CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
LA CHIOS - DIN PORT LA CASTEL
Gheorghe Apetroae, Sibiu
Nerăbdător de a-şi vedea castelul,
El, Cristofor, cârmaci de-nalte vele
cu ochi de sfinx și trup sculptat
uimit de croma marilor verduri,
urca din port pe scări spre marele palat
pe- aleea cea cu-oglindire-n golful
în care adăstau galere, zeci de caravele...
Pe scara-naltă-n arce prinse de recif
urca acum cu soarele în braţe strâns,
cu cerul levantin pe umerii săi largi
și le purta solemn cu grația din vis,
printre smochini, agave și eucalipți,
sedus de rozele înalte în pergole,
de rodiile înflorite, care îl ningeau
cu-ale lor corole-n diademe policrome...
Îl însoţea, dansând din chei, în fața lui-
Lilith cu aripile-ntinse peste necuprins,
... urca cu el și ea și îi curta misterul-
ursita care-l îndrăgea cu-al ei păcat...!
Răspunsul lui era în anatasul astrofil
al fiecărui val al mării: prințesa lui din vis -
iubirea lui aprisă și-al lui paradis…!
În urmă-i, valuri năvăleau pe chei,
scăldând faleza-n fluorine raze...
În dansul lor, cu înspumări crisale
mai unduia în vele soarele -n apus…
Columbe-n zbor, stropeau azurul
și-n urma lor, în turmalinul serii
dansa cinabrul ametist al mării
în adamitul prins de eritrinul zării…!
În mersu-l lui gândit, cu-o furișată briză,
magnolii înșirate, drumul i-l ningeau-
prinţese flori, cu el corolele-și valsau...
În jur, livezi de rodii-temple de lumini-
batute-n flori în salbe-mbălsămau aleea
și-n văluririle aprise de regal absint-
coloanele de tuia, mavrele păzind,
îl mângâiau cu vântul-sfetnic regăsit...
Cânta adâncu-n el și-n taină marea-
valsa cu el prințesa-balerina lui din vis-,
pe valuri chihlimbare, cum galera
cu lunecări pe-abisul din Egee
și cum columba peste-al Genovei larg…
Era tot cerul în prasen aprins...,
castelu-n irizări pe stânci de rodonit
se desfăta curtat de briza caldă-a serii...!
Va urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu