LITERATURA> ANotimp ]n cerul din suflet, autor Gheorghe Apetroae

 ANOTIMP ÎN CERUL DIN SUFLET

autor: Gheorghe Apetroae, Sibiu

CÂNTUL I

E în cerul tău toamnă și te cheamă
Jupiter: primul cârmaci
în regatul mileric al stelelor-
cel căzut de curând în umbra ta,
vlăguit de o adâncă tăcere
în sine: cuprinsul sinei tale...
Slavă, în patul lui de flori deșerți
timpul cel putred al vieţii bolnave,
să-ți fibreaze în el nemurirea…!

CÂNTUL II
Sfinţii întineresc sub jertfelnic,
urcând în împatimiri selene …
E un fulger acum glasul lor
solar, de după ultimul zbucium
li-l răsfeți cu neînțelese cuvinte
slobozite de sub steiul stâncii
în lințoliu travertin: deasupra norilor,
plutesc ei cu febra lor în miresme...
În lumina trecerii alergi,
precum Medea cea care îi cântă
și acum lui Iason, în Colchis,
pe tăpșanul de flăcări, pelagic,
mereu alături de duhul meduzelor…

CÂNTUL III

Și tu îi cânți mereu zării materne-
anotimp al cerului din suflet-
reamintirile din toate razele mării
și, alături de păstori, cobori la șes
din Vârtoapele nins, turmele de mioare,
pe când în haite, din scurte rătăciri –
la masa muntelui în urlete, lupii
se strecoară să-ți rupă turmele...
Cercul cerului îi ţine în cântecul lui,
ca mai bine să le înţelegi foamea!

CÂNTUL IV

Se prind în dans naiadele pe crucea în cruce,
printre frunzele fagilor, ruginii, bătute
de vântul rece și tăios al toamnei…
În vârtejuri sonore gem şi bocesc năluce
pe serafimii ce își risipesc în ele crezul:
din sărutul mineral încă se varsă adâncul,
în valuri, din despletirea razelor,
atunci, când în patul în care-s ajunse
dorm cu tine Ielele - un râu al pasiunii,
crinii albaştri mor în sufletul stâncii...!