NU EŞTI COPACUL ACELA...
- Copacul eşti ca să–ţi înalţi în cuget înfrunzirea
şi să te-apleci de multe dese ploi şi de furtuni prin ani,
să ţii de casă şi căldură vie pentru cei sărmani,
sporind în stăpânire-ţi, lumii veşnică-nflorirea !..
-Copacul, nu îţi laşi în ger să-ţi piară olive rădăcini,
ci veşnic le hrăneşti cu jarul cerului care, arzând
în el păduri, urci razele-i în alte ranguri,revărsând
mărirea Lui şi adevăru-n glas al marelui Cu-vânt,
un duh divin, lumină sfântă, veşnic, sângerând!...
- Nu eşti copacul care se înclină la zefir pe lunci!..
- Copac te-apleci, robind ca să-nfloreşti în crâng,
jucând pe frunzele desmine razei liniştile-n vânt...
simţirii să rămâi fidel şi-n inimi soarele să-nchini
potire-cupe de lumini pe ramul tău cu stele ruginii...
Ţi-i rodu-n creştere, la stareţul cu gând viclean
ajuns la schimbul de sfârşit, noi vieţi, împărtăşind
cu nopţile şi stele reci, iubind în sine ne-mpliniri,
cu-vintele-i înzăpezeşti: troian de griji şi-amor!...
- Nu eşti copacul acela ce pierea de alte vreri uşor!..
- Copac vânjos, veghezi stăpân pe tunet, fulgere şi ploi
cu inima-ncâlcită-n legi ce le dezlegi xilinic în trăiri,
clopot ceresc, vibrând nădejdilor în alte răsăriri...
Ţi-arunci poverile în mâna cerului şi-n schimbul lor,
de freamăt eşti cuprins şi duh,din duhul de lumini,
absorbi avid, tot ce nu este supt de alte rădăcini-
plăcerea cerului, o boltă ţi-i coroana chip în chip
şi uşă casei tale, iubirilor adânci când o deschizi,
stâlp templului în care îngeri cântă sfinte melodii
şi aripi crise îşi desfac în zborul prin nemărginiri!...
- Nu eşti copacul acela care - atunci pierea pe hat ...
- Copac ceresc, cânţi sevei calea, ca un serafim,
să o întorci din rătăciri, din frunze galbene-n păcat,
duh te pogori la-altarul rădăcinii, întru rai lăsat
şi-i cauţi harul în misterul tău, îl luminezi, s-auzi
cum creşti vânjos, înalt din mare şi rodeşti curat
cu slava Lunii, arcă de iubire-n valuri şi în rugă ,
copac, cum creşti din tine liber, bolţii, păstorind
dorinţa stelelor ce-au coborât să-ţi cânte în irugă
cu păsările pe-al tău ram,cu glas de vânt prin frunze...
În noile rodiri însângerate-n chin, plăcerile îţi umblă...
- Nu eşti copacul ,unul, fără Unul, în nelinişti slugă!….
- Copac prin fire-ţi înfrunzit bogat,în alt păcat te vrei
preaplin de sevă, liber, înflorit şi ne-ntomnat de vremi
când nu te clatini şi-ncovoi,oricum, ci îţi înalţi pe stei
vânjosul trup de stea, al inimii cuprins, să îţi ajungă...
Îţi creşte trunchiul drept, cu-vântul ruginiu din ieri
născut din sarea ţarinei cu-al primăverilor dureri,
când de-al lor simţ, o mare -ţi biciuieşte gândul ;...
Nu eşti copacul acela, altul, care se pierdea în umbră !...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu