sâmbătă, 10 martie 2012

literatura,eseu genezic,gheorghe apetroae sibiu


IV.   SONATA  ASTRELOR



SUBSTANŢA  ŞI  CÂMPUL

Logos, în El născut-renăscut,
nu trăieşte în haos;
în Sfere îşi ţine în sfere,
astrele în frâu ;
cu forţa-n vreri, supremă
şi  la  re-împărţire,
le propulsează-n crug
pe ne - sfârşitul drum!...

Priviţi  deschisele cărări
la razele în unde vii
ce vin un clocot surd
şi pleacă-n infinit!...
Seminţele--urzite-n focul lor--
în  El, în joc, au răsărit!...
..din şirul  razelor în şir
şi voi v-aţi despletit!...

Nemărginirea lui e-n El 
cu stelele căzute-n stele,
e însăşi Totul
ce diacronic te-nconjoară...
Materia, de colbul ei,
în ea, oricât se va spăla,
nu va-nţelege
din altă vrere, să dispară...

Da!  Plăceri, în stele cresc,
cât  îşi  găsesc în  alţii
orice..., ce le  lipsesc...
iar ei, găsind  în  stele,
ce  siguri nu îşi împlinesc!...
În Totul, li-i nădejdea,
şi în simţirea lui trăiesc...

Acelaşi, re - născutul,
pe un alt loc în el re-naşte;
cu energiile,  în Ele,
pulsează-n viitor!..
Din ce s-a risipit în cer,
în loc îşi ţes ”cu - vântul”
pe câmpuri în substanţă,
noi astre, noile cărări!.....

Din volumul de poezii şi eseuri „ Despre ne-nceput”, 
Editura HERMANN,1992



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu