Autor:Gheorghe Apetroae
dlB
*
- Ți-ai trimis gândul pe
calea umedului amurg,
aproape de sufletul tău
rămas nevindecat
și pătruns de golul
crescut al pământului…!
În limpeziri cristale, gând
pe liticul rece adânc,
un recif este el, ultim
știut și intens luminat
de privirea astrelor, într-o
adâncă uitare…!
*
Știi să-l alinţi și să-i
furi ecstatică aura pelagică,
cum privirea rece, în
risipire, a Lunei în mare…!
Acelei care te-ncântă cu
neantul, când tresare,
aproape dezvelită de
braţele cerului gârbov:
căruntul acela, pipăind
sânii de gemă ai stâncii,
conici și încrescuți, în
milerice flăcări...!
*
E timpul opririi
gândului: columbă la marginea
sinelui nevăzutul, în
marea cursă a viselor
al acelor care se odihnesc
în iubirea de înalţimi:
aripi solare deschise
Lunei, pe auriile larguri
și ochii înscânteind
azurul în iureșul gândului,
vulturul ce-ți sfâșie
cerul din tine-n nefrică...!
*
El își înfinge clonțul
în inima ta de înger părăsit,
sfârtecând-o ca pe o
zare ceruită de fulgere...!
Bucăţile-i stibinice
sângerează zării, lumină…!
În sărutul Berenicei,
ideile multe, le înfierbânți,
ascunzându-le cosiță sub
călcâiele zodiei tale,
nisip din marea-ți
cuprinsă de gând și nelinişti...!
*
Ți-ai plumbuit gândul
tău și-n chipul oaselor-
gând descărnat de
nefirescul carnal al luminii…!
Miezul lui e în măduva-
cuprins al zodiei tale:-
idol al sufletului- gând,
înfrigurat și bolnav,
să-ți crească pustii, în
lupta pierdută, umbrele
din facere: osemintele-ți
drepte-n cuvinte…!
*
Plâng în rune cioplite,
lancede și zac pe irugă,
verdurile mereu
înflorite, închise în ele, clipele...!
Văzutul îl împarţi la toți
cei reveniți din nevăzut…
De orice taină, vindecată
prin cuget, iubirea
în care ai crezut atunci,
ca și acum, e un gând:
neînceputul iubirilor sincere
și falsul surâs …!?
*
Ți-alunecă din tidvă
gândul-nisip și-ți zuruie-n lut;
îți susură izvoarele cu
clocotul de irişi ai bolții,
și obscure-ți rostesc în
adâncul semnelor morții-
canonul etern: gândul
păcat- nemărturisit…!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu