miercuri, 12 octombrie 2011

Literatura, LUI LUIS DE GONGORA, Porto Santo, Gheorghe Apetroae Sibiu


GHEORGHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

DAR  DE  NUNTĂ

Un prinţ , mai zâmbitor
decât lumina cerului
 de crini,zorind
pe lira timpului ,
un cântec orfic, arcuia,
iar ea-l  valsa…
- Felippa-ţi dăruiesc
câmpiile regale,
limpezite zări
şi-n turnul vechi,
eu de cu-vântul tău învins,
un  mire , mă închin,
prinţesa mea!...

Apoi, cu glasul  crist
şi  verbul  stins
din moartea lebedei
rupea  albastra-i taină,
şi sângele ei scurs
din neciobite stânci ,
cu visele-mpliniri
plutea pe un  ocean ,
cum numai o gondolă
spre insula Cipangu...

Iar zorii  stelelor,
lumina ce îi hoinărea pe irişi
iubirile astrale,izvorând
o răsfăţau ,în piruiete,
făcliile pe luminiş de cer
turcoaze-n travertin,

În loc de flori , Felippei,
albastru-i culegea
din rozasite  zări ,
mistere din nemărginiri…
Îi dăruia
regalele călătorii  !...





GHEORGHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

PORTO  SANTO

Felippa, din Levant,
pe- alesul ei şi-l duse
pe lunga caravelă-Sfinx
în paradisul Porto Santo,
o insulă în straie
de cinabru   şi- ametist
sub cerul chihlimbar
aproape
de-al Madeirei  farmec
şi-l aşeză stăpânul
castelului pe stânci-
pe prinţul Cristofor,
al ei, mare iubire, paznic!...

Dar, de oceanul  înnecat
în raze limonii,
pe- apusul de porfir,
de-acele tăinuite  Indii,
de largurile
spre Cipangu-
spre insula bogată-n  perle
şi -n aur,  un  cuprins
în care el credea de mult,
… în temple japoneze,
îi înflorise Toscanelli,
florentinul, visul!...

Şi- acolo, în castelul  lor
oricâte grele şi reci valuri
în zidul gros loveau ,
se înmulţeau în prinţ:
un mare dor de larguri…
iubirea-i  de  Felippa-
cu-vintele-i alese, cioburi
în derivă,marea balerină
ecoul  lor la un alt ţărm ,
scădea neînţeles, reci valuri...

de noul  apelor se-nflăcăra,
pe marile corăbii,
nemărginirile
cu el  a se vedea, îl  cheamă!…



GHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 



ÎNVINS  DE  UN   MISTER

Şi câţi pescari plecaţi
în larg , la  pescuit
şi arca grea şi-o întorceau
la portul Madeirei,
duceau  povestea
prinţului vrăjit de ape…
cum la apus de-Azore ,
scăpătaţi  în soare,
pe raze-n serpentin
şi malachii, pe unda valului
mărgean ,
zăreau  în rubiniu,
plutind  în voia  lui, 
melanice cadavre …
erau  fecioare sfinte
în chipul altor oameni,
seminţe  şi tulpini ,
de alfel de –nfloriri…

cuvintele pescarilor
şi înţelesul lor,
simţirea le-o  sorbea
el prinţul… de magii,
trăia acum învins
şi-ademenit
de un adânc mister,
al vrerii  temerare
de plecăre…dorul,
oceanul  i-l creştea…
a hoinări pe  ape,
cum vânturi
siderale –n adâncimi
ce sting în  candeli 
zările cinabre…

Îşi pregătea  în port,
lungi drumuri constelare !...


GHEORGHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 


CRISTOFOR, SPRE   MULT  VISATELE   INDII

Cu caravele mari ,în lung balans,
cu vele largi ,
strâns prinse de catarge,
cerului în rugă,
cu marinari la  proră, înnarmaţi,
pleca din port spre-apus,
 la vânt prielnic, prinţul…

grăbea alaiul ,doar al lui, pe-ocean,
spre ” Indii ”,
lăsând-o pe Felippa-i fragedă,
pe lebăda sirenă ,
la Palos, tristă-n grija Providenţei,
o balerină stea,
cu-un mare dor de prinţ
şi prinţului, fidelă!?!...

El scormonea-n ocean  noi  locuri,
 ţintuind
pe drum de el ales,  a izvorî
zenitul altor larguri,
sălbatic necuprins de ape
aprinse-n năluciri…
scruta în diamantinul albăstrimilor
smaragde …

Se  avânta în mari nelinişti
 şi în  adânci simţiri
ascunse - n neguri , vremile
pe  zările  granate
în zboruri spre zenitul frânt
de fulgerările crisoberil,
pe cântecele îngerilor blânzi
din fiecare noapte

…în drumurile  lungi  pe  nesfârşite ape!…







GHEORGHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

BAHAMAS

El,cu  absenţa ei se-ncorona,
pe ţărmuri noi, de Eldorado,
rege!…
Ajunse, după  multe zile,
la  Bahamas , prinţul  Crist….
descoperi aici,
din zodiile apelor,Guanahani
şi Juana, însorite
pe largul cerului , valsând  columbe
şi  oamenii lor  bruni
şi goi,împodobiţi cu aur,
în alergări ,ne-nvinşi,
 năluci printre liane,
ce neînţeleşi, îşi glăsuiau cu hohot!…

Păşea în  altă lume, prinţul,
în alte locuite constelaţii,
cu Sfinxul  crud, ce -i dăruia 
exotice ţinuturi insulare ,
Antilele-n şirag stelar,
dedalic labirint
şi-o nebuloasă zilei,
paradis,de care nimeni nu-i ştia ,
până la  EL,  cuprinsul…

De- aşa - nalte  trăiri  se-nobila,
în locul despărţirii de  Felippa,
şi-n locul ei  iubea
acum o  altă stea,
dansând-o-n necuprinsul
apelor şi rătăcea cu ea
în dorul de-a ajunge-n Indii,
pe  drumurile-i  lungi, barbare …

Se declara în fastul de agape 
pe locurile noi, stăpân,
pe mare şi pe cerul axiniu,
luceafăr,în uitare
neliniştea Felippei ,cu-vântând
iubirea doar,ţinutului de peste ape…

Pe  cea  care-n Levant,
din moarte îl trezi,el, lesne o uita ,
Felippa şi-o lăsă
în dansul  altora,să-i  cânte
şi mai frumos , de aşteptare!!…

GHEORGHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu