GHEORGHE APETROAE - “ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”
CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
De unde-i el?..E fiu de Albisola,
ţinut sub cer azur, de-ntinderi portocale…
cândva, trecând pe străzi,
la Boliasco,
se prezenta cu ” prinţul de Chiavara”,
unui ţinut italic, pururea în soare...
Mulţi îl ştiau că e de neam regal,
urmaş ales al regelui din Quinto !..
Chiar şi Savona şi-l dorea al ei !...
Îi declara pretura, viţa princiară...
Deşi,unii ziceau că l-au văzut copil,
trăgând de sfârcul unei bone
din Pindello !?..
Dar el, ajuns, în ani,
de Eldorado, rege,
n-avu a recunoaşte-alt paradis
decât Genova , însorind,
în valuri, miile de vele,
acolo unde adăstau, cum călătoare stele,
galere mari înalte, lunge caravele,
de unde-i tatăl său,
Domenico Columbo....
De-acolo el scruta cu mintea-i ageră,
în nesfârşiri, cuprinsul,
copilul Crist....,atras de cântecele mării
în vocile sirene ,
de sacre cântătoare păsări ,
cum valurile de albastru şi smarald
purtând în glasul lor pe prinţ
într-un balet de vis ,pe-al mării vals,
loveau ritmat rivere-n ţărmuri egeene…
Îl fericeau acum pe prinţ cărările ,
din ne-nceput, de mult dorite
pe larguri, spre Levant !...
GHEORGHE APETROAE - “ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”
CALEA SPRE LEVANT
În braţe cu spyrei şi kerrii,
de vise – adânci purtat,
porni în zori pe mare prinţul,
spre Levant…
spre-acolo, mari corăbii ,
călărind pe valurile zării,
cum stelele azura boltă,
un drum egeic deschideau !...
Era mânat de crezul în iubirea
unei noi Veneţii,
lăsând Genovei
dorul de lagună
şi-un soare arzător, italic,
ce răscolea în ţărmuri
pelagicul nisip, cântând
închis în scoica vieţii...
El, Cristofor, de Quinto, prinţ
un tânăr doge marinar
de cel mai mare rang,
călătorea pe zarea diademă ,
cântând nefericirea-i,
luntrei genoveze!…
O gondolă îi adâncea magia
în al Egeei val, pe larg...
Absenţa fragedei Felippa,
o tânără prinţesă, balerină
cu chip de crin şi-angelic trup,
în simetrii divine,
ce îl cuprinse atunci, i-o cântă
cu glasu-i orfic , marea
şi chinul cel şoptit l-ascultă
cu o credinţă vie , cerul,
în fiecare dans de val smaragd
ce luntrea i-l rupea din gând,
purtând prinţul îndrăgostit
spre cheiul din Levant...
GHEORGHE APETROAE - “ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”
DE A-I FI MIR DE ROZĂ…
De-ai fi mir de roză
smaraldă şi petală
de crizantemă albastră ,
rouă înmiresmată ,
din genele cerului,
razele-i de vrajă,
lacrimi să i le prelingi,
obrajii să-i atingi,
briză blândă ,
în cu-vânt, prinţesă ,
să-l îmbeţi şi inspiri,
din vis să-l trezeşti,
să-l îmbălsămezi,
asemenea zeiţei în Olimp,
narcisa din Cypru,
ţi-ar creşte lumină-n
săruturi pe irişi,
dansul de flăcări stibinice
din rugul celest,
în ametiste curate,
ochii tăi, în luciri…
De-ai fi lacrimă de crin
din cununa prinţului
pe frunte-i prelinsă,
în angelice priviri,
de pe zări azure,să-i curgi
un râu între pleoape,
zăpezile albastre
din cerul lui şi al tău,
în simţiri s-or topi….
În balet cu alese cu-vinte,
alţi crini de-i rupi
el ţi-i va culege
şi aşeza o cunună,
diademă pe frunte,
să-ţi aducă lesne aminte
de un spectacol cu stele,
cu alţi prinţi,în amor,
acum ai tăcerii,
ştiind să-i dansezi ,
să încânţi un alt actor
cu ochii zeiţei,
o înmiresmată roză,
cu harfa-i heladă, în acorduri de dor !..
GHEORGHE APETROAE - “ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”
VISUL PRINCIAR
Urca pe scările de-abis
din port, spre cerul Levantin
El, prinţul Cristofor, grăbit…
şi Luna îi curta solia …
Cu aripile-i brune, largi,
îl însoţea, în dans,Lilith,
şi-l îndrăgea Ursita…
în jur , îmbălsămau livezi
de stele...şi în al lor absint
plutea trecutul fericit de rodii…
El, troienit de urnele-nfloririi,
privea înspre faleza -naltă,
de Eros prins şi chinuit
pe-aleea însorită, princiară...
vegheau curteni, palatul
mistuit acum de-amorul
celuia ajuns curând aici,
în turn ,învăluit
de dorul levantin al mării...
Dormeau cu prinţu-n zori
castelul din Levant,
pe stei cuprinsul nins de roze
în aurite salbe
şi-n flăcări de dezmierd,
sihastre, cumpenile zării -
columbe-n zbor, sub axinite neguri…
Iar şoapta fiecărui val
re-deschidea portalul
luminii de trezie princiară,
irizând,sonore valuri,
cărările albastre mării…
GHEORGHE APETROAE - “ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”
TURNUL DE CRISTAL
Hălăduia aici , cu demonii
de braţ şi o cadână stea
ce în zăpezi de insomnii,
pe zări , castelul îl cuprinse
şi-aleele de maci, de crini
în plânsetul cinabrelor havuze…
Palatul princiar veghea nocturn
pe Sfinxul cel atât de ostenit
în port, de relele lui fapte…
cum şi pe prinţul care-abia ajuns,
dormea în turnul de cristal
şi-al cărui vis de-ales cu-vânt
un sunet liniştii,l-ar vrea adus
lângă Felippa….. din Azore,
prinţesa lui, o stea dorită-n cer,
de el,şi visul lui
i-l întrerup cocoşii levantini,
în cântecul de dimineaţă!….
Sibiu-Hermannstadt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu