literatura,eseu genezic,gheorghe apetroae sibiu

IV.   SONATA  ASTRELOR

SUBSTANŢA  ŞI  CÂMPUL

Logos, în El născut-renăscut,

nu trăieşte în haos;

în Sfere îşi ţine în sfere,

astrele în frâu ;

cu forţa-n vreri, supremă

şi  la  re-împărţire,

le propulsează-n crug

pe ne - sfârşitul drum!...

Priviţi  deschisele cărări

la razele în unde vii

ce vin un clocot surd

şi pleacă-n infinit!...

Seminţele--urzite-n focul lor--

în  El, în joc, au răsărit!...

..din şirul  razelor în şir

şi voi v-aţi despletit!...

Nemărginirea lui e-n El 

cu stelele căzute-n stele,

e însăşi Totul

ce diacronic te-nconjoară...

Materia, de colbul ei,

în ea, oricât se va spăla,

nu va-nţelege

din altă vrere, să dispară...

Da!  Plăceri, în stele cresc,

cât  îşi  găsesc în  alţii

orice..., ce le  lipsesc...

iar ei, găsind  în  stele,

ce  siguri nu îşi împlinesc!...

În Totul, li-i nădejdea,

şi în simţirea lui trăiesc...

Acelaşi, re - născutul,

pe un alt loc în el re-naşte;

cu energiile,  în Ele,

pulsează-n viitor!..

Din ce s-a risipit în cer,

în loc îşi ţes ”cu - vântul”

pe câmpuri în substanţă,

noi astre, noile cărări!.....

Din volumul de poezii şi eseuri „ Despre ne-nceput”, 

Editura HERMANN,1992