Literatura, Însemne de graţie, Gheorghe Apetroae - Sibiu

GHEORGHE  APETROAE  III. 
 TEMPLE  ÎN  FLĂCĂRI

Întâlnire colocvială , în anul 1999. Invitaţii speciali ai scriitorului  Gheorghe  Apetroae - Sibiu (de la stânga, la dreapta) : prof.univ.dr. Matei Pamfil, decanul Facultăţii de Litere şi Arte, din cadrul Universităţii " Lucian Blaga" din Sibiu, scriitorul Mircea Ivănescu  şi eminescologul - conferenţiar universitar dr . Anca Sârghie.

Cu bucurie, celor care în templele lor de mucava se vor şi se  cred ...

ÎNSEMNE   DE   GRAŢIE   I

Pe braţe astrofilii de cer porţi speranţele

gem până zeii  încolţesc chinuiţi de simţiri

flăcările cinabrice  de  sub stâncile albe...

în doliu, negre şi castanii, roşcate în larg

pline-s de- o adâncă ne - egală  memorie...

şoaptele valurilor ţi-s cu-vinte  de mag...

În adevăr, adevărul tău  a  îmbătrânit

de ne-nţelegerea iubirii sale cu cerul...

Eşti curtat de stafii iar îngerul revoltat,

a răguşit în gornirile false de slavă.!..

Spre  perfecţiune, exerseazi  troparele

unirii cu calvarele vrerii din curcubeie:

o întoarcere înspre cer a pământului ud ...

ÎNSEMNE   DE  GRAŢIE     II

Treci distins în zbor, acvilă crudă-n ne-somn

peste turnul de fier, demult, de înger părăsit...

eşti limbă de sânge şi aripă de pământ, clopotului...

din apele tulburi înnalţi în zăpezi libertatea ,

iar din umilinţă înteţeşti flăcările-n  astre...

pajiştea adormită de crini albaştri, te-a vlăguit..,

eşti pelerinul proaspăt  trezit  cu ochii închişi

năbuiţi de lacrimile zorilor....uşor să răstorni

mirificul primăverilor  din contururi reale-

inundaţii în corturi stelare..pentru un nevenit,

îţi creşti din lacrimile reci, şerpii calzi în fiori:

credinţa ta că oriunde eşti primul venit!....

ÎNSEMNE   DE   GRAŢIE     III

În licorile  de amurg romantic,sângeriu

îşi scurge aurora o arhaică transparenţă-

plăcerile  sarabandice ale nesfârşitului
inundă deşertul în toasturi,nisip risipit

în libertatea soarelui din  ne-cu-vânt...

răceala tristeţii , arctică, o păstrezi firii

şi şarmul veşniciei umbrei în solitudini...

cu pâlpâiri de taine, lesne răpui lumini

sinelui - cerul de iasp, franjuri în blendă

de nori dioritici ce-ţi gonesc în tornade ,

lăţiţi şi destrămaţi ,visul, în Ei, când,
prăbuşită de a-vânt, fruntea, îmblânzeşte arcul:

săgeţi de chiciură, le-nfingi în răsărit...

ÎNSEMNE   DE   GRAŢIE      IV

Trestii tremolite pe grind sărutate de vânt

întorc în ele tăpşanul şi-n taraxacum râd,

înrourând genele genunei: papuşii în vânt...

Trandafirii se cresc temple lazure de graţii

stele-n deşert ce nu ştiu nicicând a pieri

în umbra altei Treimi în altar, ne-văzute-

străluciri triumfale : o dehiscenţă banală,

zvonind periplul icoanei- zenitul , pipăindu-ţi,

galopând, în tine, ne -începutul de cu-vânt!...

Literatura, Mircea Ivănescu văzut de Gheorghe Apetroae - Sibiu, mai înainte de Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu şi Patapievici şi tot mai mulţi, alţii.... 

    OPERA OMNIA,  pentru Mircea Ivănescu                                                                                                   


                         Gheorghe Apetroae - Sibiu

       Cine nu-şi doreşte fiinţarea în Mircea Ivănescu, in acel templu al verbelor şi al căutării de lumină prometeică, în aletheie, la adâncimea înaltei cunoaşteri iniţiatice, dincolo de comprehensibilul comun şi rugozităţile sediment ale pseudoconştiinţelor claustrate de apocaliptic ??!... Cine nu l-ar urma pentru a transgresa cotidianul insolit al propriului Ego, uneori agresiv, alteori într-o nebănuită recluziune??!... Mulţi şi-l doresc magistru, ştiind că vor descoperi în logosul său variile antinomii ale unui univers ontologic pe un traiect spiritual dialectic, care l-a consacrat, alteori doar a recepta, ca audienţi, fervoarea unei lucidităţi spontane cu o conotaţie ironică şi anecdotică, atunci când ei încearcă descifrarea finalităţii metafizice printre tautologii şi locuri comune, cum poetul însuşi se relevă în poemul „celălalt timp e acelaşi …” cu versurile: „ca să iasă la lumină şi ochiul acela ascuns … să ne ţintuiască …:”. Iată, dar acel gen maieutic care reuşeşte transfigurări semantice pe coordonate heideggerine, într-o aritmie şi acromatică a versificaţiei, aşa cum reuşea Arthur Rimbaud în frumosul poem „Ofelia”, ori Saint John Pearce în proza versificată: „Femeie îţi sunt … în tăcerile inimii de bărbat”. El se înalţă „într-o lumină care nu mai e a soarelui, ci a muzicii vorbelor”. În poemul  „degeaba ne jucăm de-a viaţa adevărată” (M. Ivănescu, Comentarius perpetuus, pag. 105; 139), discursul metaforic este încărcat de thimonul unui profetism angelic.   A reuşi dialogul verbelor cu posesorul marelui premiu literar: „Opera Omnia” este „ca şi cum” te-ai purifica de ingredientele de romantism utopic şi a năzui la împlinirea ritualului de botez în simbolism şi expresionism cu o binecuvântare eclatantă, într-un sacerdoţiu integral. Se degajă, din discursul livresc, în spaţiul hermeneutic, un imbold spre construcţia de temple literare pe temelii livreşti, care conferă Edenului poetic al sfârşitului de secol siguranţa perenităţii. Şi aceasta pentru că M. Ivănescu decelând misterul, materialitatea şi tragismul social - politic al unei vieţi „în constructio”, uzează de recuzita unei înalte culturi, de geniu şi rafinament în felul ingenuu al rostirii cu-vintelor ne-cuvinte, generând creaţiei o arhitectură barocă, axiologic inegalabilă. Acest fapt este remarcat şi de poetul Ion Mircea atunci când virtual laureat, M. Ivănescu îşi prezenta într-o şedinţă de cerc literar ciclul de poeme din volumul său „Tratat despre neputinţă”. Ion Mircea arăta că poetul Ivănescu deţine secretul unui „stil în alteritate virtuală la care nimeni nu poate ajunge”. Aceasta, sprijinit de o infrastructură iniţiatică, a ajuns la arcul de finalizare al sistemului său anabazic, de coordonate spirituale, atingând cotele ubicuului, într-o relevanţă asimptotică a „translaţiei dinspre existenţă spre literatură” (Ion Mircea, Dumitru Chioaru , Iustin Panţa (n.u.),Ion Radu Văcărescu(n.u.).Totul se derulează în tangajul realitate-ficţiune şi în interferenţa antinomiilor spaţial-temporale, în infinitatea planurilor metafizice pe via mentis a unei geneze literare copleşită de subtilităţi şi circumscrisă unei modestii „proverbiale” inefabile, în câmpul creaţiilor lui Garcia Lorca, Paul Jean Jouve, Paul Claudel, Paul Valery, Stephane Mallarme ori Baudelaire. Geniu din spiritul lor, M. Ivănescu ignoră esteticul şi platitudinea oniricului, formalismul armoniilor pentru a încerca propulsia altei lumini prin vitraliile asimetrice ale noilor temple literare, având şansa unică de a pătrunde cu ea în panteonul marilor literaţi imediat după Lucian Blaga şi Ion Barbu, odată cu Nichita Stănescu, în faţa lui Leonid Dimov, Grigore Hagiu ori Cezar Baltag şi mult înaintea poeţilor Petre Stoica, Anatod Baconsky, Matei Călinescu, Modest Moraru, Alexandru George, precum şi celui care avea să încheie plutonul său, Mircea Cărtărescu, învăluind, cu rostirea-i simbolistică, oceanul de linişte al furtunilor homerice, pentru o primenire a versului într-o retorică arhetipală şi în reveriile uraniene ale lirismului orfic.....

     DespreMircea Ivănescu, „Radical”, Sibiu, nr. 1212, anul 1994.  Gheorghe Apetroae Sibiu, poet şi publicist...

Posted 5 days ago by Gheorghe Apetroae - Sibiu