Azvârle, mari, licornul, copitele
de aramă, lovind ritmic în coapsele
cerului acoperit de grele lespezi-
în pavajul frumuseții copilăriei...
stea cu stea, într- una se adună
în Valea Mare, speranțe-și prăvală
vidul valsându-l cu unite energii...
să mistui jarul unei singure inimi,
ascuns între marii cardinali, tăcut
legat, sprijinit ești de ultima grație…
Nelegiuit, nemilos, ai mişcat strâns
nemişcatul imensei perdele-n neliniști
șă poți descrie misterul Ofeliei,
picior de picior între picioare-i arunci
dincolo de haos, săltând banalul...
Te-ai învoit să-i rămâi neobosit,
veșnicit lângă primele cuvinte,
ușor să-ţi aminteşti de nurii sfinţiți-
deşertul neodihnit, înlăuntru simțit,
de el să te apropii să-i strângi speranța
unui cer în crisoberil...de fulgere..
în armonia ei aproape de îngeri,
în acelaşi zbor, în multă credinţă,
contopind în cântec infinitul de astre…
...și azi, stea cu stea, dincolo de haos
în aplecări și dezveliri, se adună,
în piruete de veșnicii, să-ți rămână...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu