schitul Păltiniș, Sibiu
18. 07. 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu