51. PÂRTIA ANILOR
Hoinăreai atunci sub mirificul bolţilor
acoperite de mult prea mult senin
şi de ploile dese ale primăverilor…
Îţi coborai de multe ori la picioare
munţii Bucovinei tremoli şi bălani,
când înălţai zmeii de carton şi mucava,
sub alintul de briză al primăverii…
Din mugetul soarelui, la crepuscul,
înţelegeai vrerile sângerii ale cerului
şi ne-nceputul, început de plăceri...
de atunci păstoreşti, ruginite stelele
pe văile axinii ale bolţii prin cu-vinte
cu balsam de philadelphus şi cimbru ,
de tei , crini gânditori şi narcise…
Cu căldura inimii ai pârguit în maci
lanurile de pâine în miezul de iulie…
ai izvorât din fântâni visele- pârâul
ce-ţi susură glasul şi acum necontenit,
primenit de fiecare gând în cuvânt
printre florile de clestar, să ţi-l asculţi
de atunci , în culorile serii de acum…
Ai hoinărit prin crâng, cu zorile
pe sub cireşii violeţi şi mălini înfloriţi,
înbălsămând concertele de păsări,
pe care le ascultai şi pentru acum,
sonice vise ale mirabilului neînceput…
Ciutele serii fierbinţi erau iubitele tale
şi le păstoreai pe albastrul tăpşan…
le sărutai cerbicea sub salcâmii ninşi
şi le scuturai pe irişi, cerul de flori…
pe pajiştile crisalide le tot alergai
spălându-le glezna în roua dimineţii…
Fiecare vis al tău cu ale cerului aripi
printre florile bolţii în ametist, zbura,
lăsând urme albe pe pârtia anilor,
oglindiri solare, în tainicul paradis...
te urmau, iubitoare de zâmbet, stelele,
dăltuindu-ţi adolescenţa în chip…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu