UN REST DIN MUGURII TÂRZII
Un singur nor ţi-ascunde cerul
cu roiul astrelor pe grinduri...
şi mică-i lumea în mărire,
deşi din flăcări s-a crescut
pe umărul tău stâng să cadă
în alt apus, la hăuri sclavă...
îţi cauţi steaua în abis ...
Din vreri, în vreri reţii dorinţa
şi îi pricepi ei neputinţa
de bine, gândul i-l pătrunzi...
Îi vrei sublimu-n chin apus,
un cer, în doi, să i-l aprinzi,
îl mai slobozi în grâul alb:
tărâmul sincerelor ploi...
Când se întind valuri din valuri,
pleoapele pe - albaştrii irişi
şi-olivi licheni pe duzi se prind,
în locul ierbii, muşchi tremoli
din patimi - hidoşii viclene -
creşti din secunde, aripi stelei,
din cataracte - n hău, azur...
De-aceea -n El, un norocos,
ne-nvins, muncit de deveniri,
nu cugeţi la culoarea ceţii
pe sufletu-i viu în simţiri
la cântul astrelor din fire-ţi ...
îţi cauţi liniştea în rugi
şi-n oasele frânte de noaptea
ce-o porţi în sâni, să îi rezişti...
Trecut, prezent şi nemurire,
din ne-nceput, vrei o iubire,
misterul paşilor prin bine,
de braţ cu îngerii ce-ţi mor:
un fruct măncat din pomul vieţii,
când mărul e mai alb de rod,
iar miezul pâinii e mai liber...
din muguri, resturi reci învii ,
smulgi stelei, flori din alchimia
cu mâinile prin vreri târzii...
şi-n solitudinea zidirii,
râvneşti la timpul împlinirii,
tot ocolind nemărginirea
atâtor lumi absurde-n zvârgoliri....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu