GHEORGHE APETROAE - “ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”
ÎNTOARCEREA LA PALOS
El, al ţinutului de peste multe ape,
mare rege, se-n toarse, la un an,
din „Indiile”mult visate,
şi prinţ şi amiral,
la Palos, la Felippa lui cea dragă,
la-l ei castel, un mare aşteptat…
Şi, lângă ea-n genunchi, pe a-i ei,
îmbrăţişându-i , de aprins
şi nesfârşit fior,
trupu-i cuprinse …
şi buzele-i acoperi -n prelungi-
doritele săruturi adamite ...
Vrăjită de întoarcerea marei iubiri -
frumosului bărbat din negrul larg,
de prinţul,astăzi rege ,
mare amiral,
din braţele-i vânjoase ,scăpatând,
soţia -i spuse clar dorinţa:
-Drag Cristofor, frumos, regele meu
de peste ape, ţi-i întins cuprinsul ,
dar de al meu cu-vânt,
tu eşti lipsit ,
Felippa ta, de dorul tău, ştii tu
eram ca să mă pierd, să mor ?!..
El, rege, dar , cu mâna tremurând,
în despletirea cozii lungi cromite
pe gleznele-i subţiri,
pe cer căzute
în braţele-i de vii angelice cu-vinte
sorbea avid ,regal , chinul Felippei…
Fragilă, ea era şi-n lungul lor amor,
frumoasă şi statornică–n cu-vinte,
pe faţa ei, iubirile,
un râu de lacrimi vii ,
prelinse,le sorbea-n sărut ne-linişti,
bând din potir, alb anotimp de flori…
GHEORGHE APETROAE - “ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”
PE STÂNCI, LA PALOS
Pe când coapsele albe şi încremeniţi,
nurii,
le dezgolea abisinic, adânc le iubea
cu un glas stins, El, regele-i spuse:
frumoasă , dorită, Felippa mea
plină de farmec şi de aprins cu-vânt,
m-ai renăscut levantin, din al tău sărut,
Tu m-ai împlinit, nuntind în mare palat
şi dorinţele cu rost mi le-ai stins,
la Palos ,Veneră, pe stânci ţi-am jurat!...
Ea îl privea , zeu al luminii şi mării
şi cunună de flori, pe frunte îi puse,
clipele-i erau acum numai , plăceri ,
uitând de-aşteptări,tăceri şi nelinişti…
Fericirea era a ei, era a lor, ireal,
amorului lor, îi dase un rang regal…
El, peste alte ape cu gândul, era rege...
se cununa acum tot cu alte ţinuturi,
mai bogate în aur, în diamante şi perle,
de care tot mai mult se îndrăgostise…
Se rupse de lângă Felippa, cea care cu iubire
viaţa îi salvase-n Levant şi-aproape
îl dorea, ca pe al ei Soare… Dar el,
chemat de ocean,de un alt vânt prielnic,
iubita şi-o lăsa în nouă aşteptare…
Aşa e bărbatul nedemn, fie el rege….
pe o fiinţă tristă , dorită fidelă,
s-o uite uşor,
căutând în albăstrimi tot alte nemargini ,
bogăţii neştiute ,ne-împlinit în amor !..
GHEORGHE APETROAE - “ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”
DE AI FI TU FELIPPA
De ai fi tu Felippa
raza stelei , albastră,
pentru el culeasă,
nebunul fericirii tale ,
prinţ pentru o viaţă,
să – l bucuri tare
şi să-l înmiresmezi,
el ţi-ar însângera
în loc căderea- durerea,
tăcerea de care ştie bine
că suferi , simţirea,
plăcerea clipelor
zeiţei din Cypru,
din el să le creşti,
sperând în noi ritmuri ,
iar neliniştile vieţii,
ce-i plac,
poţi în vers, mai mult
să i le sporeşti…
De-ai fi tu vântul –
tot mai ales cu-vântul
ce poartă în cântec
oglinzii albastre, gândul
floarea tinereţii ,
clipe să te scuturi,
prinţesă în dans,
şi regină în cer,
adâncul să i-l rodeşti,
i-ai abate tăcerea,
din simţire, trecutul
de o iubire nebună,
adesea, vorbindu-i
în nopţi andaluze
cu stele citrine,
de prime balerine,
în dans, cu ele pe cer,
şi-aprinse de ai lui zori,
i-ai putea creşte dorinţe,
cu-vinte,
corole în desmine culori…
SIBIU- HERMANNSTADT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu