priceasne lungi cu glasuri de izvoare/
- În „Ele” ademeneai inima caldă a stelelor,/
pe care le coborai din cinabrul bolţilor,/
pe lunci, păstorindu-le printre " mălini," /
ca un Cirene, turma-n plutire din vreme,/
ajunsă, în trecere pe un tremur în semne /
și buciumi ecoul undelor vii din lumini,/
stâncilor , la aceeaşi strâmtă trecătoare.../
În acelaș altar, luceferii
palizi mângâiaţi /
de irișii tăi, în
aceeaşi atingere, sângele/le mai ţâşnește imnic din havuzele zării.../
întronându-ţi în ei dragostea de zbor,/
o celestă împreună prelungă plimbare /
cântec ritmic de dor pentru iubirile astrale,/
solarele lumini în lințoliu de ninsoare/
şi dans celest în rod din rodul gliei,/
din ce i-ai dat, să nu îi ceri , copilăriei..../
Zăpezile
topite-n flăcările tale le petreci/
prin inima-ţi
vernală, acum la vechi altar/copilăria-n cer şi - n crinii ce-i culegi/
buchete de reci graţii fidele, să le crești/
mai mari trăirile , azi, altor insomnii…/
că și acum ucizi cu irişi verzi, zglobii, /
sirene cântătoare pe-amurguri alunii:/
prelinse lacrimi reci din obosite gene/
pe faţa norilor în cerul blues al vremii/,
la semn lazur- cian , de o revoltă-a serii!… /
Te mângâie-n
vorbire, cum briza în senin,/
iar semnele citite
cu multa lor lumină /cu-vinte se mai rup, la-atingerea de filă!… /
și când, din zăpezirea ce o mistui greu, /
și-n ardere-nfloreşti privirea rece-a Lunei.../
când zarzări, în noi primăveri, mai plâng/
cu florile-n ninsori pe umerii lăsați și goi,/
de o nelimită-n rodiri , te bucuri şi acum,/
Că stele
altele le mângâi în zborul lin al zilei/
în farmece-
adâncind altarul cerului în tine,/izvoare ce-ţi zoresc fantasmele copilăriei ,/
dorința cerbului sălbatic, în răceala Undrei!…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu