LUMEA MIRABILIS- ELEGIE ÎN IMAGINI - COPACUL
Autor: Gheorghe APETROAE(dlB, Sibiu)
***
Copac, te creşti din tine drept și liber,
o boltă călătoare lesne păstorind-o
dorinţa unor stele-n coborâre,nude,
la tine pe irugă, în căderi, urcând
în stoluri de columbe pe ceresc tărâm…!
***
Tu le petreci cu-vânt prin ale tale frunze,
austră-nflăcărare, inimii, sporind…!
Nu eşti copacul pentru alţii slugă... !
Cât din robie tu i-ai scos și-ți cântă
sfinţiți cu-al florilor de rai, balsam,
izvor al frăgezimilor din clipa sfintă,
cu har celest, misterul ți-l inunzi…!
***
Însângerezi cu razele ce curg din stâncă,
să creşti vânjos din fire, prea-înalt
și dai din cercul nopţii, Lunei, strălucire,
iubirii- arcă, cu-vântul mării în turcoaz…!
Și te-nfrunzeşti copac cu strai bogat
pe- altar străin să arzi, în El, de sărbătoare
prea plin de sevă liber și-mpăcat,
neîntomnat, strin de vremi ucigătoare… !
***
Ca să rămâi neclătinat, ne-ncovoiat,
porți seva unor primăveri în fibre,
să-ți crești din clipă trunchi înalt,
cât steaua ta de ramul tău stă prinsă-
un ruginiu cu-vânt al nopților din vise-…
Acum, tu regele pe-al mărilor cuprins
cu sarea lacrimii ce o ucizi, zâmbind,
când idol, ei, plăceri i-o porți aprinsă…
***
Copacul ars şi biciuit de ploi, nu ești
în vreri adamic, umbră de păcat nu porți…
nu ești copacul cel demult în el trecut,
uscat de ani, în rugii de pe hat și-n porți!
Că lor le cânţi și ceruri le subjugi
cât duhu-ţi încă mai pogoară crud
din vălul altor raze să-nverzeşti curat,
ţinând de rug încins şi veşniciei pat…!
***
Te-ntorci în cer, copac din lunga rătăcire
pe calea sevei vieții întru re-nflorire,
din paradis, cu frunze ruginite de păcat… !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu