ZBORURI ÎN ABIS
REVĂRSARE I
Cerul vostru, al tău, îngheaţă necuvintele clare,
sângerând din crepuscul - visul viu al facerii,
iar din slava nopţii picură stropi slujbaşi –leneviţi:
ideile - spirite blânde ce pardosesc golurile eului…
plutesc- mirate stele de-argint cu aripi de fluturi…
lumina lor mişcătoare vuieşte torent de mistere
neînţelese, din ele, revărsând mareică, identitatea:
o primăvară a ta în forme şi-n vorbe emfatice…
Pe mijlocul patului vostru, cel însufleţit de amor,
stăpânesc în sine misterele : adevăr, în afara legii,
dezgolesc suferinţele norilor grei în ei însinguraţi,
plutind polară nemurirea, necrezută-tânguirea femeii…
Se revarsă, procreind absolutul gânditor, suveran
în cârduri însirate pe azur, în el în desmin desenaţi ,
dar distruge geniul romantic, un neant al luminii
în zbor pe crestele buclate ale munţilor în anatas…
Se ţipă, se zbat în idei , poetic, în răsărit, serafimii…
se resfiră pe cer, în crez, dizolvând realul banal…
inima lumii bate în parnasul ei policolor, ritmat
cu limbile vii, de împrumut, dureri în tonuri rigide…
Ideile ard, înconjurând castelul celor nedrept-arestaţi
în adâncimea lor ,uluind, ghidate de neprevăzut,
făr-a găsi intrarea în faţada regală , în suferinţă, sinele
în necropola vieţii bătută de valurile tulburi….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu