CALEA SPRE LEVANT
Gheorghe APETROAE, Sibiu
În braţe cu spyrei şi kerrii-
de visul lor stelar curtat,
plecă în zori pe mare prinţul-
El, Cristofor, fiu al Savonei-,
înspre castelul din Levant,
al său, din moșteniri, clădit
cu renta din genove stambe,
înalt, pe stâncile din Chios,
spre-acolo unde mari corăbii,
alene călărind pe valuri,
cum stelele pe fruntea nopții...
Genovei își lasă absența,
dorul de
stânci și de lagune,
de soarele în cer italic,
de valuri care rup din ţărmuri
pelagicul nisip și-l cântă
cu lira din solarul verii...
Era mânat de crezul în iubirea
de Chios, visul unei noi Veneţii..!
Un drum de raze-i deschidea
și ceru-n adamitul serii… !
El, Cristofor, de Quinto, prinţ,
de tânăr, doge marinar
ajuns în ani hispanic amiral,
regal în rang, stăpân pe-ocean,
pe San Domingo și pe Trinidad,
călătorea pe-o zare diademă,
purtându-și vrerile-n magii,
pe caravela ce-i rostea iubirea
cu al Egeei val-un drum de împliniri!
Cânta adânc în el, o tainică iubire
și-n orfic glas îi plângea marea
un chin şoptit.. În valuri l-asculta
scoici pe adânc în glasuri de sirene...
La Chios, în castel, visa o întâlnire
cu-a sa logodnică-o primă balerină
în chip de crin, angelică-n privire,
cu trup de raze-n simetrii divine …
Curând, rupându-i gândul, un peisaj de vis
l-apropie de țărm, de portul strâmt din
Chios... !
Va urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu