vineri, 22 aprilie 2011

literatura, pârtia anilor, gheorghe apetroae sibiu

51.     PÂRTIA  ANILOR


Hoinăreai atunci sub mirificul bolţilor
acoperite de mult  prea mult  senin
şi de ploile  dese ale  primăverilor…
Îţi coborai de multe ori la picioare
munţii  Bucovinei  tremoli şi bălani,
când înălţai zmeii de carton şi mucava,
sub alintul  de briză al  primăverii…
Din mugetul soarelui, la crepuscul,
înţelegeai vrerile sângerii ale cerului
şi  ne-nceputul, început  de plăceri...
de atunci păstoreşti, ruginite stelele
pe văile axinii ale bolţii prin cu-vinte
cu balsam de  philadelphus şi cimbru ,
de  tei , crini gânditori şi  narcise…
Cu căldura inimii ai pârguit în maci
lanurile  de pâine în miezul de iulie…
ai izvorât  din fântâni visele- pârâul
ce-ţi susură glasul şi acum necontenit,
primenit  de fiecare gând în cuvânt
printre florile de clestar, să ţi-l asculţi
de atunci , în culorile serii  de acum…
Ai hoinărit  prin crâng, cu  zorile
pe sub cireşii violeţi şi mălini înfloriţi,
înbălsămând concertele de păsări,
pe care le ascultai şi pentru acum,
sonice vise ale mirabilului neînceput…
Ciutele serii fierbinţi erau iubitele tale
şi le păstoreai pe albastrul tăpşan…
le  sărutai cerbicea sub  salcâmii   ninşi
şi le scuturai pe irişi,  cerul de flori…
pe pajiştile crisalide  le tot  alergai
spălându-le glezna în  roua dimineţii…
Fiecare vis al tău cu ale cerului aripi 
printre florile bolţii  în ametist, zbura,
lăsând urme  albe  pe pârtia anilor,
oglindiri solare, în tainicul  paradis...
te urmau, iubitoare de zâmbet,  stelele,
dăltuindu-ţi  adolescenţa în chip…






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu