V. ZBORURI ÎN ABIS
ABISUL SINELUI
Eşti un imperiu de nisip încins
granat şi cerului fidel de anatas...
În sine-n limpezimi, vulcanici,
sânii fluorini ai serii îi acoperi
cu celestine lazurii ecouri...
În infinitul de înviorat topaz
desfaci muţenia crescută vremii:
glas zorilor, izvoare, în turcoaz,
de gânduri sfenice - ametiste:
cu-vinte reci, vii în poeme!...
Creşti dorul ucigaş de nori pribegi
şi-n boltă arzi, eşti vis al Ielei -
duhul căinţei şi brumat în drept
de legea firii: focul din Cirene!..
Porţi chipul regelui Peleu, în paşi
-urletul stâncii în cascada clipei
şi zării crez de nobil dioptaz!...
Eşti gânditor, în eritrin, Selene ,
vibrând magnetic, cum un val,
trecutul dintr-un alt refren...
Cărărea ta deschisă printre flori,
e- n marmorea vorbitoare roză,
sub troieniri de brize şi de ani,
de zbor în vise, clipelor, balsam...
Pe irişii bonavi de mit şi potriviri,
din ceaţa lor desprins şi fulguit,
cazi fugerul pe frunze ruginii
ce singure se-aşează în cu-vânt,
sfinţite umbre, bolţii sângerii -
abisul sinelui, în blue, altui zenit....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu