DESPRE VIRUSURI Punct de vedere: dr. ing. Gheorghe APETROAE

DESPRE VIRUSURI

Punct de vedere: dr. ing. Gheorghe APETROAE

Virusurile sunt particule citomoleculare infecţioase de dimensiuni foarte mici, între 20nm și 300 nm și au un singur acid nucleic, ADN sau ARN, care constituie gena, respectiv genomul lor. S-au studiat virusurile și prionii asupra modului cum interacționează cu celula gazdă, cu anticorpii secretaţi de organism sau cu diferite medicamente anti-virale și antiprionice, care îi destructurează..Ei nu au nici un fel de sistem de producere, folosire sau stocare a energiei. Nu cresc şi nu se divid, ci sunt replicați de către alte celule (celulă mentor - gazdă), pe care le programează ca să le sintetizeze molecule necesare producerii de virusuri noi. Pot fi considerați paraziţi genetici, pentru că infectează, atât celulele omului, cât şi celule animale, vegetale sau bacterii. Se cunosc mai multe familii de virusuri, dar de interes medical uman, mai cunosute sunt: 1. Picornaviridae – enterovirusurile - au genom ARN şi nu prezintă anvelopă. Rezistă biologic la temperaturi de -40˚C); 2. Togaviridae – cel mai reprezentat al familiei este virusul rubeolei. Determină rubeola; 3. Orthomyxoviridae – virusurile gripale A, B şi C. Virusul gripal A poate suferi o mutaţie majoră, care surprinde toată populaţia – pandemie – și care apar la intervale de 10 - 40 de ani; 4. Paramyxoviridae – virusul urlian, care determină la copii oreionul; 5. Coronaviridae – un reprezentat al acestei familii a stat la baza epidemiei din 2002 cu SARS (sindromul respirator acut sever), și la baza pandemiei de astăzi, ambele au apărut în China. 6. Virusurile hepatice. Deşi fac parte din familii diferite, aceste virusuri afectează cu precădere ficatul. Virusul hepatic A şi virusul hepatic E au similarităţi fizice şi biologice, iar infecţia este autolimitată şi nu cronicizează. Virusul B şi virusul C, au şi ele câteva similarităţi: au anvelopă şi pot da infecţii persistente, care se pot croniciza sau pot evolua spre cancer hepatic. Virusul hepatic D afectează mereu asociat cu virusul hepatic B;

7. Herpesviridae – sunt virusuri mari, sferice. Infecţia cu virus herpetic, evoluează din infecţie acută în infecţie persistentă, cu reactivări când sistemul imun este supresat; 8. Poxviridae – sunt cele mai mari şi mai complexe virusuri. Au anvelopă şi genom format din ADN dublu catenar. Virusul variolei care face parte din această familie, produce variola, o boală epidemică gravă, cu mortalitate mare, eradicată în prezent.

Cercetarile în speță țin seama în vitro de facultățile fiziologice ale materialului genetic parental embrionar - pe animale de laborator, receptive la virusuri, pe care se cultivă virusurile și puterea de infecție virală a acestora. Țin seama de structura biochimică moleculară a sursei citogenetice, de informația nucleotidică a conținutului alelomorf cromozomial a fragmentelor de locus - macromoleculă de ADN - reconi sau ARN cu caracter replicativ și transmițător de informații a genelor - alele în raport cu structura genomică a virusurilor. O particulă virală are un singur acid nucleic, ADN sau ARN, care constituie genomul acesteia, gena, transportor de informații cromozomiale replicative în plasma celulară. În studiu se ține seama de stocarea genetică, de rolul acestei gene virale, devenită la contactul cu celula umană matriță sinteză de enzime specifice diviziunii citoplasmatice în celula speciei umane sau a hibrisusului cercetat.. Dacă se urmărește stadial, în vitro, modul în care se transportă din mediul cromozomial viral informația genetică în citoplasma celulei umane, prin alele - gene formate din acele secvențe de codare (exoni) dintr- un număr specific de nucleotide - aminoacizi - un lanț polipeptidic codificat, din perechi sau serii de gene alternative și de alele sau nealele recombinative, și din secvențe nucleotide, pe același cromozom, cu rol de controlori ai sintezei unei anumite enzime informative, deci și a virusurilor, aceștia neavând nici un fel de sistem de producere, folosire sau stocare a energiei, întrcât nu cresc şi nu se divid, ci sunt replicate de către alte celule (celula mentor- gazdă), pe care le programează să sintetizeze molecule specifice și necesare producerii unui nou virus, faptul că acestea pot ocupa același locus pe cromozomul nucleotidic al celulei umane și inversează modul de reconstrucție replicativă a celulei umane, în sensul structurii genomice a particolei virale noi.

De aici, rezultă că aceste particolele virale sunt capabile să controleaze și să programeze diferitele caracterestici alelice și genice dominante sau recesive din nucleul celulei umane, potrivit poziționărilor lor în masa cromozomială, sau dacă sunt secvențe nucleotide pe cromozomi diferiți - matern și patern și să sintetizeze molecule necesare, specifice producerii unui nou virus. Acesta conţine şi codifică informaţia necesară pentru sinteza de noi virusuri... Acidul nucleic, care este format dintr-o singură catenă, de ADN sau ARN, dar uneori poate fi şi dublu-catenear -la Poxviridae – care sunt cele mai mari şi mai complexe virusuri. Acestea au anvelopă şi genom format din ADN dublu catenar - virusul variolei- și este situat într-un înveliş, capsidă, formată din proteine. Unele virusuri mai au încă un înveliş – anvelopă, formată din lipoproteine și aceasta provine din membrana celulei gazdă.

Dacă se cercetează la nivel cromozomial poziționarea transmutantă - a acestor gene cu rol de transportori de informație genetică cromozomială în citoplasmă, în sinteza specifică a proteinelor în citoplasma fiecărei celule din organismul uman, prin noile coduri transmise de virus se observă o dereglare a citogenezei în structurile citoplasmatice a părților atinse din tisologia corpului uman, în zonele de penetrație a particolelor virale și care determină, în final, moartea celulelor în zonele penetrate. La organismele tinere, procesul de regenerare genomică citoplasmatică tisulară domină procesul regenerării nucleotidice genomice virale și organismul uman supraviețuiește, dar la organismele în vârstă, regenerarea tisulară este mai redusă și dominată de regenerarea virală, ducând de multe ori la moartea entivului. În cercetarea medicală epidemiologică se urmărește, în vitro, biochimia diviziunii celulare, știută fiind devansarea acesteia de replicarea cromozomială, cât și chimia transmiterii de informații structurale coenzimatice în diferențierea proliferării celulare, favorabile caracterelor determinante - dominante sau recesive ale materialului genetic rezultat din replicarea genomică și efectele genetice ale virusurilor în mediul speciei, asupra fiecărui entiv, nefavorabile somatic și generativ- diferențial, caracteristici și însușiri verificate de cercetător ca variabilități recesive caracteristicilor biologice ale organismelor umane infectate de virusuri. În concluzie, trebuie asigurată izolarea totală a organismului uman de aceste particole nucleotidice virale, pentru a nu le da posibilitatea de interferență a acestora cu părțile vulnerabile ale organismului uman, de a se localiza și a interfera cu celulele umane. G.A..